Răzbunarea nu are mereu gustul dulce
Răzbunarea este o capcană în care cei înţelepţi nu cad, spune proverbul într-o manieră diplomată. Și totuși, a răspunde cu aceeași monedă este o practică des întâlnită.
Iubire până la final
Purtăm cu noi povești triste sau drame al căror sens nu îl găsim. Cum ar fi dacă am descoperi că tocmai ele ne-au oferit șansa de a schimba vieţi în moduri în care alţii nu pot? Cori Salchert a descoperit în tragedia familiei ei sursa puterii de a avea grijă de copii cu boli terminale.
Ce să (nu) spunem atunci când ne cerem scuze
„Am greșit. Îmi pare rău” – aceste cuvinte pot avea efecte magice asupra unei relaţii în stare de avarie. Totuși, dacă nu reușim să manifestăm empatie, scuzele vor suna fals sau vor face și mai mult rău persoanei lezate.
Tu ce ai fi dispus să faci pentru prietenul tău?
De mai bine de trei ani, soldatul Kyle Carpenter a abandonat câmpul de luptă din Afganistan, dar cu toate acestea luptă în fiecare zi. Gestul său eroic și sacrificiul pe care l-a făcut pentru prietenul său l-au aruncat în cea mai grea luptă a vieţii sale: aceea pentru supravieţuire.
Spiritualitatea cuplului | Cum să creșteţi împreună cu Dumnezeu
Multe familii au descoperit că avea să fie mult mai complicat să crească spiritual în cuplu decât spuneau instrucţiunile din manualul de utilizare.
Dumnezeul nedrept sau nedreptăţit?
Răsplata este un concept care ascunde o lume de bucurii, satisfacţii, emoţii plăcute și împliniri. Este corelată, de obicei, cu ceea ce facem, ce spunem, ce suntem etc. Este, prin urmare, expresia valorii sinelui în relaţie cu lumea care ne înconjoară. Răsplata poate fi însă umbrită de trăiri dureroase atunci când există o perioadă lungă...
Sângele apă (nu) se face | Înstrăinarea fraţilor, de la cauze la soluţii
Înstrăinarea fraţilor poate fi, cel puţin pentru una dintre părţi, mai dureroasă decât pierderea prin moarte, spune scriitoarea Fern Schumer Chapman, pe care fratele ei a exclus-o din viaţa lui pentru patru decenii.
Soluţii creative pentru rezolvarea conflictelor maritale
Nici măcar cuplurile fericite nu reușesc să evite tensiunile și conflictele. Diferendele conjugale se înscriu într-un registru al firescului, de altfel, câtă vreme căsătoria aduce împreună oameni diferiţi, cu valori, credinţe, priorităţi și obiceiuri diferite.
O dragoste mai presus de raţiune | Recenzie de carte
În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.
Nu e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi pentru totdeauna. Adevărat sau fals?
Promisiunea de a trăi alături de persoana iubită până ce „moartea ne va despărţi“ și-a pierdut treptat din semnificaţii. Astăzi se consideră că nu mai e realist să pornești într-o căsătorie cu gândul că va fi o relaţie pentru totdeauna.
Atingerea care contează
Emigrarea în Regatul Unit a fost o mutare îndrăzneaţă. Vin dintr-o ţară latină, așa că a fost nevoie să mă adaptez la multe schimbări,...
„Tare sunt singur, Doamne, și pieziș!“
Cu ani în urmă, auzeam la radio despre o statistică din care reieșea că această perioadă a anului, luna februarie, este cea mai „bogată“ în divorţuri și despărţiri în cuplu.
Locul în care cresc cele mai râvnite cuvinte | prietenia și conversaţiile inspiratoare
Mușchii feţei devin lacși, iar ochii încep să li se golească de interes, înainte ca plictiseala să-i îndemne să-și caute alt centru de interes. Foiala culminează cu plecarea unora sau cufundarea în explorarea telefonului. Alţii caută să deturneze discuţia cu o glumă sau îi grăbesc sfârșitul printr-o tăcere detașată sau ostentativă.
Cum sudează Facebook relaţiile romantice
Cuplurile care își trăiesc relaţia și pe Facebook au șanse mari de a rămâne împreună mai mult timp decât cei care preferă să nu își expună viaţa sentimentală pe reţelele de socializare, au observat experţii de la Universitatea din Wisconsin, Madison.
Un portret al traiului în România
O mare parte din înţelegerea pe care o avem despre lumea în care trăim este formată din impresii și experienţe, ale noastre și ale altora. Operăm foarte des cu zvonuri, bârfe și incidente pe care ajungem să le generalizăm pentru a ne oferi singuri o explicaţie despre lume. Am fi oare mai câștigaţi cu o...
Psihanalista Esther Perel despre „regândirea infidelităţii”
Proporţia femeilor căsătorite care mărturisesc că își înșală soţii a crescut, în ultimii 27 de ani, cu circa 40%, în timp ce proporţia bărbaţilor care pot spune același lucru a rămas neschimbată, susţine psihanalista Esther Perel în cea mai nouă carte a sa State of Affairs: Rethinking Infidelity.
Iubirea care vindecă
Cum ne ajută dragostea, cum ne influenţează, cum să o arătăm faţă de cei din jurul nostru și cum să o primim?
Bolile cu transmitere sexuală, în creștere pentru al patrulea an consecutiv
Numărul cazurilor de boli cu transmitere sexuală (BTS), sifilis, gonoree, chlamydia, a crescut în Statele Unite pentru al patrulea an consecutiv, ajungând la 2,29 de milioane anul trecut, ceea ce înseamnă o creștere la aproape 10% din populaţie, a informat Centrul pentru Controlul si Prevenirea Bolilor (CDC), din SUA.
O formulă pentru relaţii durabile
Cultura „cuplării” a făcut ca certitudinea durabilităţii unei relaţii să fie considerată o opţiune de lux a unui cuplu. În acest climat de incertitudine romantică, unii spun că soluţia viabilă este pur și simplu să dai frâu liber sentimentelor. Alţii însă spun că durabilitatea relaţiei e o chestiune mult mai controlabilă decât pare.
„Coloana vertebrală a bunăstării noastre” | Interacţiunea socială și beneficiile ei
„Ne ofilim atunci când suntem incapabil să interacţionăm unii cu alţii. Avem nevoie de celălalt pentru a fi cine am fost meniţi să fim” (Desmond Tutu).
Născut altfel sau născut din nou?
Religiile abraamice (iudaism, creştinism, islam) au avut tradiţional o atitudine de condamnare a actului homosexual (şi implicit a homosexualilor).





























