Cum să redai demnitatea
Ţi-ai luat vreodată timp să te întrebi cum au ajuns în această situaţie oamenii străzii pe lângă care treci? Răspunsurile ar putea să fie mult mai complicate decât crezi, iar situaţia lor – mult mai uşor de rezolvat dacă noi, toţi cei care îi vedem, nu ne-am comporta de parcă vieţile lor nu contează.
Doar copilăria ne face întregi
Făcând ordine într-un folder cu documente vechi, am redescoperit câteva poezii scrise în perioada studenţiei. Una dintre ele mi-a atras, în mod deosebit, atenţia datorită unui vers cu care am rezonat de la început: Doar copilăria ne face întregi.
Nativi digital, naivi digital. Viaţa la răsăritul încă unei revoluţii
Generaţia născută cu tableta și smartphone-ul în braţe, dar care ajunge exploatată de cultivatorii big data și controlată prin radicalizare și polarizare, poate deveni generaţia care să pună în faptă mișcări antidemocratice. Alfabetizarea digitală, oricât de lăudată ar fi ca parafă a relevanţei, nu poate fi decât o parte a unei soluţii care trebuie să...
Mic tratat de (dez)iluzie
Printre africani, există obiceiul ca, atunci când hrana se împuţinează, în anotimpul secetos, iar femeile nu-și mai pot hrăni toţi copiii, să-i abandoneze pe unii dintre ei în niște ţarcuri, în aer liber, pentru ca ei să moară de foame.
„#SELFCARE” pentru creștini
Conceptul de „selfcare”, înţeles ca totalitatea metodelor prin care fiecare înţelege să își rezolve singur problemele emoţionale și să își gestioneze anxietăţile, a devenit o adevărată mișcare în ultimii doi ani, ce are în spate o întreagă industrie pregătită să ne facă viaţa mai ușoară și mai confortabilă. Pentru creștini, această tendinţă s-a dovedit a...
O treime dintre americani iau, fără să știe, medicamente care le pot provoca depresia
Peste o treime din adulţii din SUA este posibil să fi luat medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală fără a realiza potenţialul efect secundar de apariţie a depresiei și al unui risc crescut de suicid, arată un studiu publicat marţi în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane.
O poveste despre imperfecţiune și har
Uneori cred că m-am născut cu o lupă în mână. Una prin care scrutez critic tot ce fac și ce spun și care augmentează necruţător fiecare imperfecţiune.
Peste 8 din 100 de liceeni români se gândesc să se sinucidă
Mai mult de 8 din 100 de liceeni din România s-au gândit să se sinucidă, sinuciderea fiind a doua cauză de deces, în rândul adolescenţilor, după accidente.
Trei oameni cu o poveste tristă au fraierit 14.000 de oameni
O poveste impresionantă despre doi soţi care au reușit să strângă 400.000 de dolari pentru o persoană fără adăpost ce și-a dat ultimii 20 de dolari pentru a-i ajuta într-o situaţie-limită s-a dovedit a fi o poveste care avertizează cu privire la campaniile frauduloase online de strângere de fonduri.
Prietenia, prin ochi de bunic
În căutarea înţelesurilor profunde a ceea ce înseamnă relaţiile interumane, am descoperit poveștile de viaţă ale unor oameni simpli, demni, dispuși să ofere din preaplinul bucuriei lor. Așadar, acestea sunt anotimpurile prieteniei, prin ochii unor bunici speciali.
„Aveţi și pe roz?” O pledoarie pentru a nu-ţi cumpăra valoarea
Fiindcă puterea de cumpărare este un indicator al statutului social, un comportament deviant precum adicţia de shopping trece cu ușurinţă drept un privilegiu de clasă. Acest lucru nu îl face însă mai puţin patologic.
Nu ești un eșec | Doi pași înapoi, dar trei pași în faţă
Indiferent cine ești sau cum te simţi, nu ești un eșec. Asta, dacă nu cumva îţi permiţi ţie însuţi să fii unul. Dacă nu...
Facebook recunoaște că le permite companiilor să ne acceseze mesajele private
Ai discutat vreodată cu cineva pe aplicaţia Messenger a Facebookului, după care au început să îţi apară reclame în legătură cu subiectul respectiv?
Sunt suficient de materialist pentru a rezista materialismului?
Bannere atractive pe site-uri cu trafic mare, campanii de promovare, reduceri reale sau iluzorii, oferte care se epuizează cu viteza minutului sau a secundei. Liste cu produse, aprigă vânătoare de preţuri, trezirea cu noaptea-n cap. Start furat, vânzări de milioane de dolari, clienţi extaziaţi sau nemulţumiţi, colete livrate cu întârziere, bugete care o iau razna....
Sensul vieţii în momente de incertitudine
Plecăm. Chiar dacă nu trebuia, am ales și se întâmplă. Ne mutăm iarăși. E a opta oară în unsprezece ani de căsătorie.
Persoanele fericite sunt mai sănătoase
Orice persoană care nu are probleme de sănătate majore se simte bine şi este fericită datorită acestui lucru. Un nou studiu demonstrează că relaţia este reciprocă, fericirea fiind una dintre condiţiile sănătăţii.
Stresul ar putea fi catalogat drept boală profesională
Stresul ar putea fi recunoscut ca boală profesională, spun reprezentanţii Ministerului Muncii.
Lecţii de viaţă, în faţa morţii. Un interviu cu Bryan Craig
Îl cunosc pe Bryan Craig de peste douăzeci de ani: scriitor și conferenţiar reputat în domeniul vieţii de familie, inteligent, sistematic, cumpătat în manifestări și fin când folosește umorul.
Studiu: Majoritatea adolescenţilor au fost agresaţi pe internet
Ofensele și răspândirea zvonurilor sunt de mult timp aspecte neplăcute și provocatoare în viaţa adolescenţilor. Însă, în prezent, în era telefoanelor inteligente și a reţelelor sociale online a avut loc o redefinire a spaţiului, a timpului și a modalităţii în care are loc hărţuirea. Cu toate acestea, agresorii caută, ca și până acum, două componente:...
Bunătatea care „șterge” efectele stresului cotidian
Stresul zilnic este o scuză cât se poate de bună pentru a glisa pe lângă nevoile celor din jur, dar această alegere echivalează cu o dublă pierdere. Pentru că bunătatea cu care facem ziua celuilalt mai frumoasă rămâne un antidot foarte puternic pentru nivelul ridicat de stres pe care îl experimentăm zi de zi.
Nici olimpicii nu sunt imuni la tirania reţelelor de socializare
Ultima postare de pe pagina de Facebook a Cătălinei Ponor este din 14 august. „Ultimul antrenament !!! Totul este așa cum ne dorim: energie pozitivă, antrenament bun, comunicare perfectă și uniţi până la capăt !!! Doamne ajută mâine!” Pe 15 august, Cătălina a ieșit penultima la finala la bârnă, iar interviul ei ulterior cu jurnalistul...




























