Băncile islamice, profitabile chiar şi pe timp de criză

Autorităţile din Nigeria au promulgat anul acesta un set final de legi care va reglementa unul dintre sectoarele financiare cu cea mai rapidă creştere: băncile islamice. Cu o acoperire de 50 de ţări (predominant din Orientul Mijlociu), sectorul bancar islamic este o industrie de peste un trilion de dolari.

România, ţara unde nu vrei să fii decât în vacanţă

„Pentru un român, a emigra este un mod de a se opera de România.” (Gabriel Liiceanu)

Esenţiale azi, 19 septembrie

România are cea mai mare rată a inflaţiei din UE

Lumea cu ochii pe Siria, în timp ce Assad promite pace

Comunitatea internaţională a apreciat, pozitiv, acceptarea de către autorităţile siriene a iniţiativei în şase puncte, prezentate de către trimisul special pentru problema siriană, Kofi Annan. Însă aşteaptă să vadă acţiunile concrete, nu doar să audă vorbele, după cum a declarat secretarul de stat american Hillary Clinton, citată de CNN.

Cea mai cunoscută biserică creştină riscă să devină moschee

Aceasta este dorinţa a miii de musulmani din Turcia, care se pregătesc să sărbătorească cucerirea otomană a ţării, care a a avut loc cu cinci secole în urmă.

De ce a încercat Adrian Năstase să se sinucidă?

Unii l-au numit un „gest de o extraordinară demnitate”, alţii îl consideră orgoliu sau chiar fugă de asumarea responsabilităţii. Totuși, începând de azi-noapte, cazul lui Adrian Năstase nu mai este exclusiv juridic, ci a căpătat valenţe de dramă și va cere atenţia publicului în dreptul aspectelor umane, psihologice și emoţionale ale situaţiei.

Obama apelează la Biblie pentru a consola familiile din Connecticut (video)

Prezent la priveghiul de duminică pentru victimele masacrului de la şcoala Sandy Hook, Barack Obama a susţinut un discurs bogat în referiri spirituale şi în apeluri la schimbare.

Planul de 4 mld $ pentru pace în Orientul Mijlociu

Secretarul american de stat John Kerry a dezvăluit duminică multi-așteptatul plan pentru pace în Orientul Mijlociu, bazat pe o investiţie de 4 miliarde $ în sectorul privat palestinian.

Guvernul din Chile criticat aspru pentru gestionarea dezastrului

Pe lângă agravarea situaţiei sociale din ţară, guvernul este nevoit să se confrunte cu criticile dure adresate de analiștii politici care pun reacţiile întârziate ale administraţiei pe seama ideologiei socialiste a președintelui Michelle Bachelet.

Chinezii se întorc la religie pentru a umple golul spiritual

Religiozitatea chinezilor creşte simultan cu economia lor, scrie NPR. Conform primului sondaj de mari proporţii referitor la credinţele religioase ale chinezilor, în 2006, 31,4% din populaţie s-a declarat religioasă.

Foto: Oraşul care a fost înghiţit de gunoaie

E supranumit "Oraşul gunoaielor" şi asta nu este doar o metaforă. Comunitatea Manshiet Nasser din Cairo, capitala Egiptului pare efectiv o staţie urbană de sortare a deşeurilor.

Norvegia: ţara în care se trăiește cel mai bine

Norvegia este ţara în care este cel mai bine să trăiești, arată un raport ONU publicat joia trecută. La polul opus se află Zimbabwe, ţara în care se trăiește cel mai rău.

Siria: soluţia cea mai eficientă nu e neapărat și cea mai populară

În așteptarea unui nou val de refugiaţi, liderii lumii au rediscutat situaţia Siriei la summitul G20, din China.

Al Qaida înfiinţează centre de formare în Afganistan

După retragerea efectivelor americane din Afganistan, Al Qaida revine în zonă. Și nu oricum, ci cu planuri de reconstruire a bazelor operaţionale și de antrenament.

Tot mai mulţi americani nu mai cred în Holocaust

O treime dintre americani cred că „substanţial mai puţini” evrei au fost uciși în Holocaust decât cifra oficială de 6 milioane – este concluzia unui nou studiu al Conferinţei Revendicărilor Materiale a Evreilor Împotriva Germaniei, prezentat cu ocazia Zilei Comemorării Holocaustului, din 19 august.

Românii au jucat la pariuri peste 36 milioane de euro

În 2010, nu mai puţin de 480.000 de români au pariat la jocuri de noroc online peste 36 de milioane de euro, informează Agerpres.

Esenţiale azi, 7 septembrie

România, în topul scumpirilor în Europa

Macron: Europa revine la ingredientele politice din perioada interbelică

Politicile privind imigraţia continuă să producă dezacorduri în mediul politic internaţional privind cele mai echilibrate abordări asupra chestiunii imigrării legale și clandestine. În timp ce unii politicieni constată că situaţia curentă are un corespondent ameninţător în marea istorie, alţi lideri politici își reduc termenii de comparaţie la istoria naţională recentă.

Peisajul protestant american, de la biserici prea mari la biserici prea mici

Un studiu publicat recent de LifeWay Research evidenţiază un decalaj periculos în peisajul religios american. Cercetătorii vorbesc despre o discrepanţă tot mai mare în tiparele de creștere a bisericilor americane protestante: bisericile mari se fac tot mai mari în timp ce bisericile mici se fac tot mai mici.

FMI solicită Europei planuri de urgenţă în perspectiva unei crize economice

Fondul Monetar Internaţional a avertizat Europa să pregătească planuri de urgenţă, întrucât există riscul unei crize economice, pe fundalul pericolului conturat de protecţionismul comercial, scenariul unui Brexit fără acord și situaţia geopolitică.

Banii și credinţa: strategii creștine pentru vremuri de criză

Criza financiară nu vine niciodată singură. Cu ea vin și nesiguranţa, frica, nopţile nedormite, rușinea de a nu putea face faţă propriilor cheltuieli. Ar putea credinţa să aducă un sens în mijlocul haosului financiar?