Revista

Relaţia dintre părinte și copil este una dintre cele mai semnificative relaţii din viaţa noastră, o relaţie al cărei rol primar este educaţia.

Aproximativ 10% dintre americani și 7% dintre brazilieni cred că Pământul este plat, că aselenizarea este un mit și că cei care s-au vaccinat împotriva Covid-19 au primit în mod inconștient și un cip împreună cu vaccinul.1 Alte câteva procente nu sunt siguri că informaţiile oficiale sunt adevărate.

Viaţa este o scenă pe care intrăm fără un scenariu predefinit, deși suntem permanent influenţaţi de forţe variate, uneori mai mult, alteori mai puţin vizibil: forţe sociale, educaţionale, religioase, economice și politice.

Douăzeci de ani a fost vârsta când am început să fiu curioasă despre Dumnezeu.

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

În inima grădinii Eden, unde totul părea perfect, se ascunde o luptă veche între libertate și restricţie; o luptă pe care, probabil, am trăit-o cu toţii.

În perioada comunistă, în faţa tăvălugului numit catedră, ne pomeneam uneori opunând rezistenţă, în numele unui singur crez, indiferent de confesiune: Dumnezeu există, altminteri Universul şi viaţa nu se pot explica pe cinstite.

„Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?” (Eclesiastul 6:12)

Când aveam 20 de ani, viaţa mea spirituală era ca un examen la care îmi picase subiectul pentru care nu mă pregătisem.

Când descinde din paginile manualelor de istorie pentru a se instala în lumea reală, războiul are o sonoritate tăioasă, constituindu-se într-o seismogramă a celor mai rele coșmaruri ale umanităţii. Iar recurenţa feţelor lui hidoase demonstrează că, indiferent de nivelul atins de civilizaţia umană, răul moral nu dispare, ci doar se transmite, eventual criogenat, de la...

A trăi o zi după planul lui Dumnezeu este o idee bună pentru început. Dar a învăţa să trăiești o astfel de zi în fiecare zi este altceva.

În căutarea frenetică după răspunsuri sau confirmări miraculoase, uităm adesea că cele mai profunde miracole se ascund în detaliile aparent banale ale vieţii noastre.

La 20 de ani absolveam Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea. Mă consideram talentat, eram convins de mine și îmi trasasem destul de clar drumul pe care credeam că-l voi urma în viaţă. Aveam toate răspunsurile. Sau poate nu-mi pusesem suficiente întrebări.

Există un poem tulburător despre pericolul irosirii vieţii, aparţinându-i tânărului Nicolae Labiș, un gânditor profund, vizionar, decedat la vârsta de 21 de ani. Recitirea lui...

Problema suferinţei umane îi preocupă deopotrivă pe atei şi credincioşi. Pe cei dintâi, căutarea unui răspuns îi duce pe culmile disperării. Pe ceilalţi, suferinţa îi aşază inevitabil în faţa unei dileme: de ce există atâta suferinţă în lume, dacă Dumnezeul care a creat-o este iubitor şi omnipotent?

Dr. Kendra Haloviak-Valentine, profesor de Noul Testament la Universitatea La Sierra din Redlands, California, vine dintr-o familie cu tradiţie în teologie și cercetare.

Am copilărit pe o stradă lăturalnică din Ploiești, neasfaltată. Când veneam de la școală sau în vacanţa de vară, alcătuiam un „trio” cu M. și C., vecinii de vârsta mea. Eram mai tot timpul pe stradă. Dacă era prea cald sau ploua, ne puteai găsi în curtea unuia dintre noi.

„Circumstanţele nu contează atunci când ai un vis.“ Acesta pare să fie mesajul central al poveștilor celor care au reușit în ciuda unor obstacole inimaginabile. Se pot naște însă visuri în mijlocul luptei pentru supravieţuire, în depravare și mizerie? Și, chiar dacă se nasc, au vreo șansă de supravieţuire?

Cunoașterea lui Dumnezeu este o aspiraţie inerentă fiinţei raţionale ce Îi recunoaște existenţa.

Importanţa pe care Augustin a acordat-o filosofiei grecești a dus la o reinterpretare a relatării biblice privind originea vieţii și a creat premisele pentru alte schimbări.

A cere iertare este unul dintre cele mai demne lucruri pe care le poate face un om care a greșit.