Apocalipsa pop din cinematografe

Te rog, nu acum! Nu veni chiar acum! Te rog.. Am deschis brusc ochii în bezna din dormitor și dintr-odată valul de căldură din timpul coșmarului a întâlnit răcoarea din realitatea nopţii. N-ai venit încă.. Mulţumesc, Doamne!

Scurtă, dar nu fără sens

De curând, la intrarea într-o librărie cu reputaţie, am zărit un afiș mare, pe care era promovată cartea unei autoare prin câteva cuvinte care, probabil, îi aparţineau. Citatul transmitea că viaţa este prea scurtă și periculoasă ca să-ţi refuzi vreo plăcere sau ca să fii altfel decât ești. Un truism, aproape două, și un sofism,...

Cum îţi înveţi copilul să își asume responsabilităţi în casă (INFOGRAFIC)

Copiii a căror rutină cotidiană cuprinde treburi casnice au mai multe șanse să se descurce bine la şcoală, să fie stabili emoţional şi să devină adulţi de succes.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl știi despre parenting

Modul în care părinţii își susţin și își controlează copiii influenţează atmosfera din casă și tonusul emoţional al interacţiunilor din familie, ceea ce are impact asupra a tot ceea ce se întâmplă în rest în familie.

Copilul meu perfecţionist

„Responsabili, orientaţi spre realizări și foarte principiali”[1] – așa arată un portret sumar al copiilor perfecţioniști, care explică de ce, până la un punct, acesta este genul de copil la care visează orice părinte.

Echilibristica iertării în noua eră a indulgenţelor

Probabil că niciun alt capitol al învăţăturii Bisericii Catolice nu a atras atenţia non-catolicilor la fel de mult ca indulgenţele. Ce istorie au indulgenţele şi ce miză prezintă readucerea lor în prim-plan acum?

„Și ne iartă nouă greșelile noastre.” Dar dacă ele persistă?

În experienţa noastră creștină, tindem spre desăvârșire, dar admitem onest că suntem la un univers distanţă de ea. Incapacitatea de a trăi la înălţimea standardelor lui Dumnezeu îi determină pe mulţi să simtă că nu mai pot fi beneficiari ai iertării divine, cel puţin până se vor dovedi îndeajuns de puternici pentru a nu mai...

Singularitatea unui premiu

În anul 2015, cei 50 de profesori care formează Adunarea Nobel, cu sediul în Suedia, au decis împărţirea premiului pentru fiziologie sau medicină între trei câştigători: William C. Campbell, Satoshi Ōmura (o jumătate) şi Youyou Tu (cealaltă jumătate). Fiecare premiu Nobel are aspecte care îl singularizează, dar cel al anului 2015 a avut poate mai...

Eu cu cine votez?

Umorul de situaţie al lui Ion Luca Caragiale, descris prin replica cetăţeanului turmentat „Eu cu cine votez?“1, capătă în societatea recentă un caracter tragico-dramatic. Întrebarea care o precedă interoghează sensul actului electiv manifestat prin vot liber, universal, egal și secret: De ce să votez?

Mulţumirea și lauda, ingredientele rugăciunii care ne schimbă

Asimetria dintre cererile și mulţumirile pe care le aducem în închinarea noastră reprezintă un subiect pe marginea căruia orice creștin poate vorbi, și nu doar din auzite. Câtă vreme privim lauda și mulţumirea doar ca pe niște datorii care se cer împlinite, ratăm cele mai mari binecuvântări care pot poposi peste o inimă plină de...

Hărţuirea sexuală la locul de muncă și strigătul tăcerii

Departe de a fi un vis urât, ceva ce li se întâmplă mereu altora sau doar o vagă știre de la ora 5, hărţuirea sexuală la locul de muncă este un fenomen cât se poate de real, o practică frecventă, care cultivă cele mai josnice forme ale abuzului de putere.

Stima de sine și religia – o relaţie complicată

Unii psihologi se tem că religia erodează stima de sine. Unii credincioși se tem că stima de sine periclitează mântuirea. Cine are dreptate?

De la gripa spaniolă la COVID-19. Lecţiile unei pandemii uitate

Gripa spaniolă a umplut de morminte „aproape fiecare cimitir din lume”, dar peste această tragedie s-a lăsat, în mod surprinzător, uitarea. Un secol mai târziu, subiectul a revenit în centrul atenţiei, specialiștii întrebându-se dacă putem în pandemia de acum un veac să identificăm un șablon de evoluţie a crizei sanitare de astăzi.

Semnul tăcerii

Spuneţi-vă unii altora sănătate. – 2 Cor. 13:12.

Iubirea atârnă de lucrurile mici

O vorbă celebră spune că diavolul se ascunde în detalii. În lucrurile mici cărora nu le dăm importanţă. Dar viaţa gravitează în jurul lucrurilor mici. Ele ne ocupă cea mai mare parte a timpului, ne trădează viciile și virtuţile, limitele și curajul, preferinţele și antipatiile. În momentele noastre banale suntem cei mai autentici: atunci când...

Sfârşitul progresului?

Prăbuşirea regimurilor comuniste din ţările est-europene a generat un mare optimism istoric. Francis Fukuyama, considerat în epocă un profet al capitalismului liberal, vedea în evenimentele deceniului nouă al secolului trecut semnele „universalizării democraţiei liberale occidentale ca formă finală de guvernare umană”, odată cu încheierea „evoluţiei ideologice a umanităţii”, adică odată cu ieşirea din scena istoriei...

Fără Dumnezeu?

În dreptul meu, l-am salutat respectuos cu „sărut-mâna, părinte!”, la care sfinţia sa mi-a întins icoana ca s-o sărut. I-am cerut scuze, explicându-i că nu sunt ortodox. „Da’ ce ești?” „Sunt protestant!”. „Aha! Bine, numai ateu să nu fii!”.

Prizonieri în „Neverland“. Cum să ieși din locul în care copiii nu cresc niciodată

Orice alegere presupune refuzarea (cel puţin a) unei posibilităţi. În faţa acestei axiome, tinerii momentului se văd nepregătiţi pentru marile alegeri ale vieţii.

Opt luni de pandemie. Încotro ne îndreptăm?

Nu știm cum ar fi arătat 2020 fără pandemie, dar știm deja că unele pierderi ar fi putut fi evitate. Iar, dacă viitorul stă sub spectrul pandemiilor, așa cum avertizează OMS, din acest drum lung pe care l-am parcurs ar trebui să învăţăm toate lecţiile care pot fi învăţate.

Mâinile nesingurătăţii

Singur, aproape oricine alunecă. Singur, aproape oricine greșește. Singur, aproape oricine e neputincios. Singur, aproape oricine se descurajează. Singur, aproape oricine devine frustrat. Singur, aproape oricine se îndoiește. Singur, aproape oricine renunţă.

Risipa alimentară la români. Cum putem evita pierderile

În multe case din România, cantităţi importante din alimentele cumpărate ajung în scurt timp la gunoi, fără să-și fi justificat cheltuiala. Care sunt însă adevăratele costuri, dincolo de suma înscrisă pe bon?