Se caută cu disperare „un suflet pentru Europa”

Zilele trecute, Berlinul a fost gazda conferinţei „Un suflet pentru Europa", organizată de Coaliţia Culturală pentru Europa Cetăţenilor, sub patronajul direct al Parlamentului European. A fost o ocazie în care conducătorii Europei s-au întâlnit cu artiști, regizori, intelectuali, pentru a găsi fundamentul „sufletului european", la timp pentru alegerile europarlamentare din luna mai.

Fumatul omoară câte un român la fiecare 15 minute

La fiecare 15 minute un român este răpus de tutun, în timp ce incidenţa cancerului determinat de fumat crește la cote îngrijorătoare. Conform statisticilor oferite de Societatea Română de Pneumologie, 70% dintre persoanele care decedează din cauza fumatului au vârste cuprinse între 35-69 de ani.

Sondaj: Croaţia şi Slovenia, cele mai corupte ţări din Europa

Croaţia, în curs de aderare la UE, este una dintre cele mai corupte ţări din Europa, iar situaţia Sloveniei, care deja face parte din UE, este şi mai rea, potrivit unui sondaj recent realizat de Emst & Young, o companie de servicii financiare.

Poluarea din China face victime: la 8 ani, bolnavă de cancer pulmonar

Cea mai tânără pacientă diagnosticată cu cancer pulmonar din China are numai 8 ani, scrie AFP. Medicii sunt de părere că afecţiunea fetei a fost provocată de nivelul ridicat de poluare din regiune în care locuiește.

Liderii iranieni cer populaţiei să iasă masiv la votul pentru parlament

Astăzi au loc alegerile parlamentare în Iran. Aproximativ 48 de milioane de alegători sunt chemaţi să-i aleagă pe cei 290 de deputaţi ai legislativului de la Teheran.

Miracolul din Nigeria: povestea lui Habila Adamu

Credea că este o patrulă a armatei care asigura cartierul în care trăia, însă în seara în care s-a trezit cu o armă la tâmplă, nigerianul Habila Adamu şi-a dat seama că situaţia în care se află este una de criză.

Esenţiale de weekend

Universităţi românești, în „Top Shanghai”

Mai mulţi americani susţin posibile atacuri aeriene asupra Siriei

Într-un sondaj realizat în ultimele luni de către Universitatea Quinnipiac a reieșit că 49% dintre americani ar susţine atacuri aeriene, atât timp cât nu ar viza vieţi omenești.

Obama a felicitat românii de 1 decembrie

Secretarul de stat american, Hillary Clinton a transmis românilor un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naţionale. „În numele preşedintelui Obama şi al poporului Statelor Unite, sunt încântată să transmit cele mai bune urări tuturor românilor cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale, la 1 decembrie", spune Clinton la începutul mesajului său, remis printr-un comunicat de către...

În Afganistan, abuzurile sexuale sunt „accidente" la locul de muncă

O anchetă realizată de National Public Radio din Washington a scos la iveală abuzuri sexuale asupra femeilor înrolate în forţele armate dintr-o bază militară de lângă Mazar-e-Sharif.

Jumătate de milion de irakieni ucişi, în timpul ocupaţiei americane

În perioada 2003-2011, aproape jumătate de milion de irakieni şi-au pierdut viaţa ca urmare a războiului cauzat de ocupaţia străină. Numărul de 460.000 de morţi este de patru ori mai mare decât estimările de până acum, arată o statistică realizată de jurnalul medical PLOS (Public Library of Science).

Primele negocieri directe israeliano-palestiniene, după 3 ani

Primele întâlniri privind negocierile de pace între israelini şi palestinieni vor începe în seara zilei de astăzi, 29 iulie şi vor continua marţi dimineaţă, 30 iulie.

Religia, o influenţă indirectă în cazul tânărului de culoare ucis în Ferguson

După uciderea brutală a tânărului de culoare Michael Brown de către un poliţist alb, orașul american Ferguson, în care a avut loc incidentul, a devenit simbolul tensiunilor rasiale care persistă în Statele Unite, în ciuda mitului că problema segregării rasiale aparţine trecutului. Incidente de felul celor înregistrate în Ferguson demonstrează că lucrurile nu stau chiar...

Teheranul închide 547 de restaurante, pentru „încălcarea principiilor islamice”

Poliţia iraniană a închis 547 de restaurante și cafenele în Teheran sub acuzaţia de încălcare a principiilor islamice, a anunţat sâmbătă șeful Poliţiei capitalei iraniene, într-un bilanţ privind o operaţiune specială desfășurată pe parcursul a zece zile.

Blair: Nu aș vrea să trăiesc într-o teocraţie democratică

„Religia este o parte importantă a societăţii noastre, vocea ei trebuie să fie auzită, dar nu aș vrea să trăiesc într-o teocraţie democratică.", susţine fostul premier britanic și lider al Tony Blair Faith Foundation. Afirmaţia a venit în contextul în care alternativa la regimul Mubarak din Egipt este platforma politică promovată de Frăţia Musulmană.

Ei l-au părăsit pe Gadhafi

Civili, militari, diplomaţi, mai multe personalităţi libiene s-au dezis de acţiunile liderului Gadhafi. De asemenea, lideri importanţi ai lumii, care până mai ieri se vizitau cu liderul de la Tripoli, acum sunt împotriva lui. 

Azi: Grevă generală în Italia

Grevă generală astăzi, în Italia, unde transporturile, poşta şi spitalele şi-au sistat activitatea pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate, înaintea unei examinări a propunerii de reducere bugetară care va fi analizat în Senat.

6 august 1945: ziua care a schimbat lumea pentru totdeauna

La ora locală 8:15 AM, supravieţuitorii, rudele celor decedaţi, oficialii şi delegaţii străini prezenţi în Hiroshima au păstrat un moment de reculegere la fix 68 de ani de la prima explozie a unei bombe atomice. Ziua de 6 august este una dintre zilele care au schimbat lumea pentru totdeauna.

Al Shabaab este cel mai nou produs al terorismului internaţional

Al Shabaab este cel mai tânăr grup terorist al lumii, anunţă Associated Press. CNN informează că, deși activ de patru ani, și cunoscut prin luptele împotriva administraţiei sprijinite de ONU din Somalia, abia weekendul trecut grupul a șocat prin revendicarea atentatului din Uganda, care a fost primul în afara graniţelor ţării de origine.

Summit G20 cu teama unei noi recesiuni globale

Întâlnirea G20 din acest weekend de la Paris are loc pe fondul unei temeri majore: aceea că managemenetul economic și financiar din zona euro poate duce la o nouă recesiune globală. În timp ce fondul european de stabilitate financiară a primit undă verde, agenţiile de rating retrogradează marile bănci europene.

Yemen – Dileme dramatice dintr-o ţară uitată de lume

Mai este numit și „războiul uitat”. În timp ce lumea se concentrează asupra situaţiei din Siria, cea mai săracă ţară din Orientul Mijlociu este scena unui lung război civil sângeros.