Lewis și Leul
Știaţi că omul are un bagaj genetic de cinci ori mai mic decât al unei cepe și doar puţin mai mare decât al unui șoarece? Ce spune asta despre un Dumnezeu creator? Dar v-aţi întrebat de ce acest Dumnezeu permite să li se întâmple lucruri rele oamenilor buni și viceversa? Ediţia din luna septembrie a...
YouTube, un televizor „pe steroizi”
„Cum de eu nu apar pe YouTube, la fel ca ceilalţi copii?” își chestiona Ryan părinţii. Se uita la atâtea canale de YouTube în care apăreau copii care făceau recenzii la tot felul de jucării, încât, la cei trei anișori ai lui, Ryan nu înţelegea de ce ei sunt de o parte a ecranului de...
O lume paralelă
Este interesant cum Louis Baragona desenează portretul unei vrăjitoare moderne. Modelul de cotoroanţă călare pe mătură este depășit. Louis era sceptic iniţial, dar povestește cum Emily Grote, o „psihică” elegantă din Brooklyn, New York, i-a schimbat viaţa.
Implicarea creștinului în societate și ispita lui Iuda
Vorbind despre condiţia umană cu un umor autocritic și poate autoironic, unul dintre popularele cântece gospel americane rezumă o nefericită combinare a reperelor în viziunea creștină. Titlul imnului este „This Old House” („Casa cea veche”) și în esenţă afirmă: „Nu ne permitem să reparăm casa cea veche” întrucât „mergem acasă la Domnul.”
Cum să iubim un părinte greu de iubit
Cât cunoaștem despre iubire? Suficient cât să înţelegem că iubirea nu este o obligaţie. Nu putem iubi cu forţa și nici nu putem fi...
Valdenzii | Săracii lui Christos
„Săracii lui Christos“, „săracii din Lyon” sau, pur și simplu, „fraţii“ nu și-au spus niciodată „valdenzi“ până să se alăture Reformei. Apelativul batjocoritor le-a fost dat de persecutorii lor, după numele celui care a închegat doctrina comunităţii.
Izvorul fericirii nu a secat vreodată
Aplecat în mine, înlăturam energic rădăcinile noduroase și umede. Pe măsură ce gândurile îmi ajungeau mai aproape de izvorul firav și totodată viguros de...
Ce credea Iisus despre Scripturi?
Iisus S-a raportat la Scripturi cu cea mai înaltă consideraţie. Evangheliile arată că El era familiarizat cu conţinutul Scripturilor, pe care le vedea ca având ultimul cuvânt în stabilirea adevărului, în respingerea ispitelor și în alegerea drumului de urmat în prezent și în viitor.
Lecţia de ştiinţe naturale
În perioada comunistă, în faţa tăvălugului numit catedră, ne pomeneam uneori opunând rezistenţă, în numele unui singur crez, indiferent de confesiune: Dumnezeu există, altminteri Universul şi viaţa nu se pot explica pe cinstite.
Cât din ceea ce credem am citit?
Cu ani în urmă, am căutat să răspund într-un editorial ST la întrebarea: „Cât să crezi din ceea ce citești?” În ultimul timp, mă încearcă tot mai des o altă întrebare: „Cât din ceea ce credem am citit?”
O revoluţie care nu mai poate aștepta – obiceiurile alimentare
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, braţul Organizaţiei Naţiunilor Unite care se preocupă cu starea de sănătate pe glob de 60 de ani, tocmai a declarat război celui mai periculos tip de grăsimi alimentare – grăsimile trans artificiale. Miza? Să salveze 500.000 de vieţi anual.
Cu faţa spre viitor, cu sufletul spre trecut
Nimic din ce trăia în America nu era ca în visul ei, cu excepţia casei angajatorilor săi, care arăta exact ca în calendarul adus de tatăl ei la întoarcerea din război. Uneori, izbucnea în plâns chiar și la masă, pentru că, atunci când ești mamă, ai vrea să împarţi tot ce e mai bun cu...
Secretul. Legea atracţiei și atracţia mirajului
Celebrităţi precum Will Smith (actor), Jim Carrey (actor), Susan Lynn Orman (scriitor și consultant financiar), Jack Canfield (scriitor și speaker motivaţional) și mulţi alţii evidenţiază, ori de câte ori au ocazia, modul în care legea atracţiei le-a schimbat viaţa. Nu demult, Oprah Winfrey a dedicat un episod întreg al emisiunii sale legii atracţiei și modului...
Sunt sigure vaccinurile anti-COVID? Ce garantează lipsa compromisurilor?
Cum a fost posibilă producerea unui vaccin împotriva COVID-19 în mai puţin de un an și ce garantează lipsa compromisurilor în acest proces?
Culmile speranţei
În 1923, atunci când alpinistul britanic George Mallory a fost întrebat de ce vrea să escaladeze Everestul, răspunsul acestuia a fost: „Pentru că este acolo.” Câteva decenii mai târziu, Sean Swarner a pornit pe același drum, dar nu pentru că Everestul exista, ci pentru că el era încă în viaţă.
Creștinul cetăţean
„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii” (Romani 12:18).
Părintele singur și educaţia religioasă a copilului
E posibil, ca părinte singur, să îi inspir copilului meu iubirea de Dumnezeu și de biserică?
În esenţă, părintele singur/divorţat are de făcut aceleași lucruri...
Avatar 1 – schimbarea la faţă a lumii prin cultura media
„Eu cred că este mai degrabă o chestiune de marketing senzaţional, mult mai bun decât filmul. Nu este foarte greu să îi zăpăceşti pe ăştia mici în felul ăsta, dar asta presupune să ai un IQ destul de redus. Bine, dacă aceşti copii vor să trăiască într-o lume ca Pandora, se...
Educaţia financiară este în spiritul Bibliei
Avem sau nu educaţie financiară? Dacă strategia noastră de gestionare a finanţelor este una din următoarele patru, atunci răspunsul este probabil „nu“.
Cea mai răspândită...
Facing Suffering. Courage and Hope in a challenging world | Recenzie de carte
„Facing Suffering“ excelează prin abordarea lipsită de tabuuri a contextelor de suferinţă pe care mulţi le trăim astăzi insular, fără să le discutăm în profunzime...































