Rusia şi SUA înarmează conflictul din Siria
În timp ce Rusia a crescut vânzările de armament către regimul lui Assa, în ciuda revoltelor şi acuzaţiilor internaţionale, Statele Unite încep să îşi pună problema înarmării opoziţiei siriene.
Bugetul familiei | Un instrument financiar și un act de chibzuinţă elementară
De la oficialii guvernamentali la liderii marilor corporaţii și de la conducătorii instituţiilor publice la micii întreprinzători privaţi, utilizarea bugetului de venituri și cheltuieli...
Din Burma la Brisbane: povestea lui Esther Moo
Esther Moo face parte din cei 1959 de refugiaţi Karen care au emigrat în Australia între 2009 și 2010, iar povestea ei este împletită din fire de curaj, de optimism și de speranţă.
„Frangela” sau „Merkollande”- cum merge noul motor franco-german?
Înainte de a se îndrepta spre summiturile internaţionale care vor avea loc la acest sfârşit de săptămână în Statele Unite, noul lider al Franţei şi-a numit primul ministru şi a ajuns, în cele din urmă, la Berlin, pentru prima sa întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel.
Peste un miliard de oameni vor avea acces gratuit la medicamente
Guvernul indian este pe cale să voteze o propunere legislativă care ar modifica asigurările de sănătate actuale, punând la dispoziţia a milioane de persoane medicamente gratuite în spitalele şi clinicile de stat.
Iranul renunţă la programele de contracepţie
Conducătorul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat că serviciile contraceptive pe care le oferă sistemul de sănătate sunt „greşite", iar programele de planificare familială au fost scoase din bugetul pe acest an, într-o încercare de a evita o populaţie îmbătrânită.
Catalanii votează în număr record, cu gândul la independenţă
Preşedintele regiunii Catalunia, Artur Mas, şi Partidul Convergenţă şi Uniune au câştigat alegerile regionale din Catalunia, ca urmare a promisiunii de a organiza un referendum ce va decide independenţa Cataluniei de Spania, în cel mult patru ani.
Violurile din India reflectă „răutatea umană”
Referindu-se la recentele cazuri de viol din India, care au scandalizat comunitatea şi au scos în stradă mii de protestatari chiar şi în ţările vecine, preşedintele organizaţiei creştine „Gospel for Asia" (Evanghelia pentru Asia) a declarat că situaţia femeilor reflectă „răutatea umană, care se înmulţeşte în lume".
Americanii și controlul armelor: băiat de 6 ani împușcat mortal de colegul de joacă
Se mai întreabă americanii dacă au nevoie de o lege mai strictă pentru controlul armelor? După nenumărate atacuri armate în ultimul an, un nou incident s-a petrecut în New Jersey. Un băiat de 6 ani a murit după ce a fost împușcat în cap de colegul de joacă, în vârstă de 4 ani, iar părinţii...
Un primar francez refuză să cunune cupluri gay: riscă închisoarea
Primarul unui mic orășel francez și-a anunţat refuzul de a oficia căsătorii între doi bărbaţi din jurisdicţia sa, devenind astfel primul primar care sfidează noua lege a ţării sale, ce oferă persoanelor homosexuale dreptul la căsătorie.
Rușii încearcă să îl facă pe Snowden să divulge informaţii
Conform ultimelor știri despre Edward Snowden, fostul analist NSA care a divulgat informaţii despre sistemul de spionaj derulat de SUA, acesta încă se află în Rusia, unde politicienii nu pierd timpul în încercarea de a-l face să divulge informaţii.
Siria: războiul și veștile de război (vezi care e poziţia României)
Vicepreședintele american Joe Biden a declarat luni că „nu încape îndoială" că guvernul Siriei a folosit arme chimice, și din acest motiv trebuie tras la răspundere. Oficialii americani s-au declarat gata să lanseze o ofensivă militară la ordinul președintelui Barack Obama, iar aliaţii SUA s-au arătat și ei pregătiţi pentru acţiune....
O problemă veșnică: Europa între unificare și prăbușire
După încheierea Primului Război Mondial, prin Tratatul de pace de la Saint Germain en Lay, semnat pe 10 septembrie 1919, contele Richard Graf Coudenhove Kalergi publica la Viena manifestul „Paneuropa", în care arată că „Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire". Astăzi, după aproape 6 ani de recesiune, ajungem la aceeași concluzie...
SUA vor deveni cel mai mare producător de petrol din lume până în 2015
SUA vor devansa Rusia, devenind cel mai mare producător de petrol până în anul 2015, iar în următoarele două decenii vor fi, în mod probabil, independente din punct de vedere energetic, datorită exploatării zăcămintelor de şist.
Crimeea – dinspre Ucraina fascistă spre Rusia mesianică
Referendumul din Crimeea s-a încheiat cu un rezultat previzibil. Pentru experţii în geopolitică, ceea ce se întâmplă acum în Crimeea este doar un episod dintr-o serie de bombe cu ceas. Rusia „pravoslavnică" pare a fi de neoprit. Iar Occidentul nu poate fi disculpat de evoluţia noilor evenimente.
Obama aprinde lumina la capătul tunelului iranian
Joi noaptea, străzile din Teheran au fost supraaglomerate de tinerii care au vrut să își manifeste public fericirea adusă de înţelegerea „istorică” a marilor puteri cu privire la programul nuclear al Iranului. La ora 1 dimineaţa, cea mai lungă stradă a capitalei era încă plină de mașini care claxonau frenetic și de tineri care purtau...
Economia este încă „fragilă”. Soluţia este cooperarea.
Dominique Strauss-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional, a solicitat ţărilor să nu meargă pe căi diferite în reformarea sectorului financiar şi a stârnit controversă atunci când a menţionat despre posibilitatea aplicării de noi taxe pentru băncile din economiile dezvoltate, dar şi din cele emergente.
„M-a sacrificat Obama!” – acuză fostul pastor al președintelui american
„Sunt radioactiv! Orice sfat aș da va fi considerat ceva ce trebuie evitat. Înţelegeţi-mă", scria pastorul Jeremiah Wright despre relaţia sa cu administraţia Obama într-o scrisoare obţinută de AP.
Parisul și Berlinul pregătesc un plan pentru Brexit
Într-un final, cu o lună înainte ca britanicii să anunţe dacă vor să plece sau să rămână în Uniunea Europeană, liderii europeni par să ia în serios și posibilitatea unui Brexit. Și cu toate că, în continuare, anunţurile oficiale sunt că nu există un plan B, pentru că aderarea la Uniune nu a fost gândită...
Atentat grav pe aeroportul din Istanbul
Turcia este din nou victima atentatelor teroriste. Trei bărbaţi au pus la cale și au derulat un atentat sinucigaș într-unul din cele mai importante aeroporturi din Turcia, plin de turiști, dar și de mulţi români care ajung acolo prin cursele Tarom și Turkish Airlines. Ultimul bilanţ anunţa 36 de persoane decedate și 147 rănite.
Germania, în menghina terorismului
După atacurile din Franţa și puciul ratat din Turcia, parcă mai insistent ca înainte ne uităm spre Germania și răsuflăm ușuraţi să vedem dovezi de cumpătare raţională în reacţii și declaraţii. Dar nu este foarte greu să fii cu capul pe umeri când situaţia nu te implică direct. Să vedem cât se va mai menţine...

















