Judecat și mântuit
Era o zi geroasă de iarnă și mă aflam într-un cimitir, pentru oficierea unei înmormântări. Am deschis Sfânta Scriptură chiar acolo, lângă groapă și sicriu, aproape de familia îndoliată. Am ales să vorbesc acolo despre „judecata de apoi”, așa cum este ea cunoscută în popor, ca fiind ziua în care fiecare persoană va sta în...
Pandemia ne face altfel de oameni
În Europa, 1 persoană din 20 suferă în prezent de depresie și 1 persoană din 4 va trece printr-un episod depresiv la un moment dat în viaţă. Tulburarea depresivă majoră afectează aproximativ 5% din populaţia Statelor Unite.
Rugăciune de criză și criza rugăciunilor noastre
Coboram de pe vârful Omu alături de câteva zeci de tineri. Nu fusese un traseu ideal și eram în întârziere faţă de planul originar. Era aproape 9 seara și mai aveam încă 3-4 ore de mers până la tabără. Pădurea făcea și mai dens întunericul care începea să îmbrace muntele și, încet-încet, minţile noastre.
Repetiţie pentru marea surpriză
S-a speculat mult în mediul online pe tema COVID-19 și sfârșitul lumii, dar legătura dintre cele două este mai subtilă decât la prima vedere. S-a sugerat că nu ar fi decât vârful aisbergului[1], că ar fi una dintre cele șapte plăgi de la Ziua de Apoi a mâniei[2] sau că ar fi al patrulea călăreţ al...
Lumea în care speranţele se vor împlini
Ar trebui să fim optimiști sau mai degrabă pesimiști cu privire la viitorul nostru? Aceasta este o întrebare care îi preocupă pe specialiști și la care nu se poate răspunde prea ușor. Este greu de estimat cum va arăta, în realitate, viitorul.
Ordonanţe de speranţă și guvernarea divină
Amenzi, ordonanţe militare, poliţie și armată pe străzi. O realitate în care ne-am trezit peste noapte și care ne-a strâns, ca într-un corset rigid, în reguli stricte.
Omul care nu s-a îndoit niciodată de Biblie
Elisa Granato, una dintre primele persoane pe care s-a testat un vaccin antiCovid-19 a murit. Știrea s-a rostogolit în mediile virtuale[1] de 6 ori mai repede decât alte știri. Reţineţi acest număr. Este important, pentru că, așa cum aflăm dintr-un studiu publicat în revista Science, știrile false se răspândesc în medie de 6 ori mai...
Mintea de pe urmă la Ziua de Apoi
Deși continuu își îmbunătăţesc pregătirea în faţa crizelor și dezastrelor, societăţile moderne se găsesc neputincioase în faţa unei ameninţări în creștere: crizele transnaţionale.
Speranţa învinge frica de necunoscut
În primăvara anului 1936, membrii familiei Lykov au luat o decizie care avea să le schimbe viaţa pentru totdeauna: și-au pierdut urma în taigaua siberiană, fiind, pentru următorii 40 de ani, complet rupţi de lume.
Într-o lume nesigură, Dumnezeu mă asigură
„Dacă ceva poate ucide peste 10 milioane de oameni în următorii 10 ani, va fi mai mult ca sigur un virus extrem de infecţios, nu un război. Nu bombe, ci microbi. Nu suntem pregătiţi pentru următoarea epidemie” – cu aceste cuvinte își începea discursul Bill Gates, la 3 aprilie 2015, în cadrul unei conferinţe TED...
Preţul uceniciei creștine: pastorul pakistanez al cărui fiu a fost răpit și-a pierdut și casa
Atacată pentru a treia oară în acest an, familia pastorului pakistanez Aziz a reușit să scape cu viaţă, dar a rămas fără adăpost, ca pedeapsî pentru activitatea misionară pe care o desfășoară în zonă.
Evanghelicii ruși, sancţionaţi de stat pentru activitate misionară
După Martorii lui Iehova, neoprotestanţii evanghelici din Rusia sunt grupul religios cel mai des sancţionat sub legea care interzice activitatea misionară pe teritoriul ţării.
Schimbul de generaţie
Justin Yang este pastorul bisericii coreene din Duluth, în apropiere de Atlanta. Justin s-a născut în Coreea de Sud, dar, când era mic, familia lui s-a mutat în Statele Unite pentru ca tatăl, care este pastor, să își continue studiile, așa că Justin a făcut școala în America. Dar, când a venit timpul pentru colegiu,...
Misionarul anului nu va fi milenial
Apatici spiritual și hiperconștienţi de impactul de imagine al credinţei lor, creștinii mileniali își lasă credinţa redusă la o tăcere care nu le face cinste.
Peisajul protestant american, de la biserici prea mari la biserici prea mici
Un studiu publicat recent de LifeWay Research evidenţiază un decalaj periculos în peisajul religios american. Cercetătorii vorbesc despre o discrepanţă tot mai mare în tiparele de creștere a bisericilor americane protestante: bisericile mari se fac tot mai mari în timp ce bisericile mici se fac tot mai mici.
Tehnologie de traducere a Bibliei ajută la evanghelizarea rapidă
Ţinta de a traduce Biblia în fiecare limbă de pe faţa pământului tocmai a făcut un pas uriaș spre a deveni realitate, cu lansarea în magazinul Google Play a aplicaţiei TranslationStudio, un instrument care să îi ajute pe traducătorii locali să creeze o traducere a Bibliei în limba lor care să fie corectă, clară și...
Un documentar spune povestea perseverenţei primilor adventiști din Marea Britanie
Un documentar produs de Departamentul Media al Uniunii de Conferinţe a Bisericii Adventiste din Marea Britanie propune o investigaţie fascinantă a începuturilor Bisericii Aventiste în Insulele Britanice.
Locul creștinilor la Hollywood
Deși între creștinism și industria cinematografică nu a fost de-a lungul vremii o relaţie chiar cordială, creștinii nu ar trebui să se retragă din industria divertismentului, ba chiar ar trebui să fie încurajaţi să lucreze în acest domeniu, susţine Stephan Schultze, directorul executiv al departamentului de arte cinematografice din cadrul Universităţii Liberty.
Brazilia acuză un misionar american de genocid
Departamentul Brazilian pentru Relaţii cu Indigenii (Funai) a acuzat un misionar american că a expus membrii unui trib indigen la boli și posibil moarte, relatează The Guardian.
Sărăcia, cel mai bun lucru care li se putea întâmpla noilor misionari
Europa, cândva sursa celor mai mulţi misionari creștini, a ajuns în postura de a fi evanghelizată de misionari sosiţi din ţări considerate cândva „zone albe” ale creștinismului.
King’s College, din Londra, lansează un comentariu vizual al Bibliei
O nouă formă de înţelegere a conţinutului Scripturii este astăzi disponibil publicului larg, după o investiţie de 2 milioane de dolari. Este vorba despre o platformă web de comentarii vizuale ale Bibliei, care a fost recent lansată de universitatea britanică King's College, din Londra.