Deprimat sau doar trist? Care e diferenţa

Depresia este adesea confundată cu tristeţea și viceversa, pentru că amândouă sunt asociate cu emoţii negative similare, manifestate la diferite intensităţi. Neînţelegerea deosebirilor dintre cele două stări poate avea repercusiuni grave asupra sănătăţii mintale și fizice, iar în unele cazuri chiar și asupra vieţii.

Cel mai arogant dintre sofisme: falsa acuzaţie de eroare logică

În practică, oamenii se acuză des de comiterea unor sofisme și de multe ori acuzaţia este falsă. O asemenea acuzaţie poate fi lansată de cineva care nu înţelege bine ce sunt și cum funcţionează erorile de gândire sau de o persoană manipulatoare, care profită tocmai de ignoranţa persoanelor din prima categorie.

De ce este cititul atât de important

În timp ce mulţi dintre noi avem obiceiul ca înainte de culcare să citim câteva pagini dintr-o carte, mai mult de un sfert dintre adulţii americani recunosc că în ultimul an nu au reușit să citească o carte nici măcar parţial, potrivit Centrului de Cercetare Pew.

Anglia numește în premieră un ministru al singurătăţii

Premierul britanic, Theresa May, a anunţat miercuri numirea unui ministru al singurătăţii pentru a combate ceea ce a numit „realitatea tristă a vieţii moderne”, care afectează milioane de oameni.

Dincolo de mirajul ecranului. Efectele tehnologiei digitale asupra copiilor

Dacă Făt-Frumos nu-și curma plânsul până nu obţinea promisiunea tinereţii fără bătrâneţe și a vieţii fără de moarte, copiii moderni se dovedesc mai rezonabili în dorinţele lor. Un ecran și o conexiune la internet pot reprezenta antidotul magic al oricărei stări de indispoziţie, viza de intrare pe un tărâm al făgăduinţei. Gestionarea conduitelor digitale ale...

Singura moarte care poate fi evitată

„Dacă există ceva mai sfâșietor decât un trup care se prăpădește din lipsă de pâine, acela e un suflet care se stinge din lipsă de lumină.“ (Victor Hugo)

5 lecţii valoroase pentru o viaţă împlinită

Un studiu amplu, realizat de cercetătorii de la Harvard, a scos în evidenţă cinci lecţii esenţiale pe care ar trebui să le învăţăm pentru a ne clădi o existenţă împlinită şi o viaţă mult mai fericită.

Cerșetor și impostor: De ce lacrimile nu se șterg cu bancnote

Sub titlul „De la pastor la cerșetor“, povestea lui Jeremiah Steepek a avut tot ce i-a trebuit pentru a deveni virală pe internet. Impresionaţi, oamenii au dat like și share pe reţelele de socializare, cu un entuziasm care, ironic, nu se regăsește niciodată în relaţiile cu cerșetorii din viaţa reală. Există vreo ieșire din această...

De ce adolescenţii olandezi sunt cei mai fericiţi din lume

Olanda se află în fruntea clasamentului ţărilor OCDE (Organizaţia pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) după gradul de satisfacţie în rândul tinerilor, se arată într-un nou studiu realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Cele 7 cauze banale, dar neglijate ale depresiei

Tot mai mulţi oameni suferă astăzi de depresie. Numai în anul 2010, aproximativ 5,5 milioane de englezi au folosit antidepresive, arată un studiu al cercetătorilor de la Universitatea din Warwick și Universitatea din Stirling.

Constrângerile care ne fac fericiţi

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

Până ce iubirea ne va despărţi

O vedem în filme, o citim în poveștile moderne pentru copii și o auzim în cântecele romantice: dragostea este cel mai frumos, cel mai de dorit și cel mai preţios bun al omului. Mulţi spun că, dacă este ceva ce poate salva lumea de sine, atunci aceea este dragostea. Dar cum se face că tocmai...

Sinuciderea: cunoașterea motivelor, vitală pentru un tratament

Sinuciderea este adesea văzută ca apogeul tragic al depresiei. Totuși, motivaţiile din spatele unui act de o asemenea dimensiune sunt mult mai complexe decât se vede cu ochiul liber. Un studiu canadian a urmărit înţelegerea acestor motivaţii, ceea ce ar putea ajuta la descoperirea unor metode mai bune de prevenire a acestor tragedii, menţionează EurekAlert!,...

Cum elimini stresul din viaţa ta

Strategiile care te ajută să scapi de stres nu îţi vor rezolva problemele, dar cu siguranţă îţi vor permite să îţi relaxezi corpul și să îţi limpezești mintea, astfel încât să poţi face faţă tensiunilor din viaţa ta. Iată ce poţi face în momentele în care simţi că ești copleșit de o stare de încordare...

Dragostea nu dezertează, indiferent de prognoză

Zvonuri dantelate pluteau prin campusul studenţesc din Sagunto (Valencia, Spania): unul dintre băieţii americani, veniţi în Spania pentru un an de studiu, Devin, se întâlnea cu Teresa, studenta din anul II de la Teologie, pe care era greu să nu o remarci: frumuseţea izbitoare și firea ei veselă atrăgeau privirile ca un magnet. Nimeni nu...

Ce trebuie să știe un părinte despre prevenirea suicidului la copii și adolescenţi

Cât de devreme încep să se cuibărească gândurile de sinucidere în mintea unui copil? Discuţiile despre sinucidere pot încuraja acest act? Există semnale că riscul de suicid al copilului/adolescentului este ridicat? Cu o prevalenţă în creștere a suicidului la vârste mici, părinţii au nevoie să știe cât mai multe despre prevenirea suicidului la copii și...

Opusul fericirii e… obișnuinţa

Fericirea pe care ne-o dorim este mult mai aproape de noi decât estimăm, spun numeroși specialiști în studiul fericirii. Aceasta fiindcă tot mai multe dovezi indică spre faptul că fericirea vine din lucrurile mărunte pe care le trăim zi de zi.

Salvatoarea inteligenţă emoţională

„Mulţi oameni își pierd contactul cu propriile sentimente. Cabinetele de consiliere şi multe dintre edituri au apărut şi au proliferat tocmai din nevoia de a-i ajuta pe oameni să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să-şi redobândească încrederea de sine şi să poată relaţiona cu cei din jur.” - Sir Ken Robinson, O lume ieşită din minţi....

Problema cu „Iubește-te așa cum ești”

Drumul spre distrugerea sinelui e pavat cu intenţii bune. Una dintre aceste intenţii se regăsește în îndemnul de a te iubi, exact așa cum ești acum, cu toate defectele și neajunsurile pe care le ai.

Românii – Creștini și invidioși

„Nu este nevoie de diavol ca să pierim, ajunge că ne invidiem unul pe altul”. (Sfântul Ioan Gură de Aur) Întrebare: „Oare americanii presupun în...

Dictatura toleranţei

„Creaturile Borg[1]. O specie extrem de evoluată de prădători. Nu au conștiinţă. Nu au moralitate. Foarte probabil, ţi-au infestat deja comunitatea, școala și chiar copiii. Această ameninţare din lumea reală se numește «noua toleranţă», două cuvinte simple ce descriu o doctrină modernă complexă.“[2] (Josh McDowell)