Companiile Exxon și Shell știau din anii ’80 de efectele lor asupra mediului

Giganţii industriali și-au dat seama de costul ecologic al produselor lor cu mult înainte ca dezbaterile despre încălzirea globală să ajungă în prim-planul atenţiei publice. Rapoarte confidenţiale ale companiilor arată că schimbările climatice erau cunoscute și estimate cu acurateţe încă de acum 3-4 decenii.

Instagramul conduce topul nocivităţii reţelelor sociale

Navigarea pe Instagram a fost asociată la tineri cu niveluri ridicate de anxietate și depresie, conform unui sondaj realizat de Societatea Regală Britanică de Sănătate Publică. Rezultatele pot fi deconcertante, pentru că vorbim de o platformă care aparent creează un mediu foarte prietenos pentru utilizatori.

Esenţiale de weekend

România: Salariile la stat au ajuns la aproape 900 de euro

În 2019, aproape jumătate dintre apeluri vor fi de tip spam

În anul 2019, până la 44,56% dintre apelurile telefonice primite vor fi înșelăciuni, estimează compania First Orion, care se ocupă de furnizarea filtrelor spam operatorilor de telefonie mobilă. În anul 2018, procentul acestor tipuri de apeluri a fost de 29,2%, iar în 2017, de numai 3,7%.

Imagistica hiperspectrală, tehnica folosită de NASA care ar putea rezolva criza de alimente

Risipa și penuria sunt cele două feţe ale monedei alimentare, locuitorii Terrei fiind bine familiarizaţi, de regulă, fie cu una, fie cu cealaltă. Imagistica hiperspectrală ar putea fi soluţia acestei duble probleme cu care ne confruntăm în secolul 21.

Esenţiale azi, 19 septembrie

România are cea mai mare rată a inflaţiei din UE

Crește numărul adolescenţilor care utilizează ţigări electronice cu marijuana

Un nou studiu arată că peste 20 de milioane de elevi de gimnaziu și de liceu au utilizat ţigări electronice cu tutun, marijuana sau alte produse derivate.

Precum 200 de avioane care se prăbușesc

Aveam mai puţin de șapte ani când am pus prima ţigară în gură, dar îmi amintesc și acum senzaţia. Era ușor alunecoasă și mirosea atât de dulce a fructe, încât n-am mai rezistat și am scos-o repede din hârtie ca să o mestec.

Apeluri pro și contra pedepsei fizice la copii

În timp ce o școală din Statele Unite le cere părinţilor să își dea semnătura pentru aplicarea pedepselor fizice la copii la a treia abatere de la regulament, Asociaţia Psihologilor Școlari din Marea Britanie cere ca pedepsele fizice să fie scoase în afara legii nu doar la orele de curs, ci și acasă.

Fobia de naștere, un trend „provocat de reţelele sociale online”

„Reţineţi asta: orice naștere care rezultă într-o mamă sănătoasă și un copil sănătos este o naștere bună. Orice femeie care trece prin orice formă de naștere a unui copil este un erou. (…) Ar trebui să se simtă mândre; așa ar trebui să se traducă o naștere: în mândrie.”

Adevărul despre legătura dintre imigranţi și rata criminalităţii în Germania

Vicepreședinta partidului de extrema dreaptă Alternativă pentru Germania (AfD) susţine că rata criminalităţii a crescut în Germania din cauza numărului mare de refugiaţi care au intrat în ţară, în special rata crimelor violente, a omorurilor.

Particule poluante din aer, găsite în placenta umană

Particulele poluante din aer se depun chiar și în placentă. În cadrul unui nou studiu la care au participat mame din Londra cercetătorii au observat existenţa particulelor poluante în placentele tuturor mamelor participante. În plus, oamenii de știinţă declară că este foarte posibil ca particulele să poată fi prezente și în fetuși.

„Banii sau viaţa”. De la ameninţare la întrebare existenţială

Povestea lui Brad Florescu e un clișeu. Absolvent de jurnalism și publicitar cu succes tip „Dumnezeu pe Pământ”, cum se descria singur, s-a revoltat împotriva lui însuși, a demisionat și a plecat pentru un an în Thailanda ca să se dezveţe de toate minciunile în care trăia și să se întoarcă cu adevărul.

Esenţiale azi, 13 septembrie

Aung San Suu Kyi apără verdictul împotriva jurnaliștilor Reuters

ONU: Foametea crește odată cu temperatura globală

Cel mai recent raport ONU arată faptul că încălzirea globală are un efect negativ asupra agriculturii la nivel global, iar aceasta duce la creșterea numărului de persoane care au probleme în a-și asigura alimentaţia de bază.

De ce ne plac filmele de groază

Apetenţa omului pentru oroare este incontestabilă și nu a apărut nicidecum odată cu mult blamatul Halloween, care ne va umple magazinele în săptămânile ce urmează.

Durerile fizice arată că depresia nu este doar în imaginaţia ta

Deși de cele mai multe ori suntem tentaţi să asociem depresia cu diverse stări emoţionale cum ar fi tristeţea, plânsul, sentimentul de singurătate și lipsa de speranţă, cercetările au arătat că depresia se poate manifesta și prin dureri fizice.

Banii sunt toţi la fel

După ce am auzit o vară întreagă seria de reclame „cântate” la depozitele ING, care te făceau să îţi închipui că salariul tău este special, deci și tu ești special și trebuie să investești în lucruri speciale, adică în depozitele ING, am auzit prima reclamă care să spună adevărul așa cum este - „Banii sunt...

Aproximativ 600.000 de copii ar putea muri de foame în zonele de război

În cele mai fierbinţi zone de conflict ale lumii, 4,5 milioane de copii sub 5 ani necesită tratament pentru malnutriţie, cu 20% mai mulţi comparativ cu anul 2016.

După ce Argentina a spus „nu“ avortului, mii de argentinieni spun „nu“ bisericii

Pe fondul protestelor masive pro- și anti-avort, care au arătat divizarea profundă a societăţii argentiniene pe această temă, senatorii au votat, în urmă cu o lună, împotriva legalizării avortului. Mii de persoane au găsit soluţia de a protesta împotriva implicării Bisericii Catolice în obţinerea acestui rezultat: apostazia.

Să înţelegem mai bine migraţia. Câţi oameni și-au părăsit casa și de ce?

Imigranţi, expaţi, solicitanţi de azil, refugiaţi. Aceste denumiri au devenit atât de încărcate de emoţie încât au ajuns să fie folosite deseori ca armă în discursurile politice. Însă ce putem ști astăzi, în mod real, despre fiecare dintre categorii?