Frica de faliment îi face pe americani să implore Duhul Sfânt

Întâlnirea de ieri dimineaţă, din Camera Republicanilor, a fost deschisă cu câteva momente de rugăciune şi cu intonarea spontană a imnului „Atâta har" (Amazing Grace). Pe agenda de discuţii se afla analizarea unor soluţii pentru rezolvarea problemei şomajului tehnic din Statele Unite, declarat de la 1 octombrie.

Cea mai mare bancă americană acuzată de fraudă masivă

Situaţia economică americană își spune cuvântul în relaţia dintre bănci și societăţi de asigurare. Gigantul AIG acuză Bank of America de o fraudă de nu mai puţin de 10 miliarde de dolari.

Bibliile fără simboluri sunt singurele legale în China

Propovăduirea Evangheliei în China este mai uşoară decât s-ar putea crede, susţine directorul organizaţiei misionare „Vocea Chinei şi a Asiei", Jonathon Brooks.

Preşedintele Assad recunoaşte : Siria e în război

Preşedintele Siriei a declarat pe 26 iunie că ţara sa se află „într-o veritabilă situaţie de război", şi că este hotărât să o încheie, potrivit agenţiei oficiale Sana.

Retrospectiva anului 2010

Ianuarie - luna „crizei haitiene” Anul 2010 a debutat sub auspiciile crizei economice şi financiare. Curând însă, atenţia întregii lumi a fost atrasă de criza...

Libanul este în doliu naţional

Sâmbătă, Libanul a suferit „cel mai grav atac de la sfârșitul războiului civil până acum", după ce un dublu atentat în Tripoli s-a soldat cu 47 de morţi și sute de răniţi. Autorităţile au decretat doliu naţional.

Număr foarte mare de victime cauzate de drone, armele moderne preferate ale Americii

Vehiculele aeriene controlate de la distanţă, aşa-numitele drone, au reuşit să schimbe natura războiului, cu consecinţe foarte mari asupra civililor. În ultimii zece ani, numărul victimelor umane a crescut de 40 de ori.

Nokia disponibilizează 4.000 de angajaţi

Cel mai mare producător mondial de telefoane mobile a anunţat că va concedia 4.000 de angajași din întreaga lume, pentru a-și micșora costurile.

Retrospectiva lunii mai

Statele Unite, Rusia, Iranul, Israelul și ţările Uniunii Europene au continuat să fie jucătorii importanţi pe scena internaţională, implicaţi în diferite conflicte, dar și...

Obama: omagiu controversat pentru Martin Luther King

Preşedintele Statelor Unite a aniversat ieri ziua lui Martin Luther King, devenită sărbătoare naţională de la asasinarea acestuia în 1986. Obama, împreună cu familia sa, a adus un omagiu liderului drepturilor civile, participând duminică la predica ţinută de pastorul Keith Byrd Sr. la biserica baptistă Zion, din Washington D.C..

Consiliul Europei oferă asistenţă Kievului pentru rezolvarea conflictului intern

Consiliul Europei (CoE) i-a oferit Ucrainei ajutor pentru reglementarea situaţiei interne, după ce sute de mii de protestatari au cerut duminică, 1 decembrie, demisia guvernului pentru suspendarea semnării Acordului de asociere la UE.

Avertisment către Viktor Ianukovici: Ar putea avea soarta lui Ceauşescu

O deputată din Ucraina, Inna Bohoslovskaia, a declarat într-un interviu pentru publicaţia Glavkom că preşedintele Viktor Ianukovici ar putea să aibă aceeaşi soartă ca dictatorul român Nicolae Ceauşescu, dacă nu ia decizii corecte măcar în al unsprezecelea ceas.

Criza financiară din Grecia – un semnal de alarmă pentru România

Instabilitatea financiară din Grecia a stârnit temeri printre oficialii europeni de la Bruxelles, din pricina deficitului bugetar foarte mare, de 12,7%, şi a datoriei publice de 113% din PIB. La rândul ei, România se află, de asemenea, într-o situaţie delicată.

Germania, în menghina terorismului

După atacurile din Franţa și puciul ratat din Turcia, parcă mai insistent ca înainte ne uităm spre Germania și răsuflăm ușuraţi să vedem dovezi de cumpătare raţională în reacţii și declaraţii. Dar nu este foarte greu să fii cu capul pe umeri când situaţia nu te implică direct. Să vedem cât se va mai menţine...

Statul Islamic a eliberat 15 ostatici creştini în Siria

Un grup de cel puţin 15 creștini sirieni ţinuţi în arest la domiciliu de membri ai grupării extremiste Stat Islamic au fost eliberaţi vineri, a anunţat un ONG citat de AFP.

Liderul al Qaida din Pakistan și Afganistan a fost ucis

Liderul al Qaida pentru Pakistan și Afganistan a fost ucis sâmbătă în urma unui atac cu rachetă provenind de la un avion american fără pilot.

Adevărul despre „evoluţia” pro-gay a lui Obama

David Axelrod, fost consilier la Casa Albă și susţinător al președintelui în funcţie, este gata să publice cartea „Believer: My Forty Years in Politics”, în care vorbește și despre campania la prezidenţialele din 2008, când Barack Obama a câștigat alegerile păcălind electoratul.

Esenţiale azi, 22 august

Cetăţean român suspectat de legături cu reţele teroriste

UPDATE Gaddafi a fost capturat. Dictatorul e mort

Fostul lider libian, colonelul Muammar Gaddafi a fost capturat de revoluţionari. Din informaţiile furnizate de un comandant al acestora, reiese că Gaddafi este rănit la ambele picioare.

Cum ne înșală indicatorii economici

„Nu vă încredeţi în numerele care ne guvernează lumea" este mesajul transmis de Zachary Karabell, economist american, în noua sa carte The Leading Indicators. El explică că cifrele cu care suntem bombardaţi săptămânal, despre PIB, încrederea consumatorilor, prosperitate și satisfacţia vieţii nu reflectă în mod precis lumea în care trăim.

Al Qaida a lansat o revistă pentru femei

Centrul Al Fajr Media, despre care se spune că ar fi „centrul de presă” al organizaţiei teoriste Al Qaida, a lansat duminică o revistă pentru femei. De la sfaturi pentru îngrijirea pielii la interviuri cu soţii de atacatori sinucigași și articole despre jihadul electronic, revista „Al Shamikha” promite să răspundă cerinţelor...