Finanţele copiilor
Mel Rees, autor creștin contemporan, concluziona că „banii reprezintă viaţa […] într-o formă tangibilă”. Rees a pornit de la constatarea că viaţa este „câștigul rezultat din folosirea timpului și a talentului”, iar banii sunt „rezultatul investiţiei timpului și a talentului”.
Mama, copilul cu dizabilităţi și Dumnezeu
Dr. Denise Dunzweiller, de la Universitatea Walla Walla, din nord-vestul Statelor Unite, s-a afirmat ca promotor pasionat al educaţiei incluzive, termen tehnic pentru sisteme de învăţământ care îi educă pe copiii cu deficienţe printre ceilalţi copii, în școli obișnuite, nu în clase speciale. Interesul pentru educaţia incluzivă nu a avut, totuși, un punct de plecare...
Unde să punem nuiaua din Biblie?
Cu versete precum „nebunia este lipită de inima copilului, dar nuiaua disciplinării o va dezlipi de el” (Proverbe 22:15), Scriptura este considerată normativă, de către părinţii care folosesc bătaia ca metodă disciplinară, și contrariantă, de către cei care consideră că pedeapsa fizică prejudiciază atât dezvoltarea copilului, cât și relaţia dintre părinţi și copii.
Manipularea: când dezinformatorii cred în noi
Când credem că suntem imuni la dezinformare, devenim o pradă ușoară pentru cei care ne manipulează.
Ce știe Google despre tine? | Importanţa și impactul reputaţiei online
Ţi-ai căutat vreodată pe Google numele sau organizaţia cu care ești asociat? S-ar putea să fii surprins de ceea ce descoperi.
Copiii lui Dumnezeu și… „nepoţii”
Am auzit un creștin avertizându-și la un moment dat comunitatea: „Dumnezeu are numai copii, nu are și nepoţi!” În contextul postmodern de relativizare a valorilor și a adevărurilor, au apărut și apar în continuare forme religioase diverse, stranii, sincretice, iar aceasta se petrece, în mare măsură, în sânul creștinismului.
De ce aproapele este cheia înţelegerii lui Dumnezeu
Cred că am fost dintotdeauna fascinat de Dumnezeu. Și totuși cred aș fi putut să Îl cunosc mai bine. Cu mult mai mult poate decât L-am cunoscut, dacă aș fi înţeles mai bine ce dorea El să îmi transmită în fiecare zi, inclusiv prin aproapele meu.
Nemuritoarea Biblie
Scriptura este un cuvânt latin, care înseamnă „scriere”, în timp ce biblia este un plural neutru grecesc, care înseamnă „cărţi” (de la biblíon = carte, document, sul de papirus). Dar astăzi, în toate limbile, cuvântul Biblia este înţeles ca un singular feminin, cu sensul de Sfânta Scriptură.
Ideile care ucid
„...le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da...
Cultura dezastrelor
Relaţia dintre teologie și calamităţile naturale a avut, în ultimul sfert de secol, propriul bilanţ al consecinţelor, unul care a fost cu atât mai sonor cu cât dezastrele au rămas un subiect fierbinte pe agenda intereselor publice.
Seduși de teoriile conspiraţiei
Trăim într-o lume polarizată, în care teoriile conspiraţiei proliferează, dar unele persoane sunt mai înclinate decât altele să consume și să propage aceste teorii, în loc să le ignore sau să le demistifice.
Setea planetei albastre
„Glonţul care te ucide nu te nimerește niciodată în frunte. Te nimerește întotdeauna în tâmplă. Nu îl vezi venind, pentru că te uiţi în direcţia greșită.” (Jeff Wacker)
Dumnezeul tuturor | Viziunea divină asupra diferenţelor noastre
Prima parte a vieţii mele a fost marcată de multiple bariere care mă plasau într-un statut minoritar.
Nu știam că și Dumnezeu plânge
În momentele în care durerea ne însoţește și ne găsim singuri în miezul nopţii, oare și Dumnezeu varsă lacrimi alături de noi?
În ce fel răspunde Dumnezeu la rugăciuni?
„M-am dus la locul meu de strajă și stăteam pe turn ca să veghez și să văd ce are să-mi spună Domnul” (Habacuc 2:1).
Nu este credinţa un minus în viaţă?
Efectul, sau influenţa, pe care un anumit lucru îl are asupra noastră depinde, în mare măsură, de locul ocupat de respectivul lucru pe scara valorilor noastre. Este una să-ţi pierzi evantaiul într-o ţară străină şi alta este să îţi pierzi paşaportul.
Iertare pentru criminalii nazişti
Cele mai multe credinţe ale noastre sunt uşor de păstrat atâta timp cât nimic nu le pune la încercare. La fel ca mulţi alţii, Henry Gerecke a descoperit cât de mult credea în ceea ce predicase ani de-a rândul atunci când a fost pus în faţa unei alegeri dificile.
Un american la Moscova. Istoria unei metamorfoze spirituale
Andrew McChesney știa ce vrea — să devină un jurnalist renumit. A crezut că Moscova este un loc bun să înveţe meserie și să se afirme, ceea ce a și reușit.
Răscrucea – Dacă biserica mi se pare superficială sau fundamentalistă?
Care este motivul meu de a mă alătura unei biserici sau de a rămâne într-o biserică? De ce vreau să transfer moștenirea mea spirituală copiilor mei, de ce îmi invit prietenii la biserică? Sau ce motive am când zic „nu” în faţa oricăror invitaţii legate de biserică?
Vulcanul stă să erupă
Ianuarie, 1518. Papa Leon al X-lea[1] se ridicase greoi din jilţ ca să-l întâmpine pe nunţiul său Girolamo Aleandro, întors cu vești din Saxonia. Înainte de a rosti un cuvânt, acesta îi întinse papei o copie a celor 95 de teze ale lui Luther. Leon citi câteva articole de la început, apoi întoarse foaia și...
Adevărul în secolul al XX-lea, sau certitudinea incertitudinii
În anul 1961, Londra este locul de debut al piesei de teatru „Luther”, scrisă de John Osborne (1929-1994). Autorul nu-şi propune redarea vieţii lui Luther din punct de vedere istoric, iar întreaga piesă e doar un pretext pentru promovarea ideilor ce frământau mintea de căutător disperat a lui Osborne.































