Atac în Egipt de Duminica Floriilor: Drumul spre viaţă e pavat cu moarte

Duminica Floriilor este ultima duminică înainte de Paște, când se marchează intrarea lui Iisus în Ierusalim pe un măgăruș și este întâmpinată cu crenguţe înfrunzite și flori de câmp. Astfel, se spune că drumul spre moarte a fost presărat cu flori. Moartea lui Iisus a însemnat însă viaţă veșnică pentru oricine crede în El, ceea...

Obsesiile Statului Islamic: barba și concubina

Cu scopul de a-și justifica filosofia extremistă, ideologii ISIS au realizat un ghid amănunţit unde se precizează regulile Grupării, de la detalii privind lungimea bărbii până la felul în care se raportează la sclavele sexuale.

Studiu alarmant cu privire la mentalitatea și preferinţele profesorilor români

Rezultatele unui studiu realizat de patru specialiști de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj ne îndreaptă atenţia către o realitate cutremurătoare din ţara noastră. Aproape 50% dintre dascălii noștri sunt de acord cu un regim dictatorial, 40% se declară „pentru” pedeapsa cu moartea, iar unul din trei dascăli nu vrea să aibă de a face cu...

Sărăcia extremă, un atentat la democraţie

„Ei sunt omniprezenţi, indispensabili și totuși în mare parte tăcuţi." Aceasta este caracterizarea pe care o face un jurnalist american celei mai defavorizate categorii sociale: săracii. Numărul acestora crește pretutindeni, influenţând nu doar politicile guvernamentale, ci însăși esenţa democraţiei.

De ce nu simţim scăderea TVA-ului

Guvernul român a adoptat o politică de relaxare fiscală care a presupus scăderea TVA-ului general de la 24 la 20%, și a TVA-ului pentru alimente, băuturi nealcoolice, animale/păsări vii, seminţe de plante şi ingrediente pentru prepararea alimentelor la 9%. Aceasta ar fi trebuit să însemne ca, de la 1 iunie 2015, o gospodărie să cheltuiască,...

Speranţă la Auschwitz, 75 de ani mai târziu

Ceremonii comemorative au loc astăzi în Polonia, la împlinirea a 75 de ani de la eliberarea celui mai mare lagăr nazist de concentrare şi exterminare, Auschwitz-Birkenau.

Ordin de execuţie pentru pastorul iranian

Oficiali din cadrul Centrului American pentru Lege și Justiţie, o organizaţie pentru drepturile omului din Washington DC a anunţat că este foarte posibil ca autorităţile iraniene să fi emis un ordin de execuţie pentru pastorul creștin încarcerat ca urmare a convingerilor sale religioase.

Papa admite „erori grave” în gestionarea scandalului sexual din Chile

Într-o scrisoare extraordinară publicată miercuri, papa Francisc a recunoscut că a făcut „greșeli grave” în gestionarea scandalului din Chile privind abuzurile sexuale. Pentru a le cere iertare victimelor abuzului pe care le-a discreditat, acuzându-le de calomnie, acesta le-a lansat o invitaţie la Vatican.

Cum își tratează China frica de internet

Putem fi intrigaţi de modul în care adevărul e distorsionat în societatea românească, în ciuda exploziei de informaţii și a accesului liber la ea. Cum ar fi arătat însă internetul dacă evenimentele din 1989 nu ar fi prăbușit comunismul? Răspunsul ar putea veni din modul în care China a îmblânzit forţa internetului, folosind braţele de...

Religia, o influenţă indirectă în cazul tânărului de culoare ucis în Ferguson

După uciderea brutală a tânărului de culoare Michael Brown de către un poliţist alb, orașul american Ferguson, în care a avut loc incidentul, a devenit simbolul tensiunilor rasiale care persistă în Statele Unite, în ciuda mitului că problema segregării rasiale aparţine trecutului. Incidente de felul celor înregistrate în Ferguson demonstrează că lucrurile nu stau chiar...

Spaniolii votează pentru o nouă democraţie

Spania nu s-a mai confruntat cu o transformare politică atât de dramatică de la moartea lui Franco, anunţă The Guardian. Sistemul bipartit care funcţiona de minune a fost spart, iar alte două partide, care nu au nici vechime și nici experienţă, au intrat în Parlamentul spaniol. O nouă coaliţie de guvernământ trebuie făcută, între patru...

Panama Papers: Cea mai mare scurgere de date aruncă în aer paradisurile fiscale

Ce au în comun Lionel Messi, Vladimir Putin și prietenii săi, Vasile Frank Timiş (românul cu cetăţenie austaliană care a iniţiat afacerea Roşia Montană), Michel Platini (fostul președinte UEFA) și multe alte personalităţi? Toţi au comis fraude fiscale, ascunzându-și averile în conturi off-shore.

Obama lovește Rusia, expulzându-i diplomaţii

Doar cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, Obama pare decis să își ia „la revedere” de la Rusia, oferindu-i câteva lovituri „diplomatice”.

6 strategii eficiente pentru a depăși situaţiile dificile

Uneori nu putem face nimic pentru a evita situaţiile de criză, însă ceea ce putem face este să utilizăm metodele eficiente pentru a le înfrunta și a le depăși cu bine, fără a intra în depresie, ori a deveni copleșit de evenimentul nefericit. Află ce metode poţi aplica atunci când te confrunţi cu situaţii dificile.

Numărul nașterilor prin cezariană s-a dublat

Numărul nașterilor prin cezariană aproape s-a dublat la nivel global începând cu anul 2000, ajungând astăzi la 21% din totalul nașterilor. În America de Nord și în alte 14 ţări, procentul a ajuns la 40%. Procentul considerat normal din punct de vedere medical este între 10% și 15% din totalul nașterilor.

Putin anunţă că nu renunţă la Ucraina

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat, în cadrul unei conferinţe pe care o ţine regulat cu ocazia încheierii fiecărui an, că nu îi va „abandona” pe rușii din sud-estul Ucrainei „în mâna naţionaliștilor ucraineni”, care sunt o ameninţare pentru etnicii ruși din zonă. „Nu este nimic excesiv în această poziţie”, a mai completat președintele, deși...

Doi jihadiști pentru un ostatic iordanian

Ammanul a promis represalii „teribile” după ce gruparea extremistă Stat Islamic a publicat o filmare „artistică” a executării unui ostatic iordanian. În consecinţă, miercuri, Iordanul a executat doi jihadiști condamnaţi la moarte.

Tunisia: Religia trebuie separată de politică

Liderii musulmani tunisieni ar trebui să evite amestecarea problemelor religioase cu politica, a declarat Aroussi Mizouri, ministrul pentru probleme religioase al Tunisiei.

Repetă românii greșelile de dinaintea crizei financiare?

În anii de „boom“ 2007-2008, şeful Băncii Centrale a României atenţiona: „Să nu izbim avionul“, făcând trimitere la o preconizată criză economică ce risca să surprindă România nepregătită. „Izbim iar avionul?” este întrebarea provocatoare a unui jurnalist Adevărul, care atrage atenţia asupra repetării unor lecţii neînvăţate ale trecutului.

După 7 decenii: Hitler, autor de bestseller în Germania

Anul 2016 poate fi considerat un an al surprizelor din multe puncte de vedere, inclusiv prin prisma noutăţilor editoriale cu substrat politic. Una dintre cele mai controversate cărţi din istoria umanităţii, „Mein Kampf” a lui Adolf Hitler, a devenit cea mai bine vândută carte în Germania, în ciuda faptului că această operă a dictatorului german...

„Trezirea Forţei”, un brand al anului 2015

Cel mai probabil, anul 2015 va rămâne în istorie ca un an de referinţă în sens negativ. Marcat de o suită de crize și de dispute interminabile, cu soluţii dificil de identificat, nu a oferit prea multe momente de relaxare și de optimism. Tensiunile, cel mai adesea inutile, sau jocurile de culise au părut desprinse...