Cum să ai grijă de inima ta

Nimeni nu va începe la vârsta de 64 de ani să pună bani deoparte, sperând că la 65 va avea o pensie bună. E nevoie să începi din timp, aşa este şi cu arterele noastre, pe care trebuie să învăţăm cât mai devreme să le protejăm.

Cum să depășești barierele fără a încălca limitele

Cu ajutorul acestui tipar (depășirea barierelor fără a încălca limitele), mi-am îmbogăţit abilităţile și perspectiva despre mine însumi din ce în ce mai mult.

Dan Ariely: Cum funcţionează frica de a rata lucruri

Cunoscut publicului internaţional pentru lucrările sale de psihologie economică, americanul Dan Ariely a dezvăluit într-un clip video mecanismul pe baza căruia funcţionează așa-numita FOMO (Fear Of Missing Out).

Mai bine pentru mine, mai rău pentru noi

„Concordia a devenit o reprezentare simbolică a ceea ce simţim cu privire la conducere. (...) În întreaga Europă (...) există o percepţie că liderii sunt din ce în ce mai egoiști.“ Paul Bickley

7 sfaturi preţioase pentru femeile care îşi doresc o carieră de succes

Adaptarea este extrem de importantă pentru oricine vrea să se afirme într-un mediu aflat într-o continuă şi rapidă mişcare, de aceea, Jaleh Bisharat, vice-preşedintele departamentului de marketing al platformei de joburi pentru freelanceri oDesk, oferă câteva sfaturi valoroase şi extrem de utile pentru femeile aflate în căutarea succesului pe plan profesional.

Oamenii de știinţă au calculat viteza cu care avansează moartea într-o celulă

Viaţa este o călătorie, spune un proverb aruncat în derizoriu de transformarea lui în citat motivaţional pe reţelele de socializare. Despre faptul că moartea ar fi de asemenea o călătorie nu scrie nimeni, însă oamenii de știinţă au validat această idee și, mai mult decât atât, chiar au calculat viteza acestei „călătorii”.

Cum pot fi prevenite milioane de cazuri de Alzheimer

Experţii de la Universitatea din Cambridge au descoperit principalele metode care puteau preveni o treime din totalul cazurilor de Alzheimer înregistrate în lume și care ar putea micșora semnificativ numărul pacienţilor care suferă de această tulburare cognitivă.

„Sectantule!” Viaţa de sine stătătoare a unei etichete

Am ajuns în pădurea dintre Pasărea și Brănești la scurt timp de la tragedia femeii care s-a aruncat în faţa trenului împreună cu cei trei copii ai săi și am făcut propria reconstituire.

Cum să combaţi eficient stresul

Chiar şi fără a şti cu exactitate definiţia din dicţionar a stresului, cu toţii cunoaştem pe propria piele efectele acestui „duşman" comun care se infiltrează în viaţa de zi cu zi.

Vizită în Narnia

Pe 22 noiembrie 1963, atenţia întregii lumi a fost reţinută de tragicul asasinat în care a murit președintele american J.F. Kennedy. În aceeași zi a încetat din viaţă, aproape neobservat, unul dintre cei mai influenţi creștini ai secolului XX, scriitorul și apologetul britanic C.S. Lewis.

Culmile speranţei

În 1923, atunci când alpinistul britanic George Mallory a fost întrebat de ce vrea să escaladeze Everestul, răspunsul acestuia a fost: „Pentru că este acolo.” Câteva decenii mai târziu, Sean Swarner a pornit pe același drum, dar nu pentru că Everestul exista, ci pentru că el era încă în viaţă.

Insomnia și pasărea lui Dumnezeu

Carolynn Yakush a moștenit de la bunicii ei cehoslovaci gustul pentru viaţa bună, iar de la mamă și din școlile creștine în care a învăţat, interesul pentru credinţă. Dar dorinţa după bani și o viaţă de lux a eclipsat, pentru mulţi ani, preocupările ei spirituale și religioase. Totuși, într-o bună zi, aproape fără să se...

Învaţă cum să îţi corectezi obiceiurile proaste

Repetăm anumite lucruri de atât de multe ori, încât acestea ajung să ne „intre în sânge", devenindu-ne obicei. Din păcate însă, unele dintre obiceiurile care ne sunt dragi pot fi nocive, atât pentru viaţa noastră socială și personală, pentru carieră și chiar și pentru sănătate. Devine astfel vital să reușim să descoperim aceste deprinderi negative...

Moartea nu este niciodată frumoasă – ST, aprilie 2016

Moartea este probabil cel mai dificil subiect de abordat, iar despicarea firului în patru pe acest subiect nu se face niciodată cu prea mult entuziasm sau anticipare, deși roadele unei asemenea dezbateri sunt de cele mai multe ori bine-venite pentru înţelegerea celor mai mari drame umane. Dar moartea nu este doar o dramă umană, ci...

14 europeni mor zilnic din cauza insalubrităţii

În Europa 14 oameni mor zilnic din cauza apei murdare, a lipsei de salubritate și a igienei deficitare, se arată într-un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu ocazia Zilei Mondiale a Apei.

12 feluri în care îi poţi arăta respect soţului tău

Bărbaţii ar prefera să se simtă mai degrabă neiubiţi decât nerespectaţi sau luaţi în batjocură, acesta este unul dintre principiile în favoarea căruia pledează cartea "Doar pentru ea", scrisă de Shaunti şi Jeff Feldhahn. O idee cu rezonanţă biblică, intuitivă pentru multe femei dar care, adesea, nu este înţeleasă la nivel practic. Acesta este şi...

Cizmele care au umplut un gol în suflet

Oricât de mult ne-am ascunde, sunt zile care ne surprind cu sentimentul copleșitor că viaţa noastră, deși frumoasă și de invidiat, duce lipsă de ceva esenţial

Cum să fii recunoscător atunci când eşti dezamăgit de Dumnezeu

Fiind confruntat cu moartea socrului său cu puţin timp înainte de Ziua Recunoştinţei (care anul acesta a fost pe 28 noiembrie), pastorul Jim Denison s-a întrebat cum poate cineva, în speţă un creştin, să mai fie recunoscător, să îşi manifeste aprecierea atunci când simte că este dezamăgit de Dumnezeu.

Patru lucruri pe care le dezvăluie privirea ta

Oamenii de ştiinţă au observat că există cel puţin patru corelaţii interesante între aspectul ochilor unei persoane şi comportamentul, dar şi sănătatea sa. Astfel, cercetătorii susţin că pot estima nu doar înclinaţiile de personalitate (de exemplu curiozitatea), ci şi de comportament (predilecţia pentru alcool), analizând culoarea ochilor cuiva.

Eroul mai bun decât Dumnezeul său?

Nominalizarea la șase premii Oscar și câștigarea premiului la două categorii1 au confirmat sentimentul publicului larg că au avut de-a face cu un film foarte bun, din toate punctele de vedere.

Soacre și nurori. Ingredientele unei interacţiuni pozitive

Relaţia dintre soacre și nurori pare a sta sub semnul unor sensibilităţi deosebite. Care sunt probleme frecvente și cum pot fi soluţionate?