Există tratamente eficiente împotriva virusului HIV
În 2009, 1,2 milioane de noi persoane au început să urmeze un tratament cu medicamente antiretrovirale, ridicând numărul total al persoanelor seropozitive aflate sub tratament la 5,2 milioane, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS)..
9 obiceiuri de urmat dacă vrei să te menţii în formă
Fie că vrei să slăbeşti sau doar să te menţii la greutatea pe care o ai, este important să adopţi câteva obiceiuri simple care să te motiveze să urmezi o dietă alimentară sănătoasă şi să îţi respecţi planul de exerciţii fizice. Află câteva din obiceiurile celor mai în formă oameni.
Refuzul martorilor lui Iehova de a face transfuzii ajută la progresul chirurgiei
Datorită refuzului martorilor lui Iehova de a face transfuzii din considerente religioase, medicii sunt provocaţi să realizeze operaţii de transplant care să nu includă şi transfuzii de sânge. Operaţia, foarte riscantă şi efectuată în prezent de foarte puţini medici, începe însă să fie tot mai des realizată din considerente economice şi de sănătate.
Spital adventist oncologic, la standarde occidentale, în România
„Vrem spitale! Nu catedrale!” a fost unul dintre cele mai sonore reproșuri care s-au auzit la protestele de stradă de după tragedia petrecută în octombrie 2015 la clubul Colectiv. Doi ani mai târziu, strigătul oamenilor este pe cale să primească un răspuns tocmai de unde cei mai mulţi s-ar aștepta cel mai puţin: de la...
Premieră medicală: pacientă cu cancer de sân în stadiu avansat, vindecată complet prin imunoterapie
O femeie cu cancer de sân în formă avansată și metastazat în alte zone ale corpului a fost vindecată complet cu ajutorul unei terapii noi prin care medicii au folosit puterea sistemului imunitar al femeii pentru ca acesta să lupte cu tumorile.
Vârsta la care devii tată influenţează sănătatea mintală a copilului
Cu cât amâni mai mult să devii tată, cu atât îţi expui copilul riscului de a dezvolta tulburări mintale grave și de a avea o performanţă academică slabă, arată rezultatele unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea Indiana și Institutul Suedez Karolinska, publicat în jurnalul JAMA Psychiatry.
Ce se întâmplă în corpul tău când faci sport
Toate studiile realizate în prezent arată că exerciţiile fizice, indiferent de scopul lor, pentru slăbire, pentru recuperare, pentru creșterea masei corporale, ne schimbă organismul. Huffington Post a apelat la mai mulţi specialiști să explice exact ce se întâmplă în organism când facem sport.
Pericolele lipsei de apă din organism: Tu cât de bine te hidratezi?
A fi sănătos înseamnă, printre altele, şi a fi corespunzător hidratat, lipsa unei cantităţi suficiente de apă în organism afectând digestia, controlul temperaturii, eliminarea substanţelor toxice şi nu numai.
COVID-19 și marea întrebare: De ce?
Pericolul major pe care îl prezintă noul coronavirus ne impune reflecţii. În calitate de credincioși creștini, în afară de faptul că ne rugăm, ne punem întrebări de toate felurile și căutăm răspunsuri care nu pot evita perspectiva Sfintei Scripturi.
Semnale de alarmă ale cancerului pe care nu trebuie să le ignori
O serie de simptome adesea ignorate pot fi, de fapt, semnale de alarmă ale temutului cancer. Chiar dacă nu este întotdeauna cazul, iar schimbările anormale resimţite în corp sunt consecinţa unor afecţiuni minore, observarea din timp a acestor semnale și mersul la consultul medical îţi pot salva viaţa.
COVID-19: Cum putem deturna criza?
Circulă zilele acestea zeci poate sute de mii de articole despre criza generată de noul coronavirus. Ce este criza, cum trecem prin ea, ce să facem, cum să facem, de ce trebuie să facem etc. Un singur lucru pare cert zilele acestea: incertitudinea cu privire la viitor. Am prefera ca o autoritate să iasă public...
Oamenii de ştiinţă dărâmă mitul vinului roşu
Nu sunt puţini cei care cred că vinul roşu contribuie la menţinerea sănătăţii, evitând o serie întreagă de boli, însă oamenii de ştiinţă au descoperit recent că această concepţie este greşită.
Câte 11 milioane de oameni mor, anual, din cauza acestor greșeli în dietă
Din Europa în Asia și din Africa în Americi sau în Australia, niciuna dintre tradiţiile culinare, nici măcar acelea care se bucură de prestigiu în analizele oamenilor de știinţă, nu generează un aport optim de nutrienţi. Mai mult, mâncarea pe care o consumăm zilnic ucide prematur în fiecare an câte 11 milioane dintre noi.
Profilul unui erou român – Din închisoare la conversaţii cu Dumnezeu într-un iad de gheaţă
„Tibi a învins. A dat de capătul lumii. A doua oară. Așa cum numai Chuck Norris a numărat până la infinit de două ori” - un „extras” din viaţa lui Tibi Ușeriu, o viaţă cu „vieţi suprapuse, abuz, nebunie, ispăşire şi răscumpărare”, după cum o descrie chiar Tibi, o viaţă blamată și deopotrivă adulată de...
COVID-19: Ce știm despre cât de afectaţi sunt tinerii?
„Rapoartele iniţiale din China au arătat că persoanele în vârstă și bolnavii cronici sunt cei mai vulnerabili la COVID-19. Totuși un număr alarmant de persoane tinere din Statele Unite au fost spitalizate pentru infecţii severe. Conform Centrelor pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, aproape 40% dintre pacienţii americani cu COVID-19 care au fost spitalizaţi erau sub...
COVID-19: Apocalipsele recurente
Un fenomen de anvergură, cum este o pandemie, tulbură, scoate din confort și activează instinctele de apărare sau de conservare a stării pe care simţim că o pierdem. Ca orice criză, scoate la iveală atât fobii apocaliptice, cât și resemnare în faţa a ceva care a mai fost și va trece.
Obiceiul letal pe care îl practici zilnic
Tot mai multe studii avertizează asupra fatalităţii ascuns în spatele unui obicei pe care cei mai mulţi dintre noi îl practică ore în șir, în fiecare zi.
O cauză nebănuită a micșorării creierului
Demenţa și atrofia cerebrală sunt o ameninţare sporită pentru persoanele a căror glicemie se află la capătul superior al „scalei normale", a descoperit un studiu realizat de cercetători ai Universităţii Naţionale Australiene din Canberra (Australia), citat de Daily Mail.
Dieta miraculoasă care previne crizele de epilepsie
În timp ce neurologii cunosc faptul că dieta ketogenică reduce crizele epileptice la pacienţii care sunt rezistenţi la tratamentul medical, felul în care funcţionează a fost întotdeauna un mister.
COVID-19: Situaţiile extraordinare scot la iveală oameni extraordinari
Mângâindu-ne adesea doar prin cuvinte, construim o religie a ritualurilor și ideilor, o religie confortabilă, dar mult diferită de cea a lui Iisus.
7 stiluri de gândire distorsionată de care e bine să te debarasezi
„Nu ne putem rezolva problemele având aceeaşi gândire care le-a provocat", spune un citat atribuit lui Albert Einstein. În situaţii tensionate, defectele de gândire îţi pot transforma mintea din aliat, în inamic. Iată 7 dintre distorsiunile gândirii, de care este bine să te fereşti.






















