Rusia, acuzată de boicotarea lui Hillary Clinton, prima femeie nominalizată pentru Casa Albă

Partidul Democrat din SUA tocmai a scris istorie în această săptămână, nominalizând prima femeie care să candideze din partea partidului pentru Casa Albă. În acest context, Rusia este acuzată că ar încerca să boicoteze unitatea partidului, și, prin urmare, șansele candidatului său, prin publicarea unor conversaţii purtate pe email de șapte dintre liderii partidului, din...

Studiu: Pace mai multă, dar și terorism din belșug

Faptul că trăim într-o lume a contrastelor este o constantă cu care este greu să ne obișnuim. Un studiu recent dezvăluie că, în timp ce nivelul păcii pe plan global s-a îmbunătăţit, atacurile teroriste s-au accentuat.

Muzica a făcut-o cea mai longevivă supravieţuitoare a Holocaustului

„Viaţa mi-a dat talentul de a cânta la pian şi de a inspira fericire oamenilor prin muzică. Muzica ne face oameni bogaţi. Este revelaţia divină. Aceasta ne duce la paradis", spune Alice Herz-Sommer, în vâstă de 109 ani, în cartea „Pianul lui Alice".

Cum arată România după cinci ani de criză ?

Luna aceasta se împlinesc cinci ani de când au apărut primele semne ale crizei economice în România, moment care a marcat începerea unei perioade în care românii au devenit mai săraci şi mai îndatoraţi.

S-a sfârșit! Ucraina gustă libertatea

Euro-maidanii, protestarii ucraineni, au învins! Și-au câștigat dreptul la libertate și la democraţie sâmbătă, când parlamentul a decis demiterea preşedintelui Viktor Ianukovici şi convocarea de alegeri prezidenţiale anticipate pentru 25 mai.

Donald Trump, candidatul oficial al republicanilor pentru Casa Albă

Ce nu credea nimeni că este posibil să se întâmple acum câteva luni de zile, tocmai s-a întâmplat. La convenţia generală a Partidului Republican ce a avut loc la Cleveland, miliardarul Donald Trump a fost desemnat în mod oficial candidatul partidului pentru alegerile prezidenţiale care vor avea loc în noiembrie. Deși au exista tentative din...

Belgia: record mondial în materie de politică

Belgia a doborât un record mondial atipic. Ea a devenit ţara cu cea mai lungă perioadă în care nu a reușit constituirea unui guvern.

Peste un sfert dintre angajaţii din România se împrumută până la următorul salariu

Un angajat din patru este nevoit să împrumute bani în fiecare lună de la prieteni sau familie, pentru a se putea descurca până primește următorul salariu, în timp ce 27% rămân fără bani înainte de salariu destul de des, iar 26%, doar uneori, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.

Expert Oxford: Fundamentalismul religios ar putea fi tratat ca boală mintală

Fundamentalismul religios și cruzimea faţă de copii ar putea fi tratate într-o zi în același mod ca bolile mintale, afirmă un cercetător în neuroștiinţă de la Universitatea Oxford.

Alegerile din Franţa indică nivelul de sănătate politică

Între cele două tururi de scrutin la alegerile regionale din Franţa s-a pus la cale o strategie care a lăsat în final Frontul Naţional fără nicio victorie. Un asemenea rezultat lăsa impresia a fi imposibil, având în vedere că, după primul tur de alegeri, părea că extrema franceză va ajunge să conducă jumătate din regiunile...

24 februarie 2022. Noaptea care a schimbat totul (II)

Este greu să ne refacem cu adevărat vieţile în timp ce oamenii dragi au rămas în Ucraina, în mijlocul războiului.

Merkel viziteaza Auschwitzul în timp ce Europa trece printr-un puseu de antisemitism

Angela Merkel a vizitat pentru prima dată lagărul de concentrare de la Auschwitz vineri, 6 decembrie, fiind primul cancelar german care vizitează lagărul în ultimii 24 de ani. Înaintea ei, alţi doi cancelari au mai vizitat Auschwitzul: Helmut Schmidt, în 1977, și Helmut Kohl, în 1989 și 1995. Însă cei doi nu se confruntau cu...

Japonia elimină interdicţia privind exportul de arme

Marţi, 2 aprilie, guvernul nipon a ridicat interdicţia privind exportul de arme, adoptată în urmă cu 47 de ani. Măsura a fost luată pentru a garanta siguranţa poporului, în eventualitatea unui conflict militar cu vecinii chinezi.

Creştinii din Pakistan se tem pentru copiii lor

Creştinii din Pakistan susţin că Legea Blasfemiei îi pune în pericol chiar şi pe copiii lor. Aceştia sunt nevoiţi să îşi înveţe copiii răspunsuri standard cu privire la credinţa lor, pentru ca să nu cadă în capcanele musulmanilor extremişti şi să fie acuzaţi de blasfemie împotriva religiei islamice.

Franţa face primii paşi către permiterea eutanasiei

Ordinul Medicilor din Fanţa va analiza pentru prima dată propunerea de a permite eutanasia în cazul bolnavilor muribunzi care şi-au exprimat în mod conştient şi repetat această dorinţă.

Studiu: Vârsta, nu preferinţele politice, predispune la „fake news”

Un nou studiu realizat de Universităţile Princeton și New York arată că o întreagă generaţie de americani, cei de peste 65 de ani, nu au educaţia necesară pentru a separa știrile false de cele corecte.

Cine sunt cei care îşi doresc să iasă din Uniunea Europeană

Institutul YouGov a realizat în perioada 19-28 octombrie, un sondaj în Marea Britanie, Germania, Franţa, Suedia, Finlanda şi Norvegia, cu privire la opinia publică despre viitorul Uniunii Europene. Datele au fost incluse în ultimul barometru EuroTrack.

Permisul de cerșetorie, introdus de un oraș din Suedia

Consiliul local din orașul Eskilstuna a adoptat, în premieră pentru un oraș suedez, o hotărâre care obligă cerșetorii să obţină un permis de la poliţie pentru „colectarea pasivă de bani”.

Răsturnare de situaţie: Arkadi Babcenko trăiește

Arkadi Babcenko, jurnalistul rus despre care presa a relatat marţi că ar fi fost împușcat mortal la Kiev, este în viaţă.

Ţările cu o economie înfloritoare au o rată mai mare a mortalităţii

În perioadele în care economia se află în plină expansiune, rata mortalităţii în rândul adulţilor și al vârstnicilor este mai mare, în raport cu perioadele de recesiune, arată un studiu citat de Live Science.

Uganda: proteste după ce un arhiepiscop cere guvernului să impună legal zecimea

Mii de catolici ugandezi se opun propunerii unui arhiepiscop local ca guvernul să colecteze 10% din venitul credincioșilor în numele său.