Cum să eviţi gustările nesănătoase

Între principalele mese ale zilei ar trebui să îşi facă loc câteva gustări. Un astfel de program ne ajută să ne simţim mereu sătui şi să nu exagerăm cu mâncarea la mesele principale. Mai mulţi nutrionişti au oferit pentru Huffington Post, sfaturi despre cum să alegem corect ce alimente mâncăm între mese.

5 lucruri pe care nu le ştiai despre dragoste

Barbara Fredrickson este profesoară de psihologie distinsă cu premiul Kenan pentru excelenţă în educaţie şi directoare a Laboratorului de Psihologie al Universităţii North Carolina. Scriind cartea „Love 2.0: How Our Supreme Emotion Affects Everything We Feel, Think, Do, and Become" a învăţat 5 lecţii pe care le împărtăşeşte cititorilor într-un articol pentru CNN.

Cum să îţi protejezi confidenţialitatea renunţând la identitatea online

Ştergerea identităţii de pe internet a devenit o problemă socială din ce în ce mai mare. Majoritatea portalurilor web ne cer să ne cream un cont și să le oferim date personale, ca adresa, numărul de telefon și data nașterii. De cele mai multe ori, informaţiile stocate online despre noi sunt în dezavantajul nostru din...

Mănăstirea Chiajna, locul I la Wiki Love Monuments 2011

Fotografia care a ieșit pe primul loc al topului Wiki Love Monuments 2011, alcătuit de site-ul Wikimedia, prezintă Mănăstirea Chiajna-Giuleşti din apropierea Bucureştiului, într-un peisaj hibernal. „Fotografia reprezintă o compoziţie extraordinară, reflectând pe deplin caracterul misterios al acestor ruine", se explică în comunicat emis de membrii juriului.

Cum să îţi fii un critic constructiv

Autocritica ar putea fi asemănată cu o sabie cu două tăișuri. Pe de-o parte, aceasta îţi poate micșora încrederea în forţele proprii și stima de sine. Pe de altă parte, însă, autocritica te poate ajuta să devii conștient de propriile insecurităţi și slăbiciuni, în scopul de a le îndrepta.

Cum să alini pe cineva care suferă

Suferinţa cauzată de moartea cuiva este adeseori înconjurată de clişee, care încep cu „a fost mai bine că a murit repede" şi se încheie cu „acum nu mai suferă, e într-un loc mai bun". Dar ce putem face concret şi semnificativ pentru cei care suferă din cauza pierderii unei persoane dragi? Sarah Parmenter, de la...

„Răspunsul este rugăciunea” | Vești bune pentru închinătorul sincer

Cartea lui Moris Venden, Răspunsul este rugăciunea, se constituie într-o pledoarie puternică pentru forţa și importanţa rugăciunii, adresându-se cititorilor care cred sau speră că pot găsi în rugăciune ceva mai mult decât au reușit să o facă până atunci.

Opt metode de a-i convinge pe copii să renunţe la jocurile video

Copiii contemporani petrec multe ore în faţa ecranului, fie că acesta este al monitorului, al calculatorului sau al consolei de jocuri electronice. Pentru ca acest obicei să nu aibă consecinţe asupra stării de sănătate, vă propunem 8 metode care să îi facă pe adolescenţi să închidă computerul şi să participe la activităţi în aer liber.

5 lucruri pe care copiii noştri nu le vor şti despre Pământ

Temperaturile foarte ridicate din această vară, care au dus la secetă şi incendii au readus în atenţia publică discuţia despre încălzirea globală şi, în mod special, despre schimbările ireversibile ce vor avea loc. Multe dintre aceste schimbări vor avea loc aşa de repede încât generaţia următoare nu va mai ştii cum arată un ren, ce...

Ce este astenia de primăvară şi cum să o tratăm

Schimbarea anotimpului produce modificări nu numai în natură, ci şi în organismul nostru. Probabil ai observat că odată cu începutul primăverii, începi să te simţi mai obosit, amorţit, îţi pierzi puterea de concentrare şi uneori ai chiar o senzaţie neplăcută de ameţeală. Toate acestea sunt semnale care îţi indică faptul că te confrunţi cu astenia...

Cu ce să îţi pavezi drumul spre succes

Cei mai mulţi oameni asociază succesul cu bogăţia materială, arată Geoffrey James pe blogul Sales Source al publicaţiei Inc.com. Pentru ei nu mai contează dacă persoana este, însă, fericită sau nu. James propune o altă definiţie în care accentul cade pe această stare de fericire pe care el o consideră atât de importantă în clădirea...

Harvard lansează un curs online gratuit de alfabetizare religioasă

Platforma internaţională edX va găzdui, începând cu 1 martie, un curs de istoria interpretării religioase susţinut de profesori de la Harvard.

Dosarul „Procrastinarea”: principiul plăcerii

„Lucrez mai bine sub presiunea timpului", este un refren favorit printre cei care au obiceiul să amâne o acţiune până în ultimul moment. „Așa funcţionez eu", e versul următor. Însă ce poate fi funcţional în a acorda mai puţin timp unei sarcini făcute sub teroarea unui termen limită necruţător?

Cel mai important ingredient al relaţiilor de succes, observat la lucru

Da, comunicarea e importantă și partajarea gusturilor în diverse domenii contează. Dar când vine vorba de a face relaţia să dureze, bunătatea și generozitatea se arată de un ajutor crucial. Cel puţin așa susţin psihologii.

Cum să fii alături de un muribund

A sta alături de o persoană aflată pe patul de moarte este o adevărată provocare pentru cel sănătos. Ce să spună? Ce să facă? Ce să nu spună? Ce să nu facă?

Avicii, povești adevărate

Cu mâinile încleștate pe bara de tracţiune, superstarul se uită în gol și îi spune antrenorului personal că organismul lui are nevoie de un timp de adaptare fiindcă a suferit mult timp de anxietate. Din cauza asta, corpul nu face diferenţa între exerciţiile cardio și panică. Doi ani mai târziu, pe 20 aprilie 2018, corpul...

Un joc al vieţii

„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?

Cum să impresionezi la interviul de angajare

În circumstanţele în care criza economică încă ne afectează pe toţi, se pare că cel mai bun atuu pe care îl poţi avea la interviul de angajare este prezentarea unei situaţii în care ai preluat controlul.

Între „BREXIT” și „EXIST” – Semnele timpului, iulie 2016

Ediţia din luna iulie a revistei Semnele timpului trebuia să fie dedicată în totalitate înţelegerii peisajului religios de astăzi. În final, planul editorial a fost respectat, cu un amendament: Brexitul, care ne-a luat pe toţi prin surprindere. Partea bună este că religia și Brexitul se îmbină.

Cum îţi protejezi sănătatea emoţională

Sentimentele faţă de propria-ţi persoană, puterea și modul în care înfrunţi evenimentele delicate și problematice ale vieţii, dar și calitatea relaţiilor cu cei din jur depind de sănătatea ta mentală, punctează organizaţia Help Guide. Protejarea acesteia este unul dintre cei mai importanţi pași spre a-ţi construi o viaţă după propriile tale obiective și valori, respectându-te...

Cum să oferi sfaturi în căsnicie fără a-ţi supăra partenerul

Chiar atunci când sunt bine intenţionate, sfaturile primite din partea partenerului de viaţă pot fi primite cu reticenţă, fiind considerate critici sau lovituri sub centură, din partea uneia dintre persoanele care ne cunoaşte cel mai bine. Însă aceasta nu trebuie să fie o situaţie tensionată, afirmă dr. Anna Ranieri, psiholog la Universitatea Palo Alton, din...