Psihologie

O situaţie de criză globală, precum cea generată de pandemia actuală, reprezintă un tablou complex, cu multe variabile, care aduc odată cu ele niveluri ridicate de distres emoţional. Pe perioada unei pandemii, multe persoane se vor confrunta cu un spectru larg de reacţii și emoţii, iar impactul psihologic va fi mai mare decât cel medical.

Trăim, în feluri diferite, „o stare de nestare”, cu ochii pe cifrele care indică numărul tot mai mare de infectaţi cu COVID-19, în timp ce încercăm să ne pliem pe restricţiile impuse de starea de urgenţă. Dar trăim și momente luminoase, care erau de nebănuit acum câteva săptămâni.

Ni se tot spune să ne distanţăm social, ca și când socialul ar fi ceva exterior fiinţei umane, parcă nu ar fi elementul ei constitutiv. Pentru a ne proteja unii pe alţii, mai bine să ne distanţăm acum social, pentru a salva apropierea sufletească. Altfel spus, să sacrificăm exteriorul de dragul interiorului și prezentul de...

Lupta cu noul coronavirus este însoţită de mai multe „lupte paralele”, printre care și lupta cu frica oamenilor, care se poate transforma în panică – unul dintre cele mai periculoase fenomene sociale.

Nu este ușor să convingi oamenii să accepte distanţarea socială. Cu toate acestea, cu fiecare zi care trece, temerile de contaminare cu noul coronavirus devin din ce în ce mai mari, iar spaţiile exterioare, din ce în ce mai puţin populate.

Cum ar fi dacă nu am avea voie să folosim mai mult de 140 de cuvinte pe zi? Dacă am intra în acest joc, printre cuvintele-balast la care am renunţa s-ar număra probabil și cele care transmit încurajări. Ironic este faptul că folosim oricum prea puţine cuvinte de încurajare, deși beneficiile emoţionale și relaţionale sunt...

„Un om este la fel de mare ca lucrurile care îl mânie.” (Winston Churchill)

„Celui cu mintea statornică Tu îi asiguri pacea – da, pacea, căci se încrede în Tine”, recita profetul Isaia, și unii s-au grăbit să concluzioneze de aici că aceia care nu au pace probabil că ori nu au minte, ori nu au credinţă.

Foarte multe emisiuni de știri, discursuri sau articole de presă fac trimitere la cel puţin un sondaj. Când sunt bine concepute și realizate, sondajele sunt un mijloc excelent de măsurare a opiniei publice pe un anumit subiect. Din nefericire, nu toate sondajele sunt bine alcătuite, relevante, reprezentative sau oneste.

Calitatea rezultatelor statistice nu garantează interpretarea lor corectă și nici utilizarea lor într-un mod care să nu aducă prejudicii adevărului.

Din cea mai fragedă copilărie, am învăţat din sfaturile adulţilor sau am experimentat pe propria piele (cu durere, uneori) puternica relaţie dintre cauză și efect. Simplu: dacă atingi ușa cuptorului încins, te rănești! Ulterior am descoperit că rămân presante o multitudine de incertitudini, iar cauzalitatea s-a adăugat pe lista din ce în ce mai lungă...

Asociaţia Americană de Statistică (ASA) a realizat un studiu privind istoria statisticilor de-a lungul dezvoltării societăţii umane. Rezultatul acestui studiu a fost comprimat în forma unei planșe intitulate „Cronologia statisticilor” și publicate pe pagina web a asociaţiei.

Falsa analogie sau analogia defectuoasă constă în folosirea incorectă a schemei argumentative a analogiei fără a fi îndeplinite condiţiile unei comparaţii corecte.

Eșantionul părtinitor este și el un eșantion nereprezentativ, fie din raţiuni cantitative, ca în cazul eșantionului insuficient, fie din raţiuni calitative: structura lui nu reprezintă structura populaţiei reale, care face obiectul cunoașterii noastre. Atunci când cercetătorii nu aplică tehnici și procedee probabilistice pentru a construi un eșantion aleatoriu, există riscul ca sentimentele și așteptările lor,...

În cercetarea știinţifică, eșantionarea este principala metodă pentru cunoașterea realităţilor pe care cercetătorii nu le pot accesa la scara 1/1. Se presupune că proprietăţile descoperite la nivelul eșantionului (origine, evoluţie, structură, funcţii sau comportament) sunt valabile la nivelul realităţii studiate. Adesea, această realitate este o mulţime de elemente; atunci când elementele sunt indivizi vii, oameni...

Apelul la ignoranţă (argumentum ad ignorantiam) este o eroare de gândire prin care se argumentează că o concluzie este adevărată deoarece nu există dovezi împotriva ei sau că o concluzie este falsă pentru că nu există nicio evidenţă în favoarea ei.

Când mesajul comunicat de cineva permite interpretări multiple sau când expresii ori cuvinte folosite își păstrează forma, dar își schimbă sensul, suntem în pericolul de a înţelege altceva faţă de mesajul intenţionat.

Multitudinea și complexitatea informaţiilor pe care avem nevoie să le încadrăm în intervale scurte de timp în categoriile mintale potrivite pregătesc terenul pentru apariţia raţionamentelor eronate. Când o concluzie este susţinută de argumente foarte slabe sau chiar irelevante, raţionamentul este încadrat în categoria numită non sequitur, adică „nu decurge”, sau „argumentul irelevant”.

Când cineva dorește să justifice răul pe care l-a făcut prin faptul că și altul sau alţii au făcut la fel sau prin faptul că acest rău nu a fost decât o reacţie la răul făcut de altcineva, comite eroarea logică a apelului la ipocrizie.

În momentul în care am denaturat intenţia, afirmaţia, gestul sau acţiunea unei persoane pentru câștigul personal am folosit, conștient sau nu, argumentul omului de paie, o eroare logică des întâlnită.

Ideea îi aparţine unui profesor australian, Paul McCarthy. El s-a gândit pentru prima dată să inventarieze trăsăturile de personalitate ale unor programatori și jucători de tenis de top, bazându-se strict pe postările lor de pe Twitter. Ce a descoperit pare să aibă mai mult decât o valoare de anecdotă. Ba chiar, spune profesorul, s-ar putea...