Moment istoric: În numele credinţei, Obama spune „da” căsătoriilor homosexuale
Aproape de sfârşitul mandatului său, preşedintele Barack Obama şi-a declarat sprijinul fără echivoc pentru căsătoria homosexualilor, într-un interviu pentru ABC News, declarând că decizia sa a fost motivată, în parte, de credinţa sa creştină şi de credinţa în „regula de aur”. Momentul istoric conferă acestei probleme sociale un rol proeminent în cursa pentru Casa Albă.
Raport ONU: Un nou val de atacuri teroriste ar putea avea loc până la sfârșitul anului
Deși „califatul” grupării Stat Islamic s-a prăbușit, ameninţarea grupărilor extremiste islamiste rămâne încă ridicată, iar liniștea de după atacurile teroriste ar putea fi una temporară, existând posibilitatea unui nou val de atacuri înainte de finalul anului, avertizează un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Iranul începe închiderea bisericilor creştine
Despre Iran, comunitatea internaţională are sentimentele amestecate. După ce săptămâna trecută, liderii internaţionali au lăudat autorităţile iraniene pentru decizia de a închide programul de înarmare nucleară, acum ţara este criticată aprig pentru o altă închidere: cea a bisericilor creştine.
Victoria lui Macron, comentată în presă
Franţa a decis. Pentru mulţi comentatori, înfrângerea lui Le Pen a venit ca o ușurare. Totuși Hexagonul este departe de o atmosferă euforică, presa evidenţiind prudenţa și rezervele cu privire la viitorul Franţei.
David Cameron îndeamnă creștinii să evanghelizeze
În cadrul recepţiei anuale premergătoare Paștelui, prim-ministrul britanic a vorbit despre nevoia unei evenghelizări active la nivel mondial și despre rolul Marii Britanii în a diminua persecuţiile religioase.
Irlanda: Tinerii catolici i-au atacat pe protestanţi
Sute de tineri catolici, purtând măşti sau având feţele acoperite cu glugi, i-au atacat pe participanţii la parada organizată de Orange Order, principala organizaţie protestantă din Irlanda de Nord.
Valul eurofob îi face pe liderii europeni să își revizuiască agenda
Importantele rezultate obţinute de partidele eurofobe în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European i-au determinat pe liderii de stat și de guvern din ţările membre să se reunească marţi pentru a revizui priorităţile Uniunii Europene și a contracara valul anti-european.
Facţiunile palestiniene inamice Hamas și Fatah fac pace. Află DE CE
După ce ultimele negocieri de pace între Palestina şi Israel s-au terminat fără a se lua nicio decizie, şeful Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a semnat o înţelegere pentru formarea unui guvern comun cu liderul grupării Hamas, Khaled Meshaal, grupare teroristă dedicată distrugerii Israelului.
Obama: America plătește deja preţul schimbărilor climatice
„Americanii, din toate părţile ţării, plătesc deja preţul lipsei de acţiune (n.r. în ceea ce privește încălzirea globală)", a declarat președintele Barack Obama, înainte de a prezenta un plan pentru reducerea acestor efecte.
Extrema dreaptă intră în parlamentul german
După ziua de duminică, pieţele financiare din Europa, și nu numai, răsuflă încă o dată ușurate. Uniunea Creștin-Democrată, partidul politic din care face parte Angela Merkel, a avut un succes copleșitor la alegeri, asigurând totodată al patrulea mandat pentru cancelară. Astfel, lucrurile par stabile în Germania, cu excepţia unui vânt politic dinspre extrema dreaptă, care...
Construirea de moschei în Moscova, o mişcare controversată
Ca urmare a dublării numărului de musulmani în ultimii trei ani, în Rusia, autorităţile moscovite au decis să ofere şase terenuri pentru construirea de moschei, spre indignarea naţioniştilor.
Metode inedite de a introduce Biblii în Coreea de Nord
Anul trecut peste 50.000 de Biblii au ajuns în Coreea de Nord, deşi nu au fost trecute fraudulos peste frontieră şi autorităţile nu ştiu nimic despre ele. Asta pentru că Bibliile au ajuns într-un mod inedit în ţară: au coborât din cer.
Anglia are un nou moștenitor la tron
Marţi dimineaţă, familia regală britanică a întâmpinat venirea pe lume a unui băiat, fiul prinţului William și al ducesei de Cambridge. Noul moștenitor la tron a primit titulatura de prinţ de Cambridge, un titlu oficial ce nu s-a mai folosit la curtea engleză de 100 de ani.
Implicaţii etice şi psihologice ale participării femeilor la război
Săptămâna aceasta, Pentagonul a decis să autorizeze oficial participarea femeilor la lupte, în timpul războiului, oferind posibilitatea unui număr de câteva sute de mii de femei să ocupe poziţii în prima linie şi să aibă răspunderi în trupe de comando de elită. Decizia deschide însă o amplă dezbatere publică, referitoare la implicaţiile etice şi consecinţele...
Instituţiile olandeze, reticente la aplicarea legii împotriva vălului islamic
Începând de astăzi, în Olanda intră în vigoare o lege care interzice purtarea de îmbrăcăminte care acoperă faţa, în clădiri publice sau în mijloacele de transport.
Israel și Palestina – O intifadă de la Facebook la ONU
Reţeaua de socializare Facebook a eliminat o pagină prin care era promovată a treia Intifadă care să ducă la ocuparea Israelului. Situaţia tensionată e recunoscută și de Barack Obama, care se va întâlni curând cu Shimon Perez pentru discuţii privind pacea în Orientul Mijlociu. În același timp, palestinienii anunţă că vor cere la ONU recunoașterea...
Traian Băsescu: Statele Unite ale Europei reprezintă soluţia corectă
Congresul Partidului Popular European a început ieri la Bucureşti şi continuă astăzi cu discursuri ale liderilor europeni şi alegerea celor 10 vicepreşedinţi ai PPE, unul dintre candidaţi fiind senatorul Anca Boagiu, vicepreședinte al PDL. Pentru România, până acum, unul dintre cele mai importante momente a fost discursul preşedintelui Băsescu de dedicare totală proiectului Statele Unite...
Veriga slabă a redresării mondiale este Europa
Șeful FMI califică situaţia din regiunea europeană ca fiind una „bizară", cu o Europă în postura de verigă slabă a sistemului mondial.
Majoritatea britanicilor vor să rămână în UE
Nu mai puţin de 54% dintre alegătorii din Marea Britanie s-au exprimat în favoarea rămânerii ţării în Uniunea Europeană.
Noul lider Al Qaida: Bin Laden era blând și bun
Ayman al-Zawahiri, cel care a preluat conducerea reţelei Al Qaida după uciderea lui Osama bin Laden în luna mai, a declarat într-o înregistrare video că fostul lider era „blând" și „bun", informează BBC. Înregistrarea, intitulată „Zile cu Imamul: Partea I", durează aproximativ 30 de minute și a fost postată pe câteva site-uri jihadiste.
Conferinţa de la München: Trump, în prim-plan, deși în lipsă
A 53-a Conferinţă de Securitate a reunit în jur de 500 de personalităţi ale lumii, care au discutat despre crizele actuale și marile provocări asociate politicii globale de securitate. Pe fond, administraţia Trump pare să genereze cele mai intense îngrijorări.

















