Zahărul, mai de temut decât sarea

Zahărul este mai periculos decât sarea pentru sănătatea inimii, potrivit unui studiu al cercetătorilor americani. Se pare că nivelul ridicat al zahărului în sânge afectează o zonă din creier care determină creşterea pulsului şi a tensiunii arteriale.

Patru secrete ale fericirii

În mod sigur, nu există persoană care să nu-şi dorească fericirea. Dar, de cele mai multe ori, o înţelegem sau o percepem atât de greşit, încât niciodată nu ajungeam la ceea ce credem noi că este în realitate.

Șeful MI5: Atacuri în masă, planificate împotriva Vestului

Șeful agenţiei britanice de contrainformaţii și securitate internă a avertizat în urma atacului terorist de la Paris că militanţi islamiști din Siria au planificate atacuri de mare amploare împotriva Vestului și că serviciile secrete ar putea fi neputincioase în prevenirea lor.

De la deșeu la apă potabilă în 5 minute

Nimic nu se pierde, totul se transformă, inclusiv deșeurile umane. Cei care cred în această deviză, care cunosc atât valoarea investiţiei, cât și nevoia de a găsi soluţii simple și eficiente la marile probleme ale planetei, au reușit să obţină transformări uimitoare.

Majoritatea germanilor cred că islamismul nu e compatibil cu Occidentul

Gruparea germană antiislam PEGIDA a denunţat atacul care a avut loc în redacţia Charlie Hebdo drept o confirmare a ipotezelor pe care mișcarea de extremă dreaptă le promovează. Un sondaj comandat de fundaţia germană Bertelsmann în luna noiembrie arată că majoritatea germanilor sunt gata să susţină și ei o parte dintre aceste ipoteze.

Obiceiul letal pe care îl practici zilnic

Tot mai multe studii avertizează asupra fatalităţii ascuns în spatele unui obicei pe care cei mai mulţi dintre noi îl practică ore în șir, în fiecare zi.

Danezii ating un record mondial în producerea de energie eoliană

În 2014, Danemarca și-a asigurat din surse eoliene 39% din necesarul electric, un nou record, care încurajează autorităţile daneze să persiste în convingerea că își vor atinge obiectivul pentru 2020, de a-și baza 50% din sistemul naţional de electricitate pe sursele eoliene.

După 3 decenii fără descoperiri-cheie, cercetătorii găsesc un superantibiotic

O echipă americană de cercetători a descoperit un antibiotic puternic, ce ar putea revoluţiona o gamă foarte largă de tratamente. Antibioticul are particularitatea de a lupta cu microbii prevenind ca, în timp, aceștia să devină rezistenţi la el. În plus, descoperirea reprezintă un mult-așteptat imbold pentru un domeniu de cercetare care nu a mai venit...

Atentat terorist în Franţa

„A fost un atentat terorist, nu există niciun dubiu în această privinţă”, a declarat cu puţin timp în urmă președintele francez Francois Hollande. Guvernul francez a ridicat alerta de securitate la gradul cel mai înalt, după incidentul de la sediul redacţiei publicaţiei satirice Charlie Hebdo. 12 persoane și-au pierdut viaţa, iar alte 4 au fost...

Palestina acuză Israelul la Curtea Penală Internaţională

Săptămâna trecută, președintele Mahmoud Abbas a semnat un acord prin care Palestina poate deveni cel mai nou stat membru al Curţii Penale Internationale (CCI). Mișcarea a fost realizată cu intenţia de a acuza Israelul de crime de război.

Arheologi: am descoperit palatul în care Iisus a fost judecat înainte de răstignire

O echipă americană de arheologi a anunţat o descoperire de senzaţie în Ierusalim. Ei susţin că au reușit să identifice ruinele palatului lui Irod. Acolo, cred unii cercetători și arheologi, ar fi fost unul dintre locurile în care Iisus Christos a fost judecat înainte de răstignire.

Proteste rivale privind islamizarea Europei

Suporteri și oponenţi ai unui grup care militează împotriva „islamizării Europei” au organizat proteste paralele în mai multe orașe din Germania. Luni, un număr record de demonstranţi a ieșit pe stradă în Dresda pentru a-și arăta dezaprobarea faţă de ceea ce numesc ei „pericolul islamizării”.

Grecia ameninţă să schimbe Europa

„Europa are nevoie de schimbare, iar schimbarea va veni de aici, din Grecia”, anunţa mândru Alexis Tsipras, liderul extremei stângi, reprezentată de partidul grecesc Syriza. După dizolvarea parlamentului grec și confirmarea alegerilor anticipate pe 25 ianuarie, Tsipras ar urma să conducă nu doar Grecia, ci și Europa pe o altă cale decât cea stabilită de...

După un secol, Turcia construiește prima biserică creștină

La început de an 2015, premierul Turciei a anunţat o mare surpriză: guvernul islamic al ţării va construi o nouă biserică creștină, prima de la înfiinţarea republicii moderne, în 1923.

Cele mai frecvente 6 obiceiuri care îţi fură ani din viaţă

Experţii australieni dezvăluie o listă de obiceiuri toxice pentru viaţă, de care foarte mulţi dintre noi se fac vinovaţi, și ne atenţionează cât de mult cresc acestea riscul de deces prematur.

Cele mai utile sfaturi în caz de răceală

Odată cu sezonul rece, începe și cel al răcelii, o afecţiune aparent banală, dar pentru care nici în prezent nu s-a descoperit un leac. Cu toate acestea, specialiștii în medicină recomandă o serie de măsuri și sfaturi care ajută la prevenirea îmbolnăvirii și contribuie la grăbirea procesului de însănătoșire, în cazul contractării virusului care provoacă...

„Drogul” pe care îl consumi zilnic și efectele lui asupra sănătăţii

Pentru mulţi, cofeina este „combustibilul” fără de care nu pot concepe să își înceapă ziua. Considerată „cel mai popular și folosit drog din lume”, potrivit Australian Drug Foundation, această substanţă rămâne subiectul unor dispute aprinse cu privire la beneficiile și pericolele pe care le presupune pentru sănătatea consumatorilor.

Salvarea unei medalii unice

Miliardarul rus Alișer Usmánov a cumpărat medalia aferentă Premiului Nobel vândută de James Watson în cadrul unei licitaţii, doar pentru a i-o înapoia geneticianului, care plănuieşte să doneze banii pentru cercetări ştiinţifice.

Fericirea care vine odată cu anii

Mulţi oameni nu se simt tocmai bucuroşi când împlinesc un anumit număr de ani, deoarece conştientizează mai mult ca oricând trecerea vremii şi apropierea de apusul vieţii. Oamenii de ştiinţă susţin însă că înaintarea în vârstă aduce cu sine fericirea.

Moise, un terorist care și-a eliberat poporul?

„Moise a fost un terorist”, susţine un câștigător al Premiului Oscar. Declaraţia actorului Christian Bale a fost făcută înainte de premierea celei mai recente ecranizări holywoodiene cu temă religioasă: „Exodul”. Surprinzător, tocmai Bale este cel care interpretează personajul lui Moise în acest film.

Raportul torturii CIA: Ce ţie nu-ţi place, fă-i altuia

La 13 ani după ce CIA a înfiinţat închisori secrete pentru a încarcera și interoga deţinuţi și suspecţi de terorism, senatul american publică un raport exhaustiv despre tehnicile de interogare folosite de agenţie, descriind nivelurile de brutalitate și violenţă arbitrară, ce nu pot decât să șocheze.