Studiu: De ce nu ne place ziua de luni

Nu este vorba despre revenirea la activitatea cotidiană după două zile de timp liber, nici de concepţia că lunea sacrificăm libertatea individuală în detrimentul supravieţuirii financiare.

Consumul de nuci este sănătos, chiar și pentru vârstnici (studiu)

Nucile pot fi incluse în dieta zilnică a vârstnicilor fără ca aceasta să aibă un impact negativ asupra sănătăţii lor prin creșterea în greutate sau apariţia dificultăţilor de a menţine o greutate optimă.

Cum ne afectează telefoanele mobile şi tabletele

Profesorul Paul Dolan de la Universitatea Economică din Londra este de părere că oamenii care alocă mult timp telefoanelor mobile sau tabletelor, ar putea dezvolta boli mintale.

VIDEO: Încurajările emoţionante ale copiilor cu Sindrom Down către o viitoare mamă

Când a aflat că bebelușul ei urmează să se nască cu Sindromul Down, o mamă a trimis un e-mail emoţionant către CoorDown, o asociaţie italiană pentru persoanele care suferă de această boală. Inspirată de cuvintele acesteia, organizaţia i-a răspuns într-un mod inedit și înduioșător, printr-un videoclip adresat atât ei, cât și tuturor celor care se...

Mintea de pe urmă la Ziua de Apoi

Deși continuu își îmbunătăţesc pregătirea în faţa crizelor și dezastrelor, societăţile moderne se găsesc neputincioase în faţa unei ameninţări în creștere: crizele transnaţionale.

COVID după vaccin. Cât de protejaţi suntem prin vaccinare?

De ce persoane vaccinate se pot îmbolnăvi/pot muri de COVID? 

COVID-19 și copiii noștri – fără risc, dar în pericol

Toate statisticile referitoare la COVID-19 sugerează aceeași concluzie: cei mici, copiii noștri, prezintă cel mai mic risc de îmbolnăvire și de eventual deces. E liniștitor. Însă pandemia prezintă un altfel de pericol pentru ei.

România mea – De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere

„Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale, Trei turme de miei, Cu trei ciobănei.” (balada populară „Mioriţa”)

A fost inventat aparatul care va detecta cancerul

Cercetătorii de la Universitatea din Tennessee au inventat un aparat care detectează pe loc bolile infecţioase. În viitor, acest aparat va putea detecta cancerul şi boala Alzheimer.

De la datoria de a ne aminti la dreptul de a uita | Dacă amintirile neplăcute ar...

Cum ar fi să putem modifica și chiar șterge definitiv amintirile neplăcute, triste sau traumatizante? Chiar dacă acesta este un subiect de film deocamdată, știinţa ar putea dezvolta în viitorul apropiat tehnici care să modifice amintirile, iar specialiștii  nu au căzut de acord asupra unei întrebări simple: beneficiile acestui joc cu amintirile vor depăși riscurile...

JO de la Rio – Oglinda vremurilor pe care le trăim

Mai ţineţi minte ţările BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) și cum trebuiau ele să salveze lumea cu dezvoltări economice fulminante? Asta nu se întâmpla acum zeci de ani. De fapt, doar acum șapte ani, președintele de atunci al Braziliei, Luiz Inácio Lula Da Silva, își exprima convingerea că JO de anul acesta vor fi excelente,...

Săpunul anti-malarie inventat de doi studenţi

Doi studenţi din Burkina Faso, Africa de Vest, au inventat un săpun care ar putea contribui la reducerea numărului de persoane infectate cu malarie, notează CNN.

Ce ar trebui să ştii despre depresia postnatală

Odată cu schimbările fizice prin care trec femeile însărcinate, apar şi schimbări la nivelul emoţional şi psihologic. Apar o mulţime de întrebări şi de nedumeriri şi o listă interminabilă de „dacă”. „Dar dacă nu voi fi o mamă bună, dacă se întâmplă ceva cu copilul meu”... Atunci când aceste întrebări sunt prea persistente şi numeroase,...

Pentru a avea o minte sănătoasă…aleargă

Un program regulat de alergare uşoară sau moderată nu are efecte benefice doar asupra trupului, ci şi asupra creierului, prevenind deteriorarea neuronilor, arată un nou studiu. 

FAO: O treime din hrana lumii ajunge la gunoi

Omenirea aruncă anual la gunoi peste un miliard de tone de mâncare, arată un raport al Agenţiei pentru alimentaţie şi Agricultură, din cadrul ONU (FAO). Agenţia a lansat un apel mondial la "reducerea deşeurilor alimentare pentru a putea hrăni omenirea," transmite AFP.

În premieră: primul ţesut renal realizat din celule suşă

Revista Nature Communications publică un studiu despre o premieră mondială: cercetătorii japonezi au reuşit să creeze primul ţesut renal din celule suşă.

Colonoscopiile ar putea reduce riscul de cancer cu 40%

O colonoscopie la fiecare 10 ani ar putea preveni 40% din cazurile de cancer colorectal, conform unui studiu realizat în Statele Unite.

Progrese în tratarea cancerului

Testele personalizate ale sângelui pot ajuta la depistarea mult mai precisă a cancerului, oferind totodată informaţii despre gradul de răspândire a celulelor afectate şi eficienţa tratamentului, transmite Reuters, care citează un grup de cercetători americani de la Centrul Johns Hopkins Kimmel, din SUA.

6 alimente benefice pentru sănătatea creierului

Pentru a-ţi ajuta creierul să se păstreze sănătos pentru tot mai multă vreme şi pentru a contribui la sporirea capacităţilor tale cognitive, poţi apela cu încredere la puterile binefăcătoare ale câtorva alimente delicioase şi cu proprietăţi benefice.

Liderii religioși militează împotriva infectării cu HIV

Participanţii la turneul sportiv din Africa Maputo 2011 au asistat la un discurs despre prevenirea infectării cu virusul HIV transmis de mai mulţi lideri religioși din Kenya, informează Lăcașuri Ortodoxe.

Cum să înveţi copiii să mănânce sănătos

Strâmbă din nas la vederea unei supe sau a legumelor fierte. Sigur ai recunoscut portretul copilului tău în această ipostază atunci când i-ai dat morcovi, roşii, ţelină sau broccoli. Deși acestea sunt unele dintre cele mai sănătoase şi necesare legume pentru dieta copiilor, ei refuză să le consume, pentru că nu sunt la fel de...