Revista

Poate că Platon a fost printre primii care au gândit astfel, dar în sociologia modernă Walter Lippmann este cel care a rămas în istorie pentru ideea că oamenii nu au acces la realitate în toată complexitatea ei, ci operează cu imagini pe care și le construiesc singuri despre această realitate.

Ce înseamnă vaccinul ARNm? Cum funcţionează?

Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.

Cum influenţează părinţii mariajul copiilor lor?

Argumentele trebuie să convingă și, pentru a convinge, trebuie să fie cel puţin valide – condiţia minimă a persuasiunii.

Încrederea în Dumnezeu oferă limpezime gândirii, de aceea, Dumnezeu ne cere să nu fim obsedaţi de dreptate, ci preocupaţi și încântaţi de har.

Nu este deloc ușor să înţelegi sacrificiul de sine, capacitatea unor oameni de a pune viaţa altora mai presus de propria viaţă.

Este interesant cum Louis Baragona desenează portretul unei vrăjitoare moderne. Modelul de cotoroanţă călare pe mătură este depășit. Louis era sceptic iniţial, dar povestește cum Emily Grote, o „psihică” elegantă din Brooklyn, New York, i-a schimbat viaţa.

Un fotbalist celebru declară presei: „Suntem orgolioși de reușita noastră sportivă.” Un domn mai vârstnic îi oferă locul său la birou unei colege, care îi spune: „Mulţumesc, nu vă obosiţi!” Un admirator îi mărturisește celei pe care o admiră: „Mi-am dat seama care e problema ta: ești romantică și vrei exclusivitate.”

Răzvan[1], 13 ani, e foarte entuziasmat că a primit primul lui computer și începe să-și petreacă mare parte din timp învăţând să îl folosească. Părinţii lui consideră că interesul său e trecător, dar timpul lui Răzvan la calculator este din ce în ce mai mare, până când în mod regulat petrece 10 ore pe zi...

Nu avem nicio problemă în a mânca o pâine pentru care nu am semănat, nu am secerat și nu am copt. Avem însă o problemă foarte mare când este vorba sa primim o mântuire pe care nu am „lucrat-o“ și nu am „săvârșit-o“ noi. Tocmai de aceea, în mod tragic, religiile sunt atât de pline...

Poveștile de iubire au modalitatea lor de a se insinua în prim-plan și de a ne convinge că debutul lor scânteietor e doar uvertura unei căsnicii ce va reaprinde mereu, la altă intensitate, același foc de artificii al începuturilor. Însă repeziciunea cu care ambalajul strălucitor al iubirii începe să se ponosească strecoară bemoli pe portativul...

Straturile fosilifere par a fi în concordanţă cu unele analize filogenetice independente, metodele radiometrice de datare par a fi în acord cu deducţiile bazate pe „ceasul molecular” al ADN-ului, deriva continentală de milioane de ani pare a fi coerentă cu distribuţia speciilor şi a fosilelor pe pământ... şi exemplele pot continua. Dacă evoluţia vieţii nu...

Nimeni nu se aștepta ca un film religios cu un buget considerat modest (de 12 milioane de dolari) să depășească în interes și încasări mult mai mediatizatul film „Transcendence“, cu celebrul actor Johnny Depp și cu un buget de 100 milioane de dolari, sau mult promovata megaproducţie biblică „Noe”, cu distribuţie de Oscar[1].

S-a pus adesea întrebarea: „De ce există ceva în loc de nimic?” Nu este o întrebare lipsită de seriozitate. La urma urmei, cosmosul pare un complex suficient de complicat și greu de înţeles pentru a cere o explicaţie.

Dumnezeu este bun, iar suferinţele noastre fac parte dintr-un tablou mai amplu, pe care nu îl putem înţelege pe deplin.

Să supravieţuiești unor torturi care te aduc la limita rezistenţei și a demnităţii umane pare o minune. Însă o minune și mai mare este să reușești să-i ierţi pe cei care te-au torturat.

Când a murit mama ei, jurnalista americană Anneli Rufus a avut o revelaţie. Oricât de extraordinar ar fi, un om care crede că nu are niciun merit în viaţă va duce o existenţă profund nefericită, îndurerându-i nenecesar și pe cei din jur.

„Roma a devenit, cu bune și cu rele, Ierusalimul creștinismului, iar dealul Vaticanului, Golgota vestului. Crucea a fost înlocuită cu sabia, simbolul cuceririi și al puterii.”

La 20 de ani după căderea comunismului, familia tipică din România se află încă în procesul deprinderii noilor cerinţe ale capitalismului. Drumul de la „statul ne îngijeşte pe toţi" la responsabilitatea autoadministrării este îngreunat de capcanele modelului capitalist. Familia românească trebuie să înveţe din mers să se protejeze şi să prospere.

Omul nu și-a găsit niciodată odihna în ceea ce este și ceea ce face. Mereu se află în căutarea a ceea ce nu are și în devenirea a ceea ce nu este. Omul vorbește despre transformare, despre dezvoltare și despre împlinire. Oricare i-ar fi realizările sau statutul, el întreţine permanent gândul că trebuie să treacă...