Barroso: Situaţia UE e foarte gravă

Situaţia actuală a Uniunii Europene este una gravă, a declarat președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barosso, într-un discurs despre starea Uniunii, susţinut astăzi în faţa Parlamentului European.

Moldova: Protest împotriva Ligii Islamice

Peste 5.000 de ortodocși din Moldova au protestat împotriva deciziei Ministerului Justiţiei de a înregistra Liga Islamică în această ţară, informează Lăcașuri Ortodoxe.

Putin și Medvedev anunţă o nouă rocadă la putere

După ce președintele și premierul Rusiei au confirmat că vor face rocada la putere, o serie de personalităţi au criticat mișcarea celor doi. Actualul ministru de finanţe a demisionat, iar fostul președinte la URSS Mihail Gorbaciov a estimat că ţara va pierde șase ani de istorie.

Liderii catolici polonezi s-au rugat pentru unitatea UE

Liderii catolici din Polonia s-au rugat unitatea Europei şi pentru ca ţara lor să aibă succes în perioada în care deţine preşedinţia UE. Ministrul polonez al Afacerilor Externe şi alţi lideri politici au participat la slujba oficiată la Varşovia.

Somalia se află în faţa unei noi crize medicale

Somalia se află în faţa unei posibile crize medicale, după ce a fost lovită crunt de foamete şi de violenţe politice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) raportează mii de cazuri de holeră şi de diaree înregistrate de la începutul acestui an.

Lideri religioşi sud-coreeni vizitează Coreea de Nord

Mai mulţi lideri catolici, budişti şi protestanţi din Coreea de Sud se află, în prezent, în Coreea de Nord, într-o vizită organizată pe fondul semnelor de detensionare a relaţiei dintre cele două ţări.

Obama spune NU pentru un stat palestinian

Preşedintele Barack Obama a respins ideea recunoaşterii statului palestinian de către ONU. „Pacea nu va fi realizată prin declaraţii şi rezoluţii ale ONU. Dacă ar fi fost atât de simplu, s-ar fi făcut acest lucru până acum", a declarat liderul de la Casa Albă.

5 subiecte fierbinţi pe agenda Adunării Generale a ONU

Liderii internaţionali se adună zilele acestea la New York pentru Adunarea Generală a ONU, iar agenda de dezbateri din 2011 conţine 5 subiecte fierbinţi, conform CNN.

Yemenul riscă un război civil

Autorităţile din Yemen au intervenit brutal împotriva protestatarilor care cereau demisia preşedintelui Ali Abdullah Saleh, lăsând în urmă câteva zeci de morţi. Organizaţia Naţiunilor Unite şi SUA au cerut încetarea imediată a violenţelor.

DSK recunoaște că a făcut o „greșeală morală"

Fostul șef al Fondului Monetar Internaţional a oferit primul interviu după scandalul sexual în care a fost acuzat în SUA. Dominique Strauss-Kahn și-a cerut scuze public pentru ceea ce el a numit „o greșeală morală".

J. Green: Barack Obama „se dă creștin” pentru voturi

Președintele Obama „și-a scos de la naftalină discursurile despre Dumnezeu pentru campania electorală," susţine analistul politic John Green, cercetător cu vechime în cadrul organizaţiei Pew Forum for Religion & Public Life.

Grecia trebuie să îşi decidă singură salvarea

Ministrul german de Finanţe a dat un avertisment dur Greciei, cerându-i să ia o decizie cu privire la viitorul său în zona euro. Austria evocă un posibil scenariu al intrării Greciei în faliment, iar anularea vizitei premierului elen în SUA a fost văzută ca un semn al iminentei prăbuşiri a Greciei.

Sarkozy și Cameron au fost eroi pentru o zi în Libia

Joi 15 septembrie a avut loc prima vizită a președintelui francez Nicolas Sarkozy și a premierului britanic David Cameron în Tripoli și Benghazi, după ieșirea din scenă a liderului libian Gadhafi.

Rusia este copleșită de corupţie

Săptămâna aceasta a avut loc Reuters Russia Investment Summit. Una din probleme capitale ale ţării este corupţia. Consilierul principal pe probleme economice de la Kremlin a avertizat că „am putea ajunge în situaţia în care nu vom putea înainta în lupta cu corupţia. Acesta este un risc cu mult mai important decât oricare altul."

Palestinienii cer ONU recunoașterea statului lor

Mai mulţi emisari internaţionali sunt în Orientul Mijlociu pentru a revigora negocierile de pace între israelieni și palestinieni. Mișcarea e dată de apropierea cu pași repezi a momentului în care palestinienii vor cere la ONU recunoașterea statului Palestina.

Obama laudă implicarea voluntarilor adventiști

Președintele Statelor Unite, Barack Obama a vizitat tabăra de intervenţie a voluntarilor adventiști instalată în Paterson, New Jersey ca răspuns la inundaţiile provocate de uraganul Irene.

Obama: În România trebuie să se aplice legea!

Traian Băsescu a fost marţi într-o vizită fulger la Washington. În decurs de 12 ore delegaţia română a bifat multe puncte ale agendei, între care o întrevedere cu președintele american, semnarea acordului pentru scutul antirachetă și mai multe vizite la obiective importante din SUA.

Biblia și Dumnezeu nu au lipsit de la comemorarea 9/11

Deși în cadrul serviciile comemorative nu au luat cuvântul reprezentanţii religiei, Dumnezeu și Cuvântul Său nu au lipsit. În timp ce fostul președinte Bush a invocat Divinitatea într-o rugăciune a lui Abraham Lincoln, fostul primar al metropolei New York și actualul președinte al SUA au citit fiecare din Biblie.

În criză, românii dau mai mulţi bani pe ţigări

Ultimul ban al românului se duce pe ţigări, băutură şi abia apoi pe hrană. Nu e o zicătoare cinică, e rezultatul unei analize A. T. Kearney, potrivit căreia, pe timp de criză, românii au alocat mai mulţi bani ţigărilor, alcoolului, alimentelor şi băuturilor răcoritoare decât cheltuielilor pentru amenajarea locuinţei, îmbrăcăminte şi comunicaţii.

Israel și Iran – păreri radical opuse faţă de 9/11

Israelul și Iranul își menţin aceleași poziţii și perspective faţă de interpretarea evenimentelor de la 9/11. În timp ce Israelul face apel la o poziţie unită împotriva islamismului radical, Iranul vede o orchestrare oficială americană în drama atacurilor de la 11 septembrie.

Băncile islamice, profitabile chiar şi pe timp de criză

Autorităţile din Nigeria au promulgat anul acesta un set final de legi care va reglementa unul dintre sectoarele financiare cu cea mai rapidă creştere: băncile islamice. Cu o acoperire de 50 de ţări (predominant din Orientul Mijlociu), sectorul bancar islamic este o industrie de peste un trilion de dolari.