Irlanda scoate blasfemia din Constituţie

Odată cu alegerile prezidenţiale care s-au desfășurat săptămâna trecută în Irlanda, a fost organizat și un referendum privind eliminarea Articolului 40.6.1(i), referitor la blasfemie, din Constituţie. Un total de 64,85% din electorat a votat pentru eliminarea lui, decizie care marchează un alt pas în „revoluţia socială tăcută” în care s-a angajat ţara catolică.

Creștina Asia Bibi, achitată de Curtea Supremă din Pakistan

Cazul Asiei Bibi, o creștină condamnată la moarte în Pakistan pentru blasfemie, în 2010, a ţinut mult timp prima pagină a presei internaţionale, familia ei chiar obţinând anul acesta o audienţă la papa Francisc. Într-o decizie neașteptată, Curtea Supremă din Pakistan a răsturnat condamnarea primită și a decis eliberarea ei imediată.

Un Pokemon Go cu personaje biblice

Acum doi ani se lansa jocul Pokemon Go, care îmbina animaţia cu realitatea augmentată, scoţând jucătorii pe străzi, în căutarea pokemonilor (personaje din faimosul desen japonez Pokemon). Recent, s-a lansat o variantă religioasă a jocului, care înlocuiește pokemonii cu personaje biblice, sfinţi catolici și chiar cu Iisus Hristos.

Muzeul Bibliei: cinci dintre manuscrisele sale de la Marea Moartă sunt false

Muzeul Bibliei din Washington DC a retras din expoziţia sa cinci fragmente despre care se credea că ar fi făcut parte din Manuscrisele de la Marea Moartă, după ce câteva teste au dovedit faptul că fragmentele erau contrafăcute.

SUA: procentul femeilor din cler a crescut semnificativ în ultimele decenii

Proporţia femeilor prezente în rândul clerului american s-a dublat, ba chiar s-a triplat în cadrul unor confesiuni, pe parcursul ultimilor 20 de ani, arată un raport statistic publicat luna aceasta.

Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea lansează un nou serviciu

VividFaith este cel mai nou serviciu lansat de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, cu scopul de a conecta oamenii cu cât mai multe oportunităţi de misiune. Acest serviciu va fi disponibil atât ca un website, cât și sub forma unei aplicaţii. VividFaith redefinește astfel serviciul de misiune și slujire și include oportunităţi pe termen...

STV a lansat platforma video Hope discovery

Televiziunea creștină Speranţa TV a lansat ieri o platformă de video care găzduiește producţii scurte, de doar câteva minute fiecare, pe teme profunde și complexe de spiritualitate.

În punctul orb

O călătorie în jurul lumii, pe biciclete, i-a condus pe doi tineri americani la concluzia greșită că „oamenii sunt buni.”

Vot pentru propria claritate

În prag de referendum sunt încă destui români care nu știu ce să voteze sau dacă e oportun să voteze. Pe lângă aceștia, sunt destui și cei care au, în principiu, o poziţie și vor acţiona în acord cu ea, încercând să facă ce știu mai bine pentru moment, dar fără să simtă că au...

Religia ameninţată de „apocalipsa zombie”

Sociologul și psihologul german Erich Fromm a caracterizat istoria recentă a relaţiei dintre societăţile umane și Dumnezeu astfel: „Dacă în secolul al XIX-lea problema a fost că Dumnezeu este mort, în secolul al XX-lea problema este că omul e mort.”1

Referendumul, o discuţie încă neterminată

Și dacă la final, indiferent de rezultatul referendumului de săptămâna viitoare, vom constata că România a ratat lecţia?

Un referendum cu bătăi… de cap

Întotdeauna procesul de lărgire a sferei drepturilor omului a fost complex și contencios. Pe măsură ce noi drepturi ies în faţă, altele sunt afectate. Protejarea împotriva discriminării pe baza orientării sexuale a prezentat provocări legate de libertatea religioasă și autonomia bisericii, mai ales acolo unde homosexualitatea este inacceptabilă fiindcă intră în conflict cu valorile religioase...

Dezastrele naturale – acte ale umanităţii sau acte ale lui Dumnezeu?

Uraganul Florence, care se îndreaptă vertiginos spre Statele Unite, se preconizează a fi „furtuna vieţii” pentru locuitorii din Carolina. În timp ce oamenii își strâng bagajele, creștinii americani fac deja apeluri de tipul „#PrayforCarolina”. Credinţa este plasată din nou în centrul fenomenului, unii făcând apel la Dumnezeu să îndepărteze furtuna, alţii susţinând că furtuna este...

Myriam, fetiţa care i-a iertat pe teroriștii ISIS

„Am întrebat-o pe mama: «De ce ne urăsc atât de tare? De ce vor să ne ucidă?» Iar ea mi-a zis «Ei nu știu ce fac.»”

Papa Francisc, luat dur în colimator la Dublin

Papa Francisc nu a avut un sfârșit de săptămână reușit. După o primire călduţă în Irlanda, care a inclus pe alocuri și proteste la adresa sa „ca lider al celei mai mari grupări de pedofili”, în conferinţa de presă organizată la bordul avionului papal, la întoarcerea spre Vatican, papa a trebuit să răspundă acuzaţiilor fostului...

Protestanţii americani și-ar dori biserici segregate politic

În ultimii ani, America a suferit din cauza neînţelegerilor politice, care nu au lăsat neafectate nici bisericile protestante. Mai bine de jumătate dintre protestanţi preferă să meargă la biserică cu oameni care le împărtășesc opiniile politice, arată un raport realizat de LifeWayResearch.

În mijlocul dezbaterilor, Biserica Adventistă își reafirmă poziţia pro necombatanţă

Președintele Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea la nivel mondial, Ted Wilson, a publicat recent o declaraţie pe site-ul oficial de știri al Bisericii, Adventist News Network, în care explică poziţia oficială a Bisericii faţă de rolurile pe care adventiștii ar trebui sau nu ar trebui să și le asume în cazul înrolării în armată.

Studiu: Ateii sunt, uneori, mai religioși decât creștinii

„Americanii sunt oameni profund religioși, iar americanii atei nu fac excepţie de la regulă. Vest-europenii sunt profund seculari, iar vest-europenii creștini nu fac excepţie de la regulă.” Cu această radiografie memorabilă, The Atlantic analiza un studiu privind identitatea creștină în Europa de Vest.

Generaţia post-milenială e „mai tolerantă” cu creștinismul

Jumătate dintre tinerii de 18-24 de ani din Marea Britanie au o atitudine pozitivă faţă de religie, a descoperit un sondaj efectuat de ComRes.

Va fi Templul reconstruit?

Pentru Paștele evreiesc din 2007, Sinedriul a votat reintroducerea sacrificiilor animale. Forul religios evreiesc spune că a venit chiar și vremea ca Templul să fie reconstruit.

Timpul în care toată lumea urăște pe toată lumea

Cu toţii am trecut prin momente de reverie, când ne-am imaginat cum ar fi dacă ne-am întâlni faţă în faţă cu vreun politician sau persoană oficială cu care nu suntem de acord (cel puţin). Ce i-am spune? Ce i-am face? Am încerca să o convingem în mod civilizat că greșește? Sau doar ne-am exprima liber...