Ce s-a întâmplat cu foștii lideri egipteni?
Pe zi ce trece, din ce în ce mai mulţi membrii ai fostei puteri dispar de pe străzile Egiptului. Armata și poliţia duc o adevărată campanie pentru arestarea lor, iar cei care nu au fost prinși se ascund de ochii egiptenilor și a presei.
Ţările în care Hezbollah este considerată o organizaţie teroristă
UE a hotărât să includă aripa militară a Hezbollah pe lista organizaţiilor teroriste, însă aceasta figurează şi pe lista altor state, pe măsură ce aceasta este din ce în ce mai implicată în conflictul sirian.
Siria renunţă oficial la armele chimice
În urma propunerii din partea Rusiei ca Siria să predea controlul armelor sale chimice comunităţii internaţionale pentru a evita o intervenţie militară externă, Assad a trimis la ONU cererea de aderare la Convenţia Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.
Turcia tot mai eurosceptică şi dezinteresată de aderare
Anul 2013 vede în Turcia un interes tot mai scăzut faţă de integrarea Turciei în Uniunea Europeană. O spun politicienii şi o confirmă sondajele de opinie recente.
Comandantul Hezbollah a fost ucis. Principalii suspecţi: israelienii
Hassan Lakkis, comandantul din Liban al grupului militant Hezbollah, a fost împuşcat mortal miercuri, în parcarea de lângă blocul în care locuia, au anunţat oficialii libanezi. Reprezentanţii Hezbollah consideră că principalii suspecţi sunt israelienii, „care au încercat în numeroase ocazii să-l asasineze pe Lakkis". Din păcate însă, ei nu sunt singurii care i-ar fi dorit...
Coreea de Nord va executa 33 de creștini
Coreea de Nord raportează un rezultat perfect la primele alegeri naţionale sub Kim Jong-un, pregătindu-se, în același timp, pentru executarea a 33 de creștini, acuzaţi că ar fi încercat să răstoarne guvernul.
Kim Jong-un avertizează asupra situaţiei grave din peninsulă
Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un a avertizat asupra situaţiei foarte grave din peninsula coreeană. De câteva zile, au loc tensiuni din ce în ce mai mari şi ameninţări lansate de Phenian.
În ce mai cred europenii de Ziua Europei
Pe 9 mai se sărbătorește Ziua Europei, sau cel puţin așa ar trebui, în teorie. În practică, europenii simt că este mai degrabă timpul pentru niște schimbări capitale, decât pentru celebrarea unor politici care au împărţit Europa în două.
MH17: un zbor întrerupt de vinovaţii fără vină
Prăbușirea avionului malaysian nu este doar o tragedie umană. Ea constituie și eșecul unei diplomaţii preocupate mai mult de imagine decât de rezultate. Vina este plasată dintr-o parte în alta, ca într-un joc sportiv. Între timp, 298 de fiinţe umane au încetat să mai existe.
Cele mai citite articole de analiză politică din 2014
În fiecare an, vieţile noastre, ale tuturor, sunt influenţate de acţiunile celor care ţin frâiele în mână. Anul acesta a fost marcat de evenimente politice pe care le-am fi crezut de mult dispărute. Rusia a anexat Crimeea și a destabilizat profund Ucraina, creând o criză de tipul Războiului Rece. SUA, Canada, Marea Britanie și...
Obama: nu doar islamiștii au ucis în numele religiei
Evenimentul anual Mic Dejun cu Rugăciune, la care participă lideri politici și religioși din întreaga lume, reuniţi la invitaţia președintelui Statelor Unite, s-a desfășurat anul acesta în contextul tulburător al revirimentului terorist islamist.
Peste 1.300 de persoane au murit de căldură în India
Deja se preconizează că anul 2015 va fi cel mai călduros an din istoria recentă. Asta însă nu ne miră. De câţiva ani, astfel de vești se repetă anual, odată cu venirea sezonului estival. De data aceasta însă, nu avem parte doar de alarme false, ci și de victime.
Reţeaua Facebook interzisă
Un concurs de desene care să-l reprezinte pe profetul Mahomed a agitat spiritele în lumea musulmană, mii de pakistanezi şi de musulmani din alte ţări protestând vehement împotriva acestui concurs, notează Mediafax. Guvernul Pakistanului a decis blocarea temporară a site-ului de socializare Facebook, unde ar fi trebuit să fie postate aceste desene.
Diferenţele culturale – miezul a 75% dintre conflictele planetei
Trei sferturi din conflictele majore ale lumii au o componentă culturală. În faţa acestei realităţi, secretarul general ONU a făcut apel recent în Rio de Janeiro la o „dezvăţare" a stereotipurilor culturale, religioase, rasiale.
Preşedintele Băncii Centrale Europene exclude riscul unei noi recesiuni
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat că este exclus riscul unei noi recesiuni. Afirmaţia sa a venit la sfârşitul unei săptămâni în care pieţele financiare au fost îngrijorate de perspectiva unei noi crize. „Nu cred deloc în riscurile unei astfel de căderi a economiei", a declarat Trichet.
Supremaţia energetică a Chinei are implicaţii majore pentru întreaga lume
China a întrecut SUA, devenind cel mai mare consumator de energie al planetei, conform datelor oferite de Agenţia Internaţională de Energie, citată de Wall Street Journal. Creșterea economică constantă, timp de decenii și expansiunea rapidă într-un gigant industrial fac din China un consumator rapace de energie, cu mari implicaţii la nivel mondial.
Germania ridică naţionaliști la guvernare
„Germania intră într-o eră politică periculoasă”, scrie revista Der Spiegel. Deși amintirea lui Hitler și a atrocităţilor sale este încă foarte proaspătă în mintea germanilor, care și-au promis să înveţe din greșeli și să nu le mai repete niciodată, iată o mică piatră în drum, și toate promisiunile dispar în ceaţă.
Raport SUA: al-Qaida rămâne prima ameninţare teroristă
Nucleaul Al-Qaida din Pakistan şi membrii afiliaţi din Africa rămân principala ameninţare teroristă pentru SUA, se arată într-un raport guvernamental american, citat de BBC.
Un vrăjitor haitian s-a convertit la creştinism
Un vrăjitor din Haiti a renunţat la practicile voodoo şi s-a convertit la creştinism. Sub ochii vecinilor, a dat foc uneltelor pe care le folosea în ritualurile de magie neagră: „A fost felul meu de a spune «Jos cu Satana! Sus crucea!»"
Cinci lideri europeni cer transferul puterii în Egipt
Liderii a cinci ţări importante din Uniunea Europeană au cerut transferul rapid de putere în Egipt, pentru a evita agravarea situaţiei din ţară.
Retrospectiva economică a anului 2016
De la anul 2016 economiştii aveau mari aşteptări. Pe lângă ele se strecurau şi multe temeri, dar până şi cei mai pesimişti le considerau improbabile. O privire în urmă ne arată că, din păcate, majoritatea temerilor s-au adeverit, iar multe dintre aşteptări au fost înşelate. Deşi istoria recentă este plină de ani tulburi, surprinzătoare au...
















