Ugandezii, furioși după clipul Kony 2012
O organizaţie de tineret din Uganda va opri difuzarea clipului Kony 2012 pe teritoriul ţării lor, după ce prima proiecţie a provocat un val de furie printre spectatorii locali.
Marea Moschee din Marsilia „anunţă islamizarea Franţei”
O curte de apel din Franţa a decis ieri să respingă ca neîntemeiată decizia unui tribunal administrativ din oraşul francez Marsilia, care anulase în octombrie 2011 construirea unei moschei.
„Profetul crizei” avertizează că se apropie sfârşitul pentru euro
Economistul Nouriel Roubini, cunoscut ca „Dr. Doom" sau „Profetul crizei" pentru că a prevestit criza financiară din Statele Unite înainte de colapsul imabiliar, face o nouă predicţie. Într-o postare pe Twitter, scrie că „se apropie sfârşitul jocului pentru zona euro".
Ahmadinejad: O nouă ordine mondială, cu voia Domnului
Miercuri, președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a susţinut ultimul său discurs în cadrul Adunării Generale a ONU. Liderul a folosit prilejul pentru a cere cu insistenţă instaurarea unei noi ordini mondiale.
A supravieţuit după ce a fost împușcată de talibani pentru convingerile ei
O bloggeriţă activistă de doar 14 ani a fost împușcată în cap, marţi, pe drumul de întoarcere de la școala din Valea Swat (Pakistan). Incidentul a atras atenţia la nivel internaţional, mai ales că, în decembrie, guvernul pakistanez acordase adolescentei Premiul Naţional pentru Pace, în semn de recunoaștere a curajului ei...
UE la acordarea Premiului Nobel pentru pace
Reprezentanţii Uniunii Europene au fost prezenţi ieri în capitala Norvegiei, pentru a primi de la premierul ţării, Thorbjoern Jagland, Premiul Nobel pentru „transformarea Europei dintr-un continent al războiului într-un continent al păcii".
ONU adoptă primul tratat pentru regularizarea comerţului cu arme
După șapte ani de negocieri Adunarea Generală ONU a adoptat prima rezoluţie pentru regularizarea comerţului mondial cu arme convenţionale, rezoluţie care semnifică prima dezarmare internaţională majoră.
Proiect contra-cronometru: Identificarea victimelor Holocaustului
Cine au fost cele 6 milioane de victime ale Holocaustului? La câteva decenii după tragicele evenimente, cercetătorii din Israel au reușit să creeze o bază de date cu numele a doar 4,2 milioane din cele 6 milioane de evrei uciși de naziști în cel de-al Doilea Război Mondial.
China: Sute de copii răpiţi au fost salvaţi
Autorităţile chineze au arestat recent 1.094 de persoane suspectate că ar fi implicate în traficul cu bebeluși, după ce anul trecut au descoperit că patru site-uri se ocupau cu vânzarea de copii, sub pretextul adopţiei, potrivit Ministerului pentru Siguranţa Publică din China, scrie Associated Press. În urma demersului, au fost salvaţi 382 de copii....
Polonia, partener tacit al Rusiei în criza din Ucraina?
Jocuri necinstite din culisele politicii externe a Rusiei par să fi fost demascate recent de unul dintre oficialii Poloniei, ţară pe care Putin o invitase la un parteneriat pentru dezintegrarea Ucrainei. Dacă Polonia a știut din 2008 de planurile secrete ale Moscovei, de ce a tăcut până acum?
Ben Carson îl compară pe Obama cu un „psihopat“
Ben Carson nu se ferește să facă afirmaţii cel puţin controversate, dacă nu chiar inacceptabile. Discursul său sincer și câteodată prea extrem l-a propulsat pe scena politică, însă i-a și îndepărtat pe mulţi votanţi care nu și-ar dori un președinte ce crede despre propria ţară că este precum Germania nazistă. De data aceasta, fostul neurochirurg...
Kim Jong Un îl execută pe șeful armatei
Șirul execuţiilor continuă în Coreea de Nord, după ce ultimele rapoarte de spionaj sugerau că liderul ţării, Kim Jong Un, a ordonat ca mătușa sa să fie otrăvită, după ce îl executase deja pe soţul acesteia. Conform serviciilor secrete din Coreea de Sud, recent i-ar fi venit rândul lui Hyon Yong Chol, ministru de Interne...
Violenţele și teroarea continuă în Thailanda
La Bangkok, premierul Abhisit Vejjajiva a declarat stare de asediu, în contextul în care violenţele dintre trupele thailandeze şi protestatari au escaladat, în cursul celor mai violente proteste politice din ultimii 18 ani. Cel puţin 30 de persoane şi-au pierdut viaţa şi peste 221 de oameni au fost răniţi în ultimele zile, conform Bloomberg.com.
Barack Obama s-a rugat şi a discutat cu 21 de lideri creştini
Preşedintele american Barack Obama s-a întâlnit cu 21 de lideri creştini. S-au rugat şi au discutat despre problema sărăciei, despre pace în Orientul Mijlociu, precum şi despre relaţiile dintre Statele Unite şi Cuba. A fost prima dată când o delegaţie din partea organizaţiei ecumenice Consiliul Naţional al Bisericilor (CNB) a fost invitată la o întâlnire...
Numărul moscheilor din Franţa s-a dublat în 10 ani
Numărul moscheilor din Franţa s-a dublat în 10 ani, ajungând de la 1.000 la 2.000, a declarat ministrul francez de interne, argumentând că înmulţirea locurilor de închinare musulmane ar putea proteja secularismul ţării.
Iulia Timoșenko a fost condamnată
Simbol al revoluţiei portocalii și de două ori prim-ministru al Ucrainei, Iulia Timoșenko a fost condamnată pe 11 octombrie la 7 ani de închisoare. Decizia a atras criticile UE, SUA și a organizaţiilor pentru drepturile omului, întregul proces fiind văzut ca unul motivat politic.
Uciderea creștinilor din Nigeria – începutul unui haos?
Cel puţin 32 de persoane au murit într-un atac cu bombă, în timp ce ieșeau din biserica catolică Sf. Teresa, lângă Abuja, unde participaseră la mesa de Crăciun. Alte patru bombe au explodat în biserici din diferite părţi ale ţării, ucigând trei persoane. Boko Haram, o grupare care vrea să impună o interpretare drastică a...
Wikileaks: Trupele NATO au ajuns deja în Siria
Trupe NATO sub acoperire se află deja în Siria, în ciuda dezminţirilor guvernelor statelor aliate. Dezvăluirea a fost făcută de Wikileaks, citat de Russia Today, care a interceptat un e-mail al agenţiei Stratfor, (furnizor de analize geopolitice) din 27 februarie.
Cum au ajuns preţurile alimentelor la un nivel „istoric”
Preţurile alimentelor au crescut cu 28% în 2021, iar șansele revenirii la condiţii de piaţă mai stabile în 2022 sunt slabe, potrivit Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul Naţiunilor Unite.
Emigranţii indieni schimbă faţa religioasă a Australiei
Religiile orientale, în special budismul şi hinduismul, au câştigat un număr însemnat de adepţi, în timp ce australienii creştini sunt mai puţin religioşi decât se declară. Aceastea sunt cele două concluzii centrale ale unui recensământ naţional realizat de Biroul Naţional de Statistici Australian pentru anul 2011.















