Acolo unde…
Sunt locuri care rămân în suflet alături de oameni şi amintiri dragi. Şi de fiecare dată când te întorci la ele, este imposibil să nu retrăieşti măcar o parte din momentele care te-au convins să le păstrezi în inima ta.
Oamenii care creează viitorul
Au spus câteva cuvinte pe care ni le amintim şi acum sau poate ne-au ajutat, timp de mai mulţi ani, să devenim ce suntem azi. E apoape imposibil să nu avem în minte măcar o persoană care să ne facă să zâmbim atunci când ne gândim la şcoală.
Danezii, cei mai fericiţi oameni din lume
Acesta este rezultatul primului raport al indicelui fericirii, realizat de Universitatea Columbia (SUA) la cererea Organizaţiei Naţiunilor Unite, relatează Huffington Post.
Marile efecte ale micilor acte de bunătate
Un act neașteptat de bunătate ne poate schimba ziua, dacă suntem destinatarii lui, dar și dacă suntem cei care îl iniţiază. Iar schimbarea poate reverbera dincolo de graniţele unei zile, pentru că, măsurându-le prin efectele lor, actele de bunătate nu sunt vreodată, dincolo de limbajul care le-a consacrat, cu adevărat mici.
De ce să așezi somnul pe lista de priorităţi
„Dacă mi-ai fi întrebat în dimineaţa în care m-am prăbușit: «Arianna, ce mai faci?» Aș fi spus: «Bine». Pentru că a fi mereu obosită a devenit noua normalitate.“
Singur (și fericit) – un statut tot mai frecvent în societatea modernă
Numărul persoanelor singure a crescut vertiginos în ultimele decenii în aproape 40% dintre ţările lumii. Deși unii se plâng de discriminarea economică la care sunt supuși, mulţi dintre cei care au ales acest stil de viaţă cred că sunt în posesia unui loz câștigător în alte segmente ale vieţii lor.
La bine și la greu – cum să iubești o viaţă întreagă
„Căsnicia este o carte în care primele capitole sunt scrise în poezie, iar următoarele, în proză.” (Beverley Nichols)
Știrile negative ne pot distorsiona gândirea
Ceea ce vedem, auzim și citim la știri ne influenţează sănătatea psihică mai mult decât ne putem da seama. Cea mai vizibilă consecinţă a expunerii noastre constante la pesimism senzaţionalizat este faptul că acesta a devenit o normă în raportarea noastră la realitate.
Ghid de resuscitare a rezoluţiilor de Anul Nou
Anul Nou reprezintă pentru mulţi catalizatorul schimbărilor pentru care nu și-au făcut timp sau nu au cheltuit suficientă energie în anul precedent. Pe 1 ianuarie listele cu rezoluţii se rotunjesc promiţător, însă respectarea lor – în devălmășia de probleme și de termene cotidiene – degenerează uneori într-un adevărat supliciu. Statisticile arată că, încă dinainte de...
Râsul, calea spre o sănătate mai bună
Ne naștem echipaţi pentru a râde. Bebelușii încep să râdă pe la vârsta de 3 luni – cu mult înainte de a vorbi.
Care este numărul optim de pași pe care trebuie să-i facem zilnic?
În ultimii ani, ideea celor 10.000 de pași s-a înrădăcinat adânc în cultura populară și o întreagă industrie a fost construită în jurul ideii că, pentru o stare de sănătate optimă, trebuie să facem 10.000 de pași zilnic.
Unde locuiesc cei mai fericiţi oameni de pe Pământ
O regiune din America Centrală conduce detașat în topul celor mai fericite locuri din lume, potrivit celui mai recent Index Global al Bunăstării, realizat de Gallup și Healthways.
Cum a devenit milionar un tânăr cu sindromul Down
John Cronin, un tânăr de 22 de ani care suferă de sindromul Down, a lansat acum doi ani un site de e-commerce prin intermediul căruia a vândut până în prezent șosete în valoare de peste 6 milioane de dolari.
Recesiunea globală erodează gradul de satisfacţie a vieţii
Nivelul de fericire a scăzut drastic în anumite ţări, pe fondul crizei economice internaţionale, potrivit raportului „How's Life", efectuat de Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
Descoperirea secolului nostru: T = T
Motto: „Toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui.“(Eclesiastul 3:1)
Majoritatea românilor sunt nefericiţi
Peste 80% dintre români s-au declarat nemulţumiţi cu privire la calitatea vieţii. Între cele 34 de state din Europa și Asia Centrală incluse într-un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), România a înregistrat cel mai mare procent de nemulţumire.
Când frica de moarte nu te lasă să trăiești
Anecdotic, se spune că teama de a vorbi în public este cea mai puternică frică a omului, după frica de moarte. Toată lumea zâmbește la această ordine de priorităţi, însă nimeni nu contestă și nici nu prea discută despre frica plasată în fruntea clasamentului.
Maratonist cu o misiune
De mulţi ani urmăream să îl intervievez pe dr. Delbert Baker – pastor afroamerican, scriitor, profesor, mulţi ani președintele Universităţii Oakwood (Alabama), centrul educaţiei superioare adventiste pentru tinerii afroamericani. În mod surprinzător, acest lucru s-a petrecut la Nairobi. Kenya fiind ţara maratoniștilor, o bună parte din discuţie a fost despre cursele la care a participat...
Înainte și după „Marșul pentru viaţă”
„Marșul pentru viaţă” a fost, într-un sens, o vivisecţie a societăţii românești. Controversele din jurul evenimentului au separat simplist două tabere acolo unde încăpeau, lejer, și alte câteva mai puţin vizibile și au readus la vedere dedesubturi matriţate ale gândirii publice.
Eterna iluzie a secretului fundamental
Una dintre cele mai plăcute și, totodată, mai chinuitoare îndeletniciri ale minţii este să viseze la o viaţă mai bună. De câte ori nu căutăm schimbarea în bine printr-o achiziţie, prin noi prieteni, printr-o nouă casă, o nouă slujbă, o nouă relaţie sau alte idei pentru un nou început?
Ce are a face fericirea cu biserica?
Conform raportului ONU pe 2013 privind fericirea populaţiei globale, România se află pe locul 90 din 100 în topul celor mai fericite ţări din lume. Conform declaraţiilor românilor, doar 10 ţări ne despart de titlul „cea mai nefericită ţară din lume", ocupat în prezent de Regatul Swaziland, din Africa de Sud. Este greu de crezut...


























