China: instructor de Biblie arestat de poliţie

Poliţia chineză a arestat un predicator sudcoreean, care preda studii biblice într-o biserică protestantă subterană, informează AP citând o organizaţie de activişti.

Tamerlan Tsarnaev: „Ai auzit de exploziile de la Boston? Eu am făcut asta!”

FBI-ul a identificat numeroase dovezi care demonstrează că adolescentul Dzhokhar Tsarnaev și fratele său, Tamerlan Tsarnaev, au fost autorii atacului de la maratonul din Boston, care a ucis trei persoane și a rănit peste 180. Ancheta preliminară arată că cei doi fraţi fac parte din categoria jihadiştilor auto-radicalizaţi.

Obama: În România trebuie să se aplice legea!

Traian Băsescu a fost marţi într-o vizită fulger la Washington. În decurs de 12 ore delegaţia română a bifat multe puncte ale agendei, între care o întrevedere cu președintele american, semnarea acordului pentru scutul antirachetă și mai multe vizite la obiective importante din SUA.

Raportul Human Rights Watch 2018 – Populismul poate fi înfrânt

Organizaţia nonprofit Human Rights Watch și-a publicat recent raportul anual, în care rezumă ce a mers prost și ce a mers bine în practicile privind drepturile umane din peste 90 de ţări, în anul precedent. Una dintre concluziile despre 2017 este că populismul poate fi înfrânt.

Record istoric la consumul de gaze în România

Temperaturie scăzute din ultimele zile au ridicat cu 20% consumul de gaze naturale, de la o valoare medie de 57 milioane metri cubi de gaz pe zi, la 70 milioane metri cubi pe zi. Romgaz și OMV Petrom au fost nevoite să suplimenteze importul de gaze pentru a răspunde cererii record.

SUA anunţă un plan de relansare în Orientul Mijlociu

Președintele american va susţine astăzi un discurs în care va vorbi despre un plan economic și politic pentru ţările din Orientul Mijlociu. Cu această ocazie, Obama va justifica sancţiunile impuse ieri președintelui Siriei, o premieră pentru SUA.

China, pe cale să renunţe la legea privind copilul unic

Autorităţile chineze ar putea renunţa la politica ce interzice familiilor să aibă mai mult de un copil. Potrivit fostului șef al Comisiei Populare Naţionale și Planificare Familială Zhang Weiqing, a anunţat că statul ar putea permite cuplurilor să aibă doi copii, chiar și atunci când părinţii nu sunt, la rândul lor, copii unici.

Kim Jong-un avertizează asupra situaţiei grave din peninsulă

Liderul Coreei de Nord, Kim Jong-un a avertizat asupra situaţiei foarte grave din peninsula coreeană. De câteva zile, au loc tensiuni din ce în ce mai mari şi ameninţări lansate de Phenian.

Soldaţi americani din „echipa morţii” au ucis deliberat civili afgani

Cinci soldaţi americani sunt acuzaţi de crime de război, fiind suspectaţi că au ucis civili afgani în timpul războiului din Kandahar, raportează Der Spiegel International.

Ţările NATO au început cel mai mare exerciţiu militar de la Războiul Rece

„Anaconda-2016” este un exerciţiu militar sub egida NATO, care va dura 10 zile, va implica 31.000 de soldaţi și alte mii de vehicule, din 24 de ţări. Este cea mai consistentă simulare de război întreprinsă de NATO de la Răzoiul Rece încoace.

Majoritatea tinerilor americani se căsătoresc pe viaţă

Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Clark din Statele Unite arată că 86% dintre tinerii americani se aşteaptă ca mariajul să dureze toată viaţă, deşi jumătate din ele se încheie prin divorţ.

Arabia Saudită ar urma să renunţe la finanţarea moscheilor din alte ţări

Fostul ministru al justiţiei saudite, Mohammed bin Abdul-Karim Issa, ar fi anunţat că ţara sa va înceta finanţarea moscheilor în ţări străine, scrie Middle East Monitor.

O organizaţie creștină salvează viaţa mamelor și nou-născuţilor din Togo

Organizaţia Compassion UK  colaborează cu bisericile din Togo pentru a îmbunătăţi accesul femeilor însărcinate la servicii medicale, în ţara unde 1 din 20 de copii mor înainte de prima aniversare a zilei de naștere.

Assad primește ultimatum, iar Siria devine noua Bosnie

Forţele loiale regimului Assad au reluat, miercuri, atacul asupra localităţii Hula, violenţele soldându-se cu încă 62 de victime, după ce mai multe ţări şi-au expulzat ambasadorii sirieni, într-o mişcare de protest împotriva masacrului de vineri.

Ucraina, la un pas de război civil

Marţi, în oraşul ucrainean Kramatorsk au avut loc schimburi de focuri intense între militanţii proruşi şi serviciile de securitate ale guvernului, înregistrând şi victime. 

Protestatarii opresc construcţia unei centrale nucleare

Protestatari din sudul Indiei au reușit să împiedice câteva mii de ingineri și muncitori care lucrau la construirea unei centrale nucleare, cu ajutorul Rusiei, a informat poliţia locală citată de Ria Novosti.

Kim Jong Il îi vizitează pe prietenii chinezi

Autorităţile chineze au evitat să confirme o vizită a dictatorului nord-coreean în China. Se pare că dictatorul Kim Jong-Il este interesat de modelul chinez de dezvoltare economică şi a călătorit cu trenul prin China, vizitând mai multe obiective strategice.

Premieră arheologică: un oraş fortificat din timpul regelui David

Profesorul Yosef Garfinkel, arheolog la Universitatea Ebraică din Ierusalim, a anunţat că a decoperit altare de cult care datează de pe vremea regelui David, menţionat în Vechiul Testament, descoperire ce confirmă autenticitatea referinţelor biblice.

Prima femeie condamnată de ONU pentru genocid

Pauline Nyiramasuhuko, fostul ministru rwandez este prima femeie condamnată de tribunalul pentru crime de război al ONU pentru genocid. Potrivit ziarului The Independent, femeia a primit sentinţa de închisoare pe viaţă, ca urmare a uciderilor în masă ordonate în 1994, în sudul Rwandei.

Lider religios chinez, eliberat după 10 ani de închisoare

Li Ying, lider religios al unei biserici secrete din China, a fost eliberată din închisoarea pentru femei Wuhan pe 25 decembrie 2011, cu 5 ani mai devreme decât ar fi trebuit.

„Mai așteptaţi!” – Un refren trist, marca Schengen

Cândva, România se lăuda că Franţa este principalul ei aliat, sub protecţia ei spaţiul mioritic realizându-și mare parte din interesele naţionale. Trecutul pare să fie tot mai diferit de prezent. Franţa tocmai i-a dat de înţeles României că, în problema Schengen, este cazul să rămână în stand-by.