Principalele 10 probleme ale Barnevernet
Despre Barnevernet, sistemul social de protecţie a copilului din Norvegia, s-au spus multe lucruri în ultimele săptămâni. „Un sistem sinistru de demolare a instituţiilor și valorilor creștine”, „o fabrică de acaparare a copiilor”, „o afacere foarte profitabilă”, „o conspiraţie de proporţii”, „un laborator de experimente”, „unealta prin care Suedia ar încerca să controleze Norvegia”, „mafia...
Șantaj și disperare la summitul UE pe problema refugiaţilor
„Suntem disperaţi după ajutor. Nu este sustenabil. Noi nu putem continua în același ritm.” Gemma Gillie este purtătoare de cuvânt pentru organizaţia Medici fără Frontiere, care, cu 135 de angajaţi, asigură aproape de unii singuri funcţionarea cât de cât normală a taberei de refugiaţi de la Idomeni, Grecia. În fiecare zi, sosesc noi refugiaţi, iar...
Final de război: americanii se retrag din Irak la sfârșitul lunii
Americanii vor începe retragerea trupelor din Irak la finalul lunii august. Anunţul a fost făcut ieri de președintele Barack Obama, ca o împlinire a promisiunii electorale în baza căreia a fost ales în noiembrie 2008.
În pregătiri pentru următoarea recesiune
Putem sta liniștiţi. Dacă știrile care vin din domeniul economic ne generează confuzie, unele anunţând moartea creșterii economice globale, altele celebrând o recuperare economică planificată, iar altele vorbind de măsuri disperate pe care băncile centrale sunt gata să le ia, Jean Pisani-Ferry, profesor la Hertie School of Governance, în Berlin, scrie pentru Project Syndicate că...
China ar putea deveni pionul 2 al FMI
China ar putea să devanseze Germania, Franţa sau Marea Britanie, devenind a doua sau a treia forţă a Fondului Monetar Internaţional, dacă planurile de reformă, vizând acordarea unei ponderi mai mari ţărilor emergente vor fi aplicate.
Al-Qaida consideră creștinii ţinte legitime
Al-Qaida a ameninţat că de acum consideră creștinii „ţinte legitime”, după ce Biserica Coptă din Egipt a refuzat să „elibereze” două femei creștine convertite la islam, transmite centrul american de supraveghere a site-urilor islamiste (SITE).
S-a decis, Irlanda primește 85 miliarde euro
Miniştrii de finanţe ale ţărilor din zona euro au ajuns la un acord duminică: Republica Irlanda va fi ajutată cu un pachet financiar extern de 85 de miliarde de euro.
Liderii lumii cer reforme în Egipt
Marii lideri ai lumii au condamnat violenţele din Egipt și au cerut președintelui Hosni Mubarak iniţierea unui proces de reforme. Ceea ce observă agenţiile internaţionale este că niciunul din liderii occidentali nu-i cere demisia președintelui egiptean.
Călătorie în Rusia lui Putin
Într-o democraţie pe care mulţi o admiră, televiziunea britanică Channel 4 alimenta coșmarurile antiimigranţilor cu documentarul „Vin românii“, care, în cuvintele ambasadorului român la Londra, prezintă doar aspectele negative izolate şi nereprezentative pentru comunitatea românească. Până și acolo unde există civilizaţie, dezvoltare, libertate și internet, este pueril să ne imaginăm că nu se mai practică...
Cine sunt românii care mai merg la biserică
În anul 2005, bisericile erau instituţiile culturale preferate de români pentru petrecerea timpului liber, conform Barometrului de Consum Cultural. Nu este nicio noutate că românii sunt un popor religios, însă la aproape 15 ani distanţă, cu o infrastructură culturală teoretic în schimbare și o scădere fără precedent a încrederii în biserică, cine sunt românii care...
8.000 sunt deţinuţi sau dispăruţi în Siria
Militanţii sirieni au anunţat că vor continua „revoluţia și nanifestaţiile” de contestare a puterii, în contextul în care există aproximativ 8.000 de „deţinuţi sau dispăruţi” în întreaga ţară.
Cine este noul șef al FMI?
Fondul Monetar Internaţional a anunţat că al doilea oficial ca importanţă al instituţiei, John Lipsky, va prelua postul de director general, în lipsa şefului FMI, Dominique Strauss-Khan, arestat şi inculpat pentru agresiune sexuală, informează Reuters.
Este pace între Coreea de Nord și Coreea de Sud
La şaizeci şi cinci de ani după încetarea războiului coreean, președintele sud-coreean, Moon Jae-in, şi președintele nord-coreean, Kim Jong-un, au anunţat sfârșitul războiului dintre cele două ţări și denuclearizarea Peninsulei Coreea.
Record de atacuri cibernetice în 2011
Aproximativ 6 milioane de programe „malware" au invadat Internetul în primele trei luni ale anului 2011, acesta fiind un record în materie, conform analiștilor în domeniu citaţi de CNN.
România: Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin și a celui mamar
Femeile din ţara noastră vor putea fi testate gratuit în vederea depistării precoce a cancerului de col uterin și mamar, în următorii cinci ani, în cadrul Programului Naţional pentru Sănătatea Femeii ce va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile. Programul a fost iniţiat de către Ministerul Sănătăţii.
Obama laudă implicarea voluntarilor adventiști
Președintele Statelor Unite, Barack Obama a vizitat tabăra de intervenţie a voluntarilor adventiști instalată în Paterson, New Jersey ca răspuns la inundaţiile provocate de uraganul Irene.
Măsuri tulburătoare împotriva „ghetourilor de musulmani”
Știm deja din rapoarte oficiale că restricţiile asupra religiei se intensifică la nivel global și că în mod special se anunţă zile tot mai negre pentru minorităţile religioase pretutindeni, chiar și în Europa. Cu toate acestea, clasificarea oficială dată de guvernul danez unor comunităţi de imigranţi musulmani drept „ghetouri” unde legile ar trebui să se...
Companiile Exxon și Shell știau din anii ’80 de efectele lor asupra mediului
Giganţii industriali și-au dat seama de costul ecologic al produselor lor cu mult înainte ca dezbaterile despre încălzirea globală să ajungă în prim-planul atenţiei publice. Rapoarte confidenţiale ale companiilor arată că schimbările climatice erau cunoscute și estimate cu acurateţe încă de acum 3-4 decenii.
A fost odată o ţară. Viaţa palestinienilor din teritoriile ocupate
Palestinienii din Fâşia Gaza şi Ierusalimul de Est trăiesc sub ocupaţie israeliană din 1967. Mâine, autorităţile israeliene se pregătesc să înfrunte furia strânsă de palestinieni în toţi aceşti ani, când 2.000.000 de persoane vor protesta faţă de ocupaţia israeliană în „Marşul global spre Ierusalim".
O lume nouă, curajoasă, după summitul NATO
Şefii de stat şi de Guvern ai ţărilor membre NATO s-au întâlnit duminică, la Chicago, pentru un summit de 2 zile, în care pun bazele unei noi lumi. O lume în care războiul de 10 ani din Afganistan va face parte din trecut, iar Europa va fi protejată de atacuri din Orientul Mijlociu, prin scutul...
Risipa americană: aproape jumătate din mâncare se aruncă
Nu mai puţin de 40% din mâncarea pe care o cumpără americanii ajunge la gunoi, ceea ce înseamnă pierderi de 165 de milioane de dolari în fiecare an, arată un raport realizat de organizaţia non-profit NRDC şi dat publicităţii marţi.



















