Arabia Saudită îşi schimbă weekendul în vineri-sâmbătă

Arabia Saudită va schimba zilele de weekend, la presiunea oamenilor de afaceri, pentru a se armoniza cu restul ţărilor din regiune, dar şi cu ţările din vest. Astfel, în loc de joi şi vineri, ca zile libere, cetăţenii din Arabia Saudită vor sta acasă vineri şi sâmbătă.

Războiul pentru minţi și suflete

În seara de Ajun la trecerea dintre milenii, președintele Rusiei, Boris Ielţîn, a apărut în faţa televizoarelor pentru a-și anunţa demisia. „Îmi pare rău că multe dintre visurile noastre nu s-au împlinit”, a spus el.

AP: China încearcă să elimine creștinismul la nivel naţional

O investigaţie condusă de Associated Press a scos la lumină coordonatele unui „efort reînnoit și ambiţios” al autorităţilor chineze de a diminua sau chiar de a eradica influenţa creștinismului în China.

Decizie istorică – Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a separat de Moscova

După mai bine de trei secole în care s-a aflat sub tutela Patriarhiei Moscovei, Biserica Ortodoxă Ucraineană s-a declarat independentă și autocefală.

Ce a pierdut şi ce a câştigat Rusia din chestiunea Crimeei

În timp ce lideri de importanţă majoră pe scena politică globală şi analişti cu reputaţie apreciază că Vladimir Putin e pe cale să piardă...

Unde este România în topul ţărilor cu cei mai mulţi oameni graşi

Conform unui grafic realizat de compania Visual, specializată în analiză şi prelucrare de date, România stă destul de bine pe lista ţărilor în care oamenii au cel mai mare indice de masă corporală, calculat ca medie, pe ambele sexe.

Obama: nu doar islamiștii au ucis în numele religiei

Evenimentul anual Mic Dejun cu Rugăciune, la care participă lideri politici și religioși din întreaga lume, reuniţi la invitaţia președintelui Statelor Unite, s-a desfășurat anul acesta în contextul tulburător al revirimentului terorist islamist.

Lumina care este întuneric. Amintirile unui tânăr nord-coreean din lagărul natal

Motto: „Ia seama, dar, ca lumina care este în tine să nu fie întuneric.“ (Evanghelia după Luca 11:35)

România își revine, dar nu și românii

Conform unei statistici ONU recente, România se află pe locul al doilea în lume ca ritm al creșterii emigraţiei, cu 7,3% pe an. În mod surprinzător, ne situăm imediat după Siria.

Cum ar arăta China democratică

„Așteptăm democraţia de atâta timp, dar an după an am primit doar vești proaste”, spune Lee Kan-tat, un student de 21 de ani, aflat la un marș prodemocraţie în Parcul Victoria din Hong Kong.

Trump și ameninţarea armelor nucleare

Candidatura lui Donald Trump reprezintă o sursă de anxietate pentru mulţi dintre observatorii scenei politice americane. Chiar și oamenii simpli, care nu înţeleg întotdeauna subtilităţile politice, își exprimă îngrijorarea faţă de o posibilă victorie a lui Trump.

Violurile din India reflectă „răutatea umană”

Referindu-se la recentele cazuri de viol din India, care au scandalizat comunitatea şi au scos în stradă mii de protestatari chiar şi în ţările vecine, preşedintele organizaţiei creştine „Gospel for Asia" (Evanghelia pentru Asia) a declarat că situaţia femeilor reflectă „răutatea umană, care se înmulţeşte în lume".

Rusia se „agaţă” iar de România

Rusia pare că nu agrează foarte bine liniștea diplomatică. Când se instalează o perioadă de acalmie în politica internaţională, Kremlinul dă senzaţia că depune eforturi insistente să o spulbere. Așa ar putea fi decriptată și declaraţia destul de belicoasă a Moscovei ţintită spre axa Washington-București, via Deveselu.

Stat Islamic revendică prăbușirea avionului EgyptAir

Ieri, un avion al companiei EgyptAir, care zbura dinspre Paris spre Cairo, a dispărut de pe radar după ce a intrat în spaţiul aerian al Egiptului, cu aproximativ 10 minute înainte de decolare. Acum, gruparea teroristă Stat Islamic revendică prăbușirea avionului.

Închisoare pentru părinţii care s-au rugat în loc să-şi ducă bebeluşul bolnav la doctor

Doi părinţi, membri ai unei biserici din Oregon care înlocuieşte medicina cu rugăciunile, au fost condamnaţi la aproape şapte ani de închisoare fiecare, întrucât în loc să își ducă bebelușul la spital pentru a-i fi acordată asistenţă medicală, cei doi soţi s-au rugat timp de mai multe ore pentru vindecarea fetiţei.

Canada ridică nivelul de alertă în ceea ce priveşte terorismul

Canada este bulversată de atacuri teroriste. Cel mai recent, de miercuri, a determinat autorităţile să închidă capitala Ottawa. Anterior, guvernul Canadei anunţase că nivelul de alertă privind terorismul a fost ridicat cu o treaptă, de la „scăzut" la „mediu”, în urma atacului asupra unui soldat canadian, care a avut loc luni, în regiunea Quebec.

Cum ne va afecta noua configuraţie a Parlamentului European

După victoria răsunătoare a extremei drepte franceze (Partidul Frontul Naţional) și cea a UKIP-ului, Partidul pentru Independenţa Marii Britanii (eurofob și populist), după ce extrema dreaptă daneză (Partidul Popular) și stânga radicală grecească (Partidul Syriza) au fost favorite naţionale, ne-am descoperit în faţa celui mai anti-european Parlament European din istorie. Ce va schimba asta?

Fundamentalismul islamic a luat locul comunismului

Fundamentalismul islamic a luat locul comunismului şi a devenit duşmanul principal al democraţiei, crede Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 2010.

Prăbușirea „aurului negru”: agitaţie pe piaţă și în buzunare

Mulţi se așteptau ca 2015 să fie anul revenirii preţurilor la petrol. În schimb, a fost un an al surprizelor pentru toată lumea, pentru producători și pentru piaţă. Preţurile petrolului sunt într-un declin care pare de neoprit, iar mulţi analişti consideră că alunecarea nici măcar nu s-a apropiat de final, explică ZF.

Putin spune adevărul despre anexarea Crimeei

Iată ce știm în momentul de faţă despre momentul în care Rusia a anexat Crimeea: pe 16 martie 2014 s-a organizat un referendum din care a reieșit că 97% dintre locuitorii peninsulei doresc să fie preluaţi de Rusia. Prin urmare, pe 18 martie 2014, Putin semnează acordul de anexare, care i-a atras condamnarea internaţională.

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem

În Europa trăiesc mai puţini musulmani decât credem, susţine un studiu realizat de Ipsos Mori.