Creştinii şi musulmanii egipteni se unesc în numele naţionalismului
După ani de divizare, creștinii și musulmanii din Egipt par a se uni în numele naţionalismului.
„Comorile” arsenalului chimic sirian
A început în mod oficial distrugerea arsenalului chimic din Siria, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite. Siria are timp până la jumătatea anului 2014 să ducă la capăt acest proces, supervizat și asistat de specialiștii Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC). Misiunea prevede deplasarea lor în 50 de locaţii cu arme chimice de pe teritoriul ţării,...
A început distrugerea armelor chimice din Siria
Duminică, Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat printr-un comunicat oficial că a început distrugerea armamentului chimic din Siria.
Turcia "se îndreaptă spre islamizare"
Guvernul Turciei a anunţat că s-a abrogat dispoziţia care interzicea purtarea vălului islamic al funcţionarelor la locul de muncă, în numele democraţiei.
Ce a presupus din punct de vedere economic conflictul armat în Siria
Conflictul armat din Siria care a început acum 30 de luni şi distrugerile pe care acesta le-a provocat se ridică în prezent la 16,5 miliarde de dolari americani, potrivit premierului sirian Wael al-Halqi.
Cei mai mulţi europeni cred că măsurile de austeritate au dat greș
Mai bine de 50% dintre europeni cred că măsurile de austeritate adoptate din cauza crizei au eşuat, potrivit unui sondaj Gallup.
7 tendinţe economice „invizibile” care aduc schimbări la nivel global
Șomajul este ridicat, creșterea economică este lentă. Acestea sunt doar două dintre tendinţele vizibile care pot modifica decisiv economia Statelor Unite și remodela ordinea financiară mondială. Jurnaliștii The Atlantic au făcut o listă cu 7 tendinţe economice mai puţin evidente, care influenţează semnificativ economia globală și produc, implicit, și schimbări de ordin social.
Reprezentanţi ai religiilor lumii fac apel pentru "respingerea terorismului religios"
Nu mai puţin de 300 de reprezentanţi ai marilor religii, precum şi ai societăţii civile reuniţi în comunitatea Sant'Egidio, s-au pronunţat marţi împotriva terorismului religios pe care l-au declarat o „blasfemie", informează Mediafax.
Irak: 23 de persoane condamnate la moarte şi executate, în două zile
Douăzeci şi trei de condamnaţi la moarte au fost executaţi pe 22 şi 26 septembrie, în Irak, fiind vinovaţi pentru „activităţi teroriste", potrivit Ministerului de Justiţie.
Guvernul SUA a intrat în faliment tehnic
Statul federal american a intrat marţi dimineaţă în şomaj tehnic pentru prima dată în ultimii 17 ani, urmând să concedieze forţat circa 800.000 de funcţionari federali, deoarece Congresul nu a reuşit să voteze bugetul de stat, înainte de ora limită.
Cum arată România după cinci ani de criză ?
Luna aceasta se împlinesc cinci ani de când au apărut primele semne ale crizei economice în România, moment care a marcat începerea unei perioade în care românii au devenit mai săraci şi mai îndatoraţi.
Arabia Saudită creează locuri de muncă special dedicate femeilor
În ciuda dificultăţilor care apar din cauza normelor culturale și a segregării de sex din regiune, un nou proiect curajos le va oferi femeilor din Arabia Saudită mai multe oportunităţi de a intra în câmpul muncii, informează The Atlantic.
Esenţialul despre gruparea teroristă Al-Shabab
Gruparea care a săvârşit atacul din Nairobi, soldat cu mai bine de 70 de morţi, este numită Al-Shabab şi este afiliată reţelei Al-Qaeda.
Tot mai mulţi români nu se mai descurcă cu salariul
Nivelul de trai al românilor a scăzut în ultimul an cu 0,5%, aproape o treime (29%) dintre locuitori apreciind că salariul le ajunge doar să-şi acopere cheltuielile de subzistenţă, fără a-şi permite şi alte achiziţii.
A scăzut consumul de electricitate în România
Scăderea consumului de electricitate în România din ultimele şapte luni a atins nivelul din timpul crizei, ceea ar putea avea un impact negativ asupra evoluţiei PIB-ului.
Egiptul interzice Frăţia Musulmană
Instanţa civilă din Cairo a scos în afara legii mişcarea Frăţia Musulmană, în sentinţă de primul grad, şi a decretat confiscarea tuturor bunurilor sale.
Al-Qaida explică de ce s-a amestecat în războiul din Siria
Multă vreme, președintele sirian Bashar al-Assad a susţinut că ceea ce unii numesc război civil este de fapt un război împotriva teroriștilor care s-au infiltrat în taberele rebelilor. Acum, militanţi cu legături Al-Qaida explică de ce au făcut asta.
Ce înseamnă victoria lui Merkel pentru viitorul UE?
Cea pe care revista Forbes a desemnat-o „cea mai puternică femeie a planetei" pentru a șaptea oară în cei opt ani de mandat și pe care germanii o numesc „Mutti" (Mămica) pentru felul în care a condus ţara în timpul crizei economice europene, Angela Merkel a obţinut cel de-al treilea mandat...
Papa reacţionează la atentatul sinucigaș din Pakistan
„Astăzi (duminică), în Pakistan, din cauza unei opţiuni rele, o opţiune a urii şi războiului, au murit 70 de persoane. Această cale nu este bună, nu serveşte la nimic", a declarat Suveranul Pontif, la finalul unei vizite pastorale în Sardinia.
Criza economică „de vină pentru creșterea ratei de suicid”
La baza tendinţei de creștere a numărului de cazuri de sinucidere înregistrate în Europa și America ar putea sta criza economică globală și problemele financiare născute de aceasta, arată o cercetare citată de BBC.
6 strategii eficiente pentru a depăși situaţiile dificile
Uneori nu putem face nimic pentru a evita situaţiile de criză, însă ceea ce putem face este să utilizăm metodele eficiente pentru a le înfrunta și a le depăși cu bine, fără a intra în depresie, ori a deveni copleșit de evenimentul nefericit. Află ce metode poţi aplica atunci când te confrunţi cu situaţii dificile.











