Toţi pasagerii unui avion prăbușit marţi în drum spre Alaska au supravieţuit

Toţi cei 11 oameni aflaţi la bordul unui avion care s-a prăbușit marţi în drum spre Alaska au fost salvaţi de pe platforma montană a insulei Prince of Wales, din Arhipelagul Arctic Canadian, au informat oficialii locali.

Iadul nu durează pentru totdeauna

„El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Și moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4)

Statele BRICS bat palma pentru o nouă ordine mondială

Lumea s-a săturat de Fondul Monetar Internaţional și de Banca Mondială, atât ţările care se văd nevoite să se salveze prin împrumuturi, cât și cele care nu sunt lăsate să ia parte la schemă. Dar lucrurile sunt pe cale să se schimbe.

„Magazia” de copii, locul în care chinezii își pot abandona legal micuţii

Autorităţile din China au înfiinţat un spaţiu unde părinţii care nu-şi pot creşte copiii îi pot lăsa pe cei mici în grija statului. Iniţial, au crezut că a fost o idee bună care va reduce numărul copiilor abandonaţi sau ucişi, mai ales din rândul celor cu dizabilităţi care impun chetuieli, efort, şi rezistenţă psihică. Se...

Egipt este ţara cu cele mai rele condiţii pentru femei

Egipt este ţara arabă cu cele mai rele condiţii în ceea ce priveşte drepturile femeilor, potrivit unui sondaj recent.

21 de momente memorabile de la cel mai mare protest din București (GALERIE FOTO)

Sute de mii de români au ieșit ieri seară în stradă, atât în Capitală cât și în alte orașe ale ţării pentru a-și manifesta adeziunea la lupta împotriva corupţiei. Sentimentul de solidaritate a electrizat mulţimea, provocând instantanee emoţionante. Iată doar câteva dintre cele mai memorabile sau exponenţiale astfel de momente.

Profesioniștii Venezuelei, obligaţi să își vândă trupurile pentru mâncare

Medici, avocaţi și antreprenori din Venezuela emigrează în numere mari în ţările vecine, Peru, Ecuador, Trinidad și Tobago, unde ajung să lucreze ca vânzători ambulanţi, gunoieri sau chiar să se prostitueze pentru un colţ de pâine.

VIDEO: Durerea unei zile obișnuite din viaţa unei femei din Egipt

În câteva zeci de secunde, un material video realizat de United Nation Women derulează prin faţa ochilor noștri doar o parte din ororile pe care trebuie să le înfrunte, în fiecare zi, majoritatea femeilor din Egipt, de la abuzuri verbale și până la hărţuire sexuală și violenţă.

Un medic rezident face ordine în Spitalul „Grigore Alexandrescu”

De peste două luni, timpul de așteptare al pacienţilor de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti s-a redus considerabil la secţia de Ortopedie Pediatrică şi la secţia de Chirurgie, odată cu implementarea unui sistem informatic dezvoltat de Alexandru Herdea, unul dintre medicii rezidenţi ai spitalului.

Somalia: 29.000 de copii morţi de foame, în ultimele 90 de zile

Seceta și foametea din Somalia au ucis peste 29.000 de copii cu vârste sub 5 ani, în ultimele 90 de zile, conform estimărilor făcute de experţi americani. În jur de 640.000 de copii somalezi sunt subnutriţi, ceea ce înseamnă că rata mortalităţii infantile va crește.

Între „Brexit” și „exist”. Scenarii ale viitorului Uniunii Europene

În 1946, Winston Churchill pleda pentru „o Europă unită” care să garanteze pacea, libertatea și crearea unei familii europene.

Oficial român: „Statul român nu este un stat laic”

Laicitatea statului român pare să fie o himeră, despre care se discută în termeni frumoși. De fapt, definiţiile care se dau termenului diferă în funcţie de interesele care sunt puse în joc.

Un borcan de gem pentru ultimii leproși din România

De curând, un angajat al spitalului de la Tichilești, singurul care adăpostește leproși în România și în Europa, a lansat o cerere de ajutor. Bolnavii au nevoie de alimente simple, care să varieze un meniu anost, singurul posibil în condiţiile în care statul le alocă o sumă ridicol de mică în comparaţie cu preţul de...

Biserica Adventistă se pronunţă asupra candidaturii lui Ben Carson

Doctorul Carson a declarat că s-a hotărât să candideze dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de oamenii de rând care i-au transmis că el este ultima lor speranţă. Însă, imixtiunea sa în lumea politică ridică unele probleme.

Teroriști cu ochi albaștri

O analiză efectuată de cercetători italieni pe circa 2 milioane de postări din social media a arătat că Statul Islamic este susţinut mai degrabă de europeni decât de locuitori ai zonelor limitrofe conflictului.

Agresiunile sexuale din Germania, avertisment pentru Europa?

„Ţipam şi încercam să ne apărăm, dar tipii ăștia nu se opreau.” Este rezumatul unei nopţi de coșmar pentru multe dintre femeile din Köln, chiar în pragul trecerii dintre ani. A trecut deja o săptămână de la evenimentele ciudate petrecute în orașul german și discuţiile pe marginea lor continuă, evidenţiind probleme grave pentru viitorul Europei.

Ruptură istorică: Biserica Norvegiei se separă de stat

Sesiunea săptămânală de întrevederi ale guvernului norvegian cu regele Harald al V-lea al Norvegiei s-a încheiat cu anunţarea unor schimbări majore pentru biserica oficială. Guvernul a primit aprobarea pentru primii pași în vederea renunţării la statutul de biserică de stat al Bisericii Luterane.

Creștinismul, religia cu cei mai mulţi adepţi în Africa

Numărul creștinilor din Africa a crescut considerabil în ultimii ani, devenind principala religie a continentului.

Femeile sud-coreene nu își doresc copii și nici măcar să se căsătorească

Coreea de Sud urmează să aibă cea mai scăzută rată a fertilităţii din lume, care va atinge doar jumătatea ratei de înlocuire a populaţiei, a anunţat recent comisia prezidenţială pentru problemele demografice. La câteva decenii după ce autorităţile lansau, în cadrul unui program de descurajare a nașterilor, sloganul: „Nu poţi evita să ajungi un cerșetor...

Ben Carson își pierde electoratul. De ce?

Anul 2016 se anunţă un an greu pentru Ben Carson, nu doar în perspectiva apropiatelor alegeri electorale, ci și cea a problemelor care se înteţesc în urma declaraţiilor sale. Aproape fiecare convingere pe care și-a expus-o public a generat reacţii în presă, iar în final se pare că fostul neurochirurg a început să scadă în...

Ierusalim, „Cetatea Păcii” aflată veșnic în război

Ierusalimul este capitala religioasă a majorităţii spirituale a lumii. Aproximativ 57% din lumea noastră aparţine religiilor abraamice: evrei (0,5%), creștini (34%), islamici (22%) și o serie de minorităţi cu caracteristici (babiști, bahai, samariteni, mandeeni, druzi, rastafarieni – cam 0,5%). Nu întâmplător, toate religiile abraamice majore au centre importante în Ierusalim și în alte locuri ale...