SUA anihilează cea mai mare reţea de trafic de droguri din lume
Zeci de membri ai celei mai mari reţele de trafic de cocaină din întreaga lume au fost arestaţi în Columbia și alte ţări sud-americane. Operaţiunea a fost coordonată de Agenţia Anti-Drog și Serviciul de Vămi și Imigraţie (ICE) al SUA.
Cartofii, mai bogaţi în nutrienţi decât alimentele tip „super-food”
Evitaţi de către cei care ţin dietă, pe motiv că „îngrăşă", cartofii reprezintă în realitate un aliment minune, conţinând chiar o cantitate mai mare de vitamine, minerale si nutrienţi decât cele regăsite în banane, broccoli, sfeclă roșie, nuci și avocado, indormează cotidianul DailyMail.
Un spital adventist, cotat cu punctaj maxim de Societatea Americană de Chirurgie Toracică
Spitalul Adventist din Washington a primit în noiembrie 2018 o evaluare de 3 stele, cea mai înaltă cotaţie posibilă în chirurgia inimii, din partea Societăţii de Chirurgie Toracică (Society of Thoracic Surgeons).
Efortul fizic excesiv la serviciu te expune bolilor de inimă
Munca ce implică activitate fizică intensă afectează în mod negativ sănătatea inimii, este rezultatul la care au ajuns două studii care s-au concentrat asupra acestei probleme, prezentate în cadrul conferinţei EuroPRevent din 2013, notează Time.
Motivaţia scăzută, un efect al alimentaţiei
Oricine știe că o dietă nesănătoasă înseamnă surplus de kilograme sau obezitate și anumite boli derivate de la aceasta, dar acum oamenii de știinţă au descoperit și alte moduri în care afectează o dietă bazată pe alimente procesate.
Sfaturi de la cercetători pentru a nu te îngrășa de Crăciun
Cercetători de la Universitatea din Birmingham și de la Universitatea Loughborough au derulat primul studiu în care a fost testată o strategie de prevenire a creșterii în greutate în preajma sărbătorilor de iarnă, când toată lumea tinde să își satisfacă poftele culinare.
Americanii, mai obezi decât se știa
Problema obezităţii în SUA ar putea fi mult mai gravă decât credeau anterior cercetătorii, scrie BBC. Ce a făcut lumină în acestă problemă? Măsurătorile cu Indexul Masei Corporale (IMC).
Cercetătorii avertizează cu privire la mamografii
Timp de mulţi ani, femeile cu vârsta peste 40 de ani au fost sfătuite să facă anual o mamografie pentru detectarea cancerului la sân. Se pare că descoperirile recente avertizează cu privire la riscurile acestui consult.
Un singur bilet la loterie și un final neașteptat
Fie că recunoaștem sau nu, viaţa ne este condiţionată de bani. Majoritatea am spune că mai degrabă de absenţa lor. Puţini sunt cei care reușesc să se smulgă de sub mirajul lor, iar și mai puţini sunt cei care și-i doresc doar pentru a-i oferi. Printre aceștia din urmă se numără și Rachel Lapierre.
8 exerciţii pentru a deveni un optimist
Vera Pfeiffer, psiholog şi autoarea faimoasei lucrări "Strategies of Optimism", afirmă că, deşi este aproape evident pentru oricine că optimismul este benefic pentru sănătate, fericire, putere de muncă, succes şi încredere în sine, datorită închistării, egoismului şi inerţiei, oamenii "se tem ", în mod absurd, să fie optimişti. În multe cazuri, unii oameni au tendinţa...
Adolescentul genial care a revoluţionat testele de diagnosticare a cancerului
După ce un prieten apropiat de familie a murit din cauza cancerului pancreatic, Jack Andraka, un adolescent care nu avea mai mult de 14-15 ani la acea vreme, a început să studieze cu atenţie boala. A descoperit astfel că metodele de detectare a afecţiunii au nevoie de îmbunătăţire și s-a pus pe treabă. Deși mulţi...
8 obiceiuri sănătoase şi rapide
În general, lumea crede că a avea obiceiuri sănătoase consumă mult timp, însă cele 8 obiceiuri prezentate de livescience.com durează doar 60 de secunde sau chiar mai puţin. Dr. Aditi Nerurkar, de la Beth Israel Deaconess Medical Center din Boston recomandă aceste obiceiuri sănătoase, care chiar dacă par neînsemnate, sunt mai bune decât...
Protejaţi de infodemie. Ce medici ne dau informaţii sigure despre COVID-19?
Pe lângă pandemia de COVID-19, provocată de coronavirus, se răspândește și o „infodemie“, după cum a descris-o Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Te iubesc! Nu mai fuma… (Video)
Şi fumătorii şi nefumătorii ştiu că obiceiul de a pufăi din ţigări este nociv. Bătălia pentru o viaţă mai lungă, mai sănătoasă şi mai fericită nu se dă pe terenul informării, ci pe acela al motivării. Tocmai de aceea, portalul numaifumez.ro se poate dovedi un ajutor real pentru cei cărora le lipseşte motivaţia.
Un microb super-rezistent ameninţă Marea Britanie
Un nou microb, capabil să reziste chiar şi la cele mai puternice antibiotice, a pătruns în spitalele din Marea Britanie, avertizează experţi citaţi de BBC.
COVID-19: Cum rezistăm la noi acasă?
Cu o săptămână în urmă am schimbat câteva vorbe la telefon cu o doamnă în vârstă. Mi-a spus, printre altele, că n-a mai coborât din apartamentul ei de două săptămâni, că au început s-o sugrume zidurile și nu știe cât ar putea să mai reziste acasă. Dacă aș fi vorbit cu ea cu doar câteva zile...
Clinica oftalmologică din buzunar
Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune că în prezent 285 de milioane de oameni nu pot să vadă din cauza problemelor oculare. Patru din fiecare cinci astfel de cazuri pot fi tratate sau prevenite, dar mulţi oameni sunt prea săraci pentru a cere ajutor. Situaţia este însă, pe cale să se schimbe.
Depresia postnatală care îţi răpește bucuria de a fi mamă
Pentru o familie care își dorește un copil, vestea sarcinii îi copleșește cu fericire pe parteneri. Acesta a fost sentimentul pe care l-a trăit și Lindsey Walker, alături de soţul ei, când au aflat că vor avea un bebeluș. Însă „după ce s-a născut Elizabeth, nu am simţit nimic faţă de ea, nici bune, nici...
Studiu: Zahărul și cancerul, buni prieteni
„Consumul excesiv de zahăr nu este doar o problemă care poate duce la complicaţii precum diabetul. Pe baza studiilor noastre și a altora, dovezile sugerează că unele tipuri de cancer sunt, de asemenea, foarte dependente de consumul de zahăr.”
Cele 6 obiceiuri care te feresc de infarct
Trei din patru femei tinere ar putea evita apariţia bolilor cardiovasculare, prin integrarea a 6 practici sănătoase în stilul lor de viaţă, potrivit unui studiu recent efectuat de experţii de la Universitatea din Indiana, Școala de Sănătate Publică Harvard și Brigham and Women's Hospital.
Ce să NU faci când suferi de insomnie
Între o treime şi jumătate din populaţia globului a suferit de insomnie cel puţin o dată în viaţă, iar 10 procente din locuitorii planetei suferă de insomnie cronică. Însă de cele mai multe ori, insomnia poate fi combătută prin renunţarea la câteva obiceiuri care predispun la o stare mintală alertă.


















