Poziţia lui Carson: „Nu aș vota un președinte musulman”

Pentru românii imunizaţi de expunerea la o scenă politică naţională dominată de atacuri vitriolice, o declaraţie precum „nu aș susţine un musulman care ar candida la prezidenţiale” ar avea probabil impactul public al unei șoapte. În Statele Unite însă, presa vuiește constatarea că aceste cuvinte aparţin unui aspirant la funcţia de președinte.

Redresarea economică e mai rapidă decât aştepta G20

„Redresarea economiei globale se produce mai repede decât ne aşteptam", se precizează într-un comunicat de presă al G20. Declaraţia a venit cu câteva săptămâni înainte de summitul G20, care se va desfăşura la Toronto (Canada), în 26 şi 27 iunie a.c.

Două atacuri kamikaze la un mausoleu din Pakistan ucid 42 de oameni

Doi terorişti kamikaze au provocat o explozie care a ucis 42 de persoane aflate în pelerinaj la un mausoleu sufit din Pakistan.

FMI: Cu măsurile luate, România poate merge mai departe

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), alături de cei ai Comisiei Europene (CE) și cei ai Băncii Mondiale (BM) au prezentat ieri concluziile evaluării acordului Stand-By: majoritatea criteriilor de performanţă stabilite pentru sfârșitul lunii iunie au fost îndeplinite. România va primi următoarea tranșă de 900 de milioane de euro.

Afacerea Brexit rămâne doar pe hârtie?

Marea Britanie va fi făcută să sufere pentru alegerea sa, scria NY Times, cu câteva zile înaintea deznodământului referendumului. „Nimeni nu are niciun chef să fie amabil a doua zi după Brexit”, declara Camille Grand, director la Fundaţia pentru Cercetare Strategică din Franţa, anticipând, parcă, poziţia de forţă a europenilor în raport cu ţara dezertoare....

O radiografie statistică a fricii europene de refugiaţi

După atacurile recent petrecute în Germania, a căzut și ultimul bastion care părea neatins de flagelul terorist. Germania era dovada încăpăţânată împotriva unei corelaţii între criza imigranţilor sirieni și amplificarea valului de atacuri teroriste din Europa de Vest. Astăzi, deși nu există dovezi care să lege cauzal valul de imigranţi de atacurile teroriste, statisticile relevă...

Comunitatea internaţională critică regimul din Libia

În ultimele zile mai mulţi susţinători ai regimului Gadhafi au demisionat, au criticat măsurile administraţiei sau nu au ascultat ordinele primite. Protestele continuă iar clericii musulmani critică și ei guvernul. După câteva zile de tăcere și vocea comunităţii internaţionale s-a ridicat împotriva administraţiei de la Tripoli.

Al 4-lea dezastru pentru Japonia – căderea economiei

După cutremur, tsunami și exploziile la reactoarele nucleare, Japonia se confruntă cu o a patra criză, de data aceasta în zona financiară. Economia Japoniei cunoaște o scădere dramatică, generată de pagubele dezastrului și de incapacitatea de producţie a ţării.

Incendiu de proporţii în Londra. Ore întregi de coșmar

„Am văzut bucăţi de clădire care cad. Se aud zgomote de ferestre care se sparg”, transmite corespondentul BBC. Este imaginea de coșmar care a marcat capitala Angliei în cursul nopţii trecute.

BBC: Un judecător adventist scrie istorie în Kenya

Șeful Curţii Supreme din Kenya, David Maraga, a decis anularea rezultatului alegerilor prezidenţiale din luna august, printr-o hotărâre fără precedent în istoria ţării. Potrivit BBC, numeroase ziare kenyene l-au descris pe Maraga drept o persoană integră și au legat această calitate de apartenenţa sa la Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea. Reuters scrie că „anunţul...

Timpul în care toată lumea urăște pe toată lumea

Cu toţii am trecut prin momente de reverie, când ne-am imaginat cum ar fi dacă ne-am întâlni faţă în faţă cu vreun politician sau persoană oficială cu care nu suntem de acord (cel puţin). Ce i-am spune? Ce i-am face? Am încerca să o convingem în mod civilizat că greșește? Sau doar ne-am exprima liber...

Germania: copii mai puţini și mai săraci

Rata nașterilor este în continuă scădere în Germania, ultimele rapoarte indicând că există cu 14% mai puţini copii și adolescenţi cu vârste sub 18 ani, comparativ cu anul 2000. Iar 15% dintre aceștia trăiesc în sărăcie.

Coreea de Nord ameninţă Seulul cu “o mare de flăcări”

Coreea de Nord a avertizat că va transforma biroul preşedintelui sud-coreean într-o "mare de flăcări", ameninţarea venind la o zi după ce armata sud-coreeană a efectuat o serie de exerciţii militare în apropiere de insula atacată de nord-coreeni în urmă cu un an.

Unde ar putea izbucni cea mai mare foamete din ultimii 100 de ani

ONU avertizează că Yemenul s-ar putea confrunta cu cea mai mare criză alimentară din ultimii 100 de ani, dacă coaliţia condusă de Arabia Saudită și susţinută de Statele Unite, Marea Britanie și Franţa nu renunţă la atacurile aeriene și la blocadă. Din populaţia totală de 26 de milioane de locuitori, 13 milioane de oameni ar...

Macron: Europa revine la ingredientele politice din perioada interbelică

Politicile privind imigraţia continuă să producă dezacorduri în mediul politic internaţional privind cele mai echilibrate abordări asupra chestiunii imigrării legale și clandestine. În timp ce unii politicieni constată că situaţia curentă are un corespondent ameninţător în marea istorie, alţi lideri politici își reduc termenii de comparaţie la istoria naţională recentă.

Europa twin-speed: unora le merge bine, unora ne merge rău

Contrastul puternic între traiectoriile economice ale ţărilor din interiorul zonei Euro a fost evidenţiat marţi, când Germania a anunţat că are cea mai scăzută rată a șomajului din ultimii 20 de ani, în timp ce Spania a informat că a ajuns la a cincea lună de creștere consecutivă a numărului persoanelor...

Esenţiale azi, 13 decembrie

Transport gratuit în București din 2019

Japonia şi sexualizarea copiilor: păpuşile Barbie umane

Din ce în ce mai multe fete tinere devin rapid senzaţii pe Internet, şi nu datorită unor talente artistice, ci pentru că seamănă cu păpuşi vii.

Regina Elisabeta a II-a semnează o cartă istorică, pro-gay

Elisabeta a II-a, regină a 16 state suverane, denumite Commonwealth, semnează astăzi o cartă istorică, care afirmă drepturile homosexualilor.

Declaraţie de război în Orientul Mijlociu

Atacul de duminică al Israelului asupra Siriei, al doilea din această săptămână şi al treilea din ultimele patru luni, este văzut ca o declaraţie de război de ţările din regiune, care sunt pregătite să reacţioneze în cazul în care atacurile nu încetează.

Un raport preliminar arată că este probabil ca Yasser Arafat să fi fost otrăvit

La nouă ani după moartea fostului lider palestinian Yasser Arafat, concentraţii anormal de mari de poloniu au fost depistate în corpul său, situaţie care confirmă ipoteza unei otrăviri, relatează postul TV Al Jazeera.