Niveluri extrem de mari de radioactivitate la Fukushima
Reprezentanţii companiei TEPCO, deţinătoarea centralei Fukushima, au anunţat sâmbătă că au înregistrat niveluri de radioactivitate extrem de ridicate în apropierea rezervoarelor de apă radioactivă. Ei nu au putut identifica nicio nouă scurgere, însă au precizat că nu exclud posibilitatea ca una să fi avut loc.
Un tată imploră anularea pedepsei capitale pentru fiul său
Kent Whitaker, un tată din Texas, SUA, care a supravieţuit unui atac mortal plănuit chiar de fiul său, imploră statul să îi acorde clemenţă tânărului, care a fost condamnat la moarte. Dacă decizia curţii nu se va schimba, Thomas „Bart” Whitaker ar urma să fie executat cu injecţia letală pe 22 februarie. El a fost...
Australia, un continent în derivă spirituală
Australia, cea mai mare a şasea ţară din întreaga lume, nu se poate lăuda cu prea mulţi credincioşi. Aproape jumătate dintre locuitori consideră că mersul la biserică este irelevant pentru viaţa lor, arată un sondaj de opinie efectuat de McCrindle Research.
Grupurile religioase turce au așteptări de la noua Constituţie
Comisia pentru Reconciliere Constituţională din Turcia (AUK) a început să lucreze la textul pentru noua Constituţie a statului. Lucrul a început cu secţiunea drepturilor fundamentale.
Jocul tronurilor la summitul G20
Liderii celor mai importante 20 de ţări din lume s-au întâlnit în Los Cabos (Mexic) în cadrul celui de-al şaptelea summit G20, pentru a discuta despre măsurile de redresare a economiei. Însă la finalul summitului se poate concluziona că fiecare a venit în gând cu agenda proprie, ceea ce a creat mai multe neînţelegeri, în...
Adrian Vasilescu: ieșim din recesiune, nu și din criză
"Românii nu vor ieși din criza economică mai devreme de doi trei ani, însă ar putea ieși din recesiune chiar anul acesta", a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale.
Pacea mondială, decisă weekendul trecut
Sfârşitul săptămânii trecute a fost marcat de două întâlniri la vârf, care au avut ca scop detensionarea politicii în Asia şi recâştigarea păcii: summitul la care au participat liderii SUA şi China, dar şi întâlnirea dintre liderii celor două Corei, cu scopul păcii şi cooperării.
Câţi bani sunt necesari unui român pentru un trai decent
Potrivit datelor Eurostat, 90% din populaţia României nu are banii necesari pentru un trai minim decent, a declarat Victoria Stoicioiu, reprezentantul Friedrich Ebert Stiftung (FES) România, în cadrul unei conferinţe ce a avut loc miercuri, când a fost prezentat un studiu despre coșul minim de consum.
Copiii kamikaze
„Poate vom trăi sau poate vom muri!” Declaraţia îi aparţine unui tânăr de 14 ani înrolat într-una dintre fracţiunile rebele musulmane care, mai devreme sau mai târziu, va deveni unul dintre nenumăraţii copii sinucigași. Determinaţi să creadă că Allah le solicită acest sacrificiu, copii kamikaze pot fi întâlniţi în regiunile care respiră fundamentalism.
Sacrificarea copiilor a devenit o afacere, în Uganda
Părinţii din Uganda trăiesc cu teama că fiii sau fiicele lor ar putea să fie răpite de vraci şi sacrificate. Pe străzi şi în locurile publice sunt afişe prin care se recomandă atenţie pentru a se evita crimele ritualice ale căror victime sunt copii nevinovaţi.
Evadaţi din file de statistică – Profilul flămânzilor pe o planetă îndestulată
Un viitor din care foametea mondială să fi fost complet extirpată părea pe cât de dezirabil, pe atât de tangibil în anul 1974, când Henry Kissinger, fost secretar de stat al Statelor Unite, declara emfatic: „În deceniul următor, niciun copil nu va mai merge flămând la culcare.”[1] După cinci decenii de la enunţarea temerară a...
Guvernator pakistanez ucis pentru legea blasfemiei
Guvernatorul celei mai bogate și populate provincii a Pakistanului a fost împușcat mortal de una din gărzile sale de corp. Atacatorul a mărturisit poliţiei că gestul său a fost motivat de poziţia critică a politicianului faţă de legea blasfemiei.
Economia Europei merge cu două viteze
Economia Europei și pieţele monetare dau semne de stabilizare, industria prelucrătoare din Germania înregistrând prima creștere din ultimele 7 luni. Însă riscul agravării crizei datoriilor suverane rămâne actual, odată cu restrângerea creditării.
Coreea de Nord a atacat obiective ale Coreei de Sud
Coreea de Nord a tras mai multe obuze şi a lovit insula Yeonpyeong care aparţine Coreei de Sud. Doi militari sud-coreeni au murit, iar alţi 15 au fost răniţi. Cinci dintre aceştia sunt răniţi grav.
Un imn religios din anii ’70 a devenit emblema protestelor din Hong Kong
Un număr impresionant de oameni au ieșit în stradă în ultimele zile în Hong Kong pentru a protesta împotriva unei legi controversate privind extrădarea suspecţilor din Hong Kong către China.
România rămâne campioană la mită
România e ţara membră UE cu cea mai mare proporţie din populaţie care dă mită. Asta deși, circa jumătate dintre români consideră corupţia una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă ţara noastră, arată un raport realizat de Transparency International.
FMI, optimist cu privire la economia românească
„Economia mondială îşi revine, dar faza de revenire va dura mai mult timp", a declarat marţi la Tokio economistul şef al FMI, Olivier Blanchard, cu ocazia prezentării celei mai recente prognoze.
SUA retrage ajutoare de 4 mld de dolari din cauza corupţiei guvernului afgan
Legislativul american a votat reducerea sumelor de ajutorare a Afganistanului cu până la 4 miliarde de dolari, după ce Wall Street Journal a relevat că sume uriaşe de bani au fost sustrase din aeroportul internaţional de la Kabul.
David Cameron îndeamnă creștinii să evanghelizeze
În cadrul recepţiei anuale premergătoare Paștelui, prim-ministrul britanic a vorbit despre nevoia unei evenghelizări active la nivel mondial și despre rolul Marii Britanii în a diminua persecuţiile religioase.
Jocul de-a războiul: de ce se tem americanii după ce au simulat războiul dintre Israel şi Iran
Pentru a vedea în ce măsură un atac al Israelului asupra Iranului ar conduce la un război regional ce ar implica SUA şi ar putea ucide sute de americani, oficialii americani au apelat la „Internal Look", o simulare de război secretă. Rezultatele au produs temeri în rândul specialiştilor americani în planificare, relatează NY Times....


















