Cine sunt cei care îşi doresc să iasă din Uniunea Europeană

Institutul YouGov a realizat în perioada 19-28 octombrie, un sondaj în Marea Britanie, Germania, Franţa, Suedia, Finlanda şi Norvegia, cu privire la opinia publică despre viitorul Uniunii Europene. Datele au fost incluse în ultimul barometru EuroTrack.

O femeie laică va invoca binecuvântarea lui Obama, la învestire

Premieră istorică, scrie The Spectator. O femeie din afara clerului va da binecuvântarea în cadrul ceremoniei de învestire a președintelui american Barack Obama pentru cel de-al doilea mandat al său.

FMI cere noi măsuri guvernelor europene

Fondul Monetar Internaţional va cere guvernelor din zona euro și Băncii Central Europene măsuri noi pentru eliminarea riscului în care se află ţările monitorizate ca Portgualia, Spania, Italia, Grecia. 

Video: Cercetător NASA, distins cu World Food Prize

O metodă inovatoare de a iriga regiunile aride ale Orientului Mijlociu a fost premiată la nivel internaţional. Cercetătorul Daniel Hillel a primit distincţia World Food Prize pentru conceptul „micro-irigaţiei", o metodă care, în prezent, este folosită în peste 30 de ţări.

Conflictele globale ale anului 2015

Anul 2015 anunţă evenimente care riscă să le depășească în intensitate pe cele din anul care tocmai s-a încheiat. Un motiv este și faptul că există un interes selectiv din partea marilor puteri pentru stingerea sau prevenirea conflictelor. Un sondaj recent ilustrează modul în care priorităţile politicii externe influenţează parcursul evenimentelor.

SUA au tipărit greșit noua bancnotă de 100$

Peste un miliard de bancnote noi de 100 de dolari au fost tipărite, ele urmând a intra în circulaţie pe 21 februarie 2011. O problemă apărută în fluxul de producţie a făcut ca bancnotele să fie retrase înainte de a intra pe piaţă. 

România, pe lista ţărilor care „tac” despre închisorile secrete CIA

România se află pe lista ţărilor cărora parlamentarii europeni din Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) le-au reproșat lipsa de transparenţă în ceea ce privește găzduirea unor închisori secrete ale CIA pe teritoriul lor.

Africa, homosexualii și dilema toleranţei

Președintele Ugandei, Yoweri Museveni, a semnat luni o lege ce impune penalităţi drastice pentru homosexuali, sfidând atât protestele grupurile pentru drepturile omului, cât și criticile și avertizările primite de la partenerii din Vest.

Raport bizar: fosta iubită a liderului nord-corean a fost excutată pentru pornografie

Un raport şocant şi deocamdată neconfirmat a apărut în cotidianul sud-corean de limbă engleză, Chosun Ilbo, şi are în centru informaţia că fosta iubită a liderului nord-corean Kim Jong Un a fost executată de un pluton de execuţie pe 20 august, din cauza încălcării legilor anti-pornografie.

Repornește cursa înarmărilor între SUA și Rusia

Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) pare să își dea ultimele suflări, după anunţuri făcute recent de singurele puteri semnatare, SUA și Rusia, că se retrag cu totul din Tratat și respectiv că își suspendă temporar participarea. Deși exprimările alese diferă, ele transmit același semnal: cele două puteri nucleare revin la un climat de neîncredere...

Astăzi, NATO activează scutul de la Deveselu

Astăzi, România este în atenţia presei de pretutindeni. Președintele României, Klaus Iohannis, îl va primi astăzi la Palatul Cotroceni pe Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care va participa la ceremonia de la Deveselu, unde se va inaugura scutul antirachetă.

ADRA creează un joc caritabil pe mobil, pentru a ajuta refugiaţii

Se numește „Husky Salvatorul” și creatorii săi spun că le va da jucătorilor prilejul să fie parte a soluţiei în ce privește una dintre cele mai stringente probleme ale lumii: războiul civil din Siria. Jocul, care poate fi descărcat gratuit pe orice dispozitiv iOS sau Android a fost creat de divizia cehă a Agenţiei Adventiste...

69 de ani de la eliberarea din Auschwitz

Pentru 7.000 de prizonieri evrei şi romi de la Auschwitz-Birkenau, ziua de 27 ianuarie 1945 a fost ziua în care s-au născut din nou. Armata Roşie parcursese lungul drum până la cel mai mare lagăr de exterminare nazist. Era însă prea tâziu pentru 6 milioane de persoane (între care 1,5 milioane de copii), care fuseseră...

Jocul de-a războiul: de ce se tem americanii după ce au simulat războiul dintre Israel şi Iran

Pentru a vedea în ce măsură un atac al Israelului asupra Iranului ar conduce la un război regional ce ar implica SUA şi ar putea ucide sute de americani, oficialii americani au apelat la „Internal Look", o simulare de război secretă. Rezultatele au produs temeri în rândul specialiştilor americani în planificare, relatează NY Times....

Cutremurul economiei chineze trimite șocuri în toată lumea

O altă epidemie de panică a cuprins lumea, înafară de cea legată de venirea refugiaţilor în Europa și de ruinarea ei prin evenimente de tipul atacului din Germania, petrecut în noaptea de Revelion. Noua epidemie este rezultatul colapsului burselor de acţiuni chineze, care a produs reverberaţii serioase pe toate pieţele financiare din lume.

Obama câştigă voturi după uraganul Sandy

Cele mai multe sondaje electorale arată că preşedintele Obama şi contracandidatul său, Mitt Romney vor avea o cursă foarte strânsă, dar Obama s-ar putea să fi primit un avantaj pentru gestionarea crizei provocate de uraganul Sandy.

Reding: Avem nevoie de Statele Unite ale Europei

Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, a cerut luni crearea Statelor Unite ale Europei, pe fondul necesităţii urgente de a stabiliza moneda unică.

Esenţiale azi, 24 iulie

Alimentele pentru România diferă de cele pentru alte ţări

Când jucăriile sunt înlocuite cu arme, iar copilăria cu războiul

Sunt forţaţi să ucidă în loc să fie lăsaţi să se joace sau să înveţe. Aceasta este soarta a sute de mii de copii din zonele intens afectate de conflicte, obligaţi să participe la războaie pe care nu ei le-au creat şi pe care nu şi le doresc.

Esenţiale azi, 26 septembrie

România coboară pe scara eficienţei sistemului de sănătate

VIDEO: Durerea unei zile obișnuite din viaţa unei femei din Egipt

În câteva zeci de secunde, un material video realizat de United Nation Women derulează prin faţa ochilor noștri doar o parte din ororile pe care trebuie să le înfrunte, în fiecare zi, majoritatea femeilor din Egipt, de la abuzuri verbale și până la hărţuire sexuală și violenţă.