Cum să o iei de la capăt atunci când pare că ai pierdut totul
Momentele dificile prin care treci adesea au puterea de a te face să crezi că totul e împotriva ta şi că duci o luptă continuă cu morile de vânt. Astfel ajungi să te auto-sabotezi, lucru care te face să te simţi lipsit de orice speranţă.
Cum să ne învingem sentimentele de frică
Datorită fricii suntem mult mai atenţi în timpul evenimentelor care ne pot pune viaţa în pericol, de la condusul maşinii sau traversarea străzii, până la manevrarea unor materiale sau substanţe care ne periclitează viaţa. Uneori, frica poate fi distructivă, împiedicându-ne să ne atingem ţelurile. Din acest motiv şi judecând după natura situaţiei în care apare sentimentul...
Cum să exploatezi timpul, în favoarea ta
Chiar dacă știm că scurgerea timpului este ireversibilă, adesea uităm acest detaliu și ne lăsăm furaţi de mirajul că vom recupera experienţele netrăite la timpul lor atunci când vom atinge echilibrul pe care îl căutăm. Însă pentru a profita din plin de existenţa noastră pe acest Pământ, este vital să adoptăm strategiile eficiente de structurare...
Un joc al vieţii
„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?
Despre motivaţie, confort și amânare…
Am acceptat provocarea de a scrie despre motivaţie gândindu-mă că este o sarcină ușoară, după atâtea discursuri motivaţionale citite, ascultate sau rostite.
Cum a reușit un stat american să rezolve problema oamenilor fără adăpost
Uneori, problema oamenilor fără adăpost se poate rezolva într-o sală de banchet din Las Vegas. Așa s-a întâmplat în statul american Utah, care anul acesta a ajuns să aibă o rată a persoanelor fără adăpost de zero funcţional, după ce, în urmă cu doar un deceniu, avea aproape 2.000 de cetăţeni evacuaţi „cronic”.
Ce trebuie să înveţi de pe urma greșelilor tale
Nimănui nu-i place să greșească, însă eșecurile atrag după sine oportunităţi și lecţii mai valoroase uneori chiar și decât cele oferite de reușitele obţinute.
Povestea stiliștilor cu haine de mii de euro, dar fără bani de chirie
„Moda este un sinonim pentru exploatare”, scria Tansy Hoskins, într-o carte care dezavua ideea modei în sine, din cauza costurilor ei exorbitante, de la oprimarea mediului la cea a muncitorilor.
5 moduri prin care îţi clădeşti încrederea în sine
Persoanele sigure de propriile lor puteri au reuşit „performanţa" de a se aprecia pentru cine sunt cu adevărat, cu toate că nu sunt perfecţi şi, pe lângă multe calităţi, au şi o mulţime de defecte. Încrederea în sine este un element extrem de important în atingerea succesului personal şi profesional, iar vestea bună este că...
Cum să îţi motivezi eficient copilul
Atunci când un copil pare demotivat, el este de fapt, cel mai adesea, demoralizat, susţine psihologul Kenneth Barish, într-un editorial HuffPost. Această demoralizare poate fi vizibilă sau deghizată, de aceea este important, spune el, ca părinţii să recunoască emoţiile copiilor lor, pentru a-i putea motiva eficient.
O viaţă împlinită în prezenţa lui Dumnezeu | Tabloul
O viaţă împlinită e construită pe temelia credinţei și a dorinţei de a imita caracterul lui Dumnezeu, într-o lume conceptualizată în jurul adevărului.
Secrete ale longevităţii
Durata și calitatea vieţii tale depind, într-o mare măsură, de tine și de obiceiurile adoptate care te pot ajuta să ai un trai lung și să îţi păstrezi vitalitatea și sănătatea „până la adânci bătrâneţi". Află câteva dintre secretele care te ajută să trăiești mai mult și să câștigi astfel timp valoros pentru a te...
Știi să îţi rezolvi eficient problemele?
Cei care au învăţat să facă faţă evenimentelor dificile au dobândit un set de abilităţi care îi ajută să privească problemele drept provocări și experienţe de viaţă utile. Află câteva dintre secretele care îi ajută să depășească situaţiile problematice, dezvăluite de dr. psiholog Roya Rad pentru Huffington Post.
Eveniment GYC despre cum să găsești un echilibru între carieră și spiritualitate
Cât de mult influenţează religia alegerea unei meserii sau profesii? E greu de spus. Cât de mult ar trebui? Total, spun reprezentanţii asociaţiei GYC România, care organizează zilele acestea o serie de conferinţe dedicate chiar acestui subiect.
Locul secret al studenţilor cu note bune
Studenţii cu performanţe academice nu petrec neapărat mai mult timp în sala de studiu sau în biblioteca din campusul universitar. Mai puţin intuitiv, secretul lor constă în petrecerea timpului într-un anumit loc ce nu are nicio legătură cu învăţatul, au observat experţii de la Universitatea de Stat Michigan.
Raţiuni ale inimii de Clifford Goldstein | Ai motive să crezi
Clifford Goldstein, s-a aventurat să dezbată întrebările cele mai grandioase: Există adevărul? Îl putem cunoaște? Există Dumnezeu și are El de-a face cu mine? Are viaţa vreun sens?
O dragoste mai presus de raţiune | Recenzie de carte
În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.
Warren Buffet te învaţă cum să dăruieşti bani
Warren Buffet, fondatorul companiei Berkshire Hathaway, predă un curs gratuit în care îşi învaţă elevii cum să dăruiască bani, după ce el însuşi a donat o mare parte din averea personală, în valoare de 58 de miliarde de dolari.
Cum să te pregătești pentru alergiile de primăvară
Primăvara se simte în aer, iar cei care suferă de alergii știu asta mai bine ca oricine. Odată cu schimbarea anotimpului, polenul și praful invadează aerul. Cu ocazia venirii primăverii, Huffington Post publică o listă cu sfaturi pentru activarea sistemului imunitar care să prevină simptomatologia alergiilor.
Dieta poate scădea riscul de infertilitate la femei
Unul din multiplii factori importanţi care pot influenţa gradul de fertilitate al femeilor este dieta alimentară. Află ce alimente sunt recomandate pentru a diminua riscul infertilităţii și a problemelor asociate.
Cum știi că e cazul să spui „Nu”
Înainte de a răspunde pozitiv sau negativ unei propuneri, este necesar să îţi pui trei mari întrebări, susţine dr. Heidi Reeder, profesor asociat de comunicare la Universitatea de Stat Boise. Metoda, denumită de ea „Testul GPS”, este esenţială pentru obţinerea maximului de beneficii, pentru a avea succes și a fi fericit.



























