Rezervele de alimente scad pentru al treilea an consecutiv
Deşi în lunile mai şi iunie, culturile de grâne erau pe punctul de a înregistra un record, din cauza secetei, estimarea a fost redusă în iulie cu 12%. Aceasta a fost cea mai importantă revizuire negativă din ultimii 22 de ani.
Statele africane propun soluţii pentru criza creştinilor
Bombardarea bisericilor a devenit deja un obicei în Nigeria, unde gruparea musulmană Boko Haram şi-a declarat intenţiile de persecutare a creştinilor până când ţara va fi complet islamizată. Creştinii şi-au exprimat dezamăgirea faţă de neimplicarea guvernului pentru apărarea lor, motiv pentru care acum au fost propuse mai multe soluţii.
Anglia se pregăteşte să divorţeze de UE
Cea mai importantă bancă japoneză a întocmit un raport despre care analiştii financiari britanici spun că este unic, despre schimbările inevitabile care se vor produce în relaţiile Bruxelles-Londra, şi care foarte posibil se vor termina cu o retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Până unde i-a împins criza economică pe spanioli
Ministrul de Interne al Spaniei a ordonat arestarea mai multor membri ai Sindicatului Andaluz al Muncitorilor, care au furat coşuri întregi cu alimente din supermarketuri, pentru a le împărţi printre săraci.
Jumătate dintre români s-ar întoarce la comunism
Situaţia politică din România i-a făcut pe 27% dintre români să se teamă că vom fi daţi afară din Uniunea Europeană, iar pe 53% să dea capitalismul pe comunism, conform mai multor sondaje realizate de Institutul Român de Studii Sociale şi de Public-Affairs.
Majoritatea tinerilor americani se căsătoresc pe viaţă
Un nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Clark din Statele Unite arată că 86% dintre tinerii americani se aşteaptă ca mariajul să dureze toată viaţă, deşi jumătate din ele se încheie prin divorţ.
Preşedintele Assad, într-o apariţie TV inedită
Preşedintele sirian Bashar al-Assad a apărut marţi, pentru prima dată după atacul de la Damasc din 18 iulie, într-un interviu difuzat de televiziunea publică. Apariţia sa vine într-un moment de vârf al speculaţiilor că președintele ar fi părăsit Siria.
La revedere, BRICS?
Reprezentanţii Băncii Goldman Sachs au anunţat săptămâna trecută că investitorii nu mai sunt interesaţi de cele cinci economii emergente (ce alcătuiesc BRICS), ci de patru alte economii: Mexic, Indonezia, Coreea de Sud şi Turcia, grupate sub denumirea MIST.
Ţara creștină care renunţă cel mai rapid la religie
Potrivit răspunsurilor oferite de locuitorii ei, la un sondaj global privind religiozitatea, această ţară a înregistrat o scădere cu 22 de procente a numărului de persoane care se consideră credincioase. De vină ar fi, potrivit analiștilor, faptul că ţara a fost cea mai dur zdruncinată de scandalul sexual și de criza...
Premierul italian vede semnele disoluţiei psihologice a Europei
Premierul italian Mario Monti a stârnit polemici aprinse în Germania, după un interviu pentru Der Spiegel, în care a expus firele fragile care mai ţin Europa laolaltă.
Iranul se deconectează de la internet
Autorităţile din Teheran (Iran) intenţionează să închidă site-urile de internet ale ministerelor din guvern întrucât oficialii consideră că internetul nu este „de încredere". În plus, iranienii doresc să împiedice occidentul de la a le monitoriza site-urile, prin cyber-atacuri.
Şansele de aderare la spaţiul Schengen, sub 1%
După ce raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) a fost foarte dur, chiar şi susţinătorii vechi ai României şi Bulgariei la aderarea în spaţiul Schengen nu mai sunt la fel de dispuşi să ne sprijine.
Misiune imposibilă: Annan renunţă la Siria şi îşi dă demisia
Kofi Annan, emsisarul ONU şi al Ligii Arabe în Siria îşi va părăsi funcţia la sfârşitul acestei luni, dând o lovitură de graţie forţelor internaţionale care nu au putut să cadă de acord asupra unei soluţii la criza siriană care durează deja de 17 luni de zile.
America, îngenuncheată de secetă
Continentul nord-american se confruntă în prezent cu cea mai severă perioadă de secetă din ultima sută de ani. Departamentul de agricultură al Statelor Unite (USDA) a trecut ieri mai mult de jumătate din tot teritoriul american, în regim de zone calamitate, dând vina pe căldura excesivă şi seceta devastatoarea care s-a răspândit în toată „centura...
Mitt Romney: Economia Poloniei este un exemplu pentru lume
Aflat într-o vizită în Polonia, zilele acestea, candidatul republican la președinţia SUA, Mitt Romney a lăudat Polonia ca un model de piaţă liberă și disciplină bugetară. Polonia este singura ţară din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizei economice şi financiare monetare. Economia ţării continuă să avanseze mult...
Obama ajută în secret rebelii sirieni
Surse neoficiale susţin că preşedintele american a semnat un ordin secret autorizând ajutor din partea Statelor Unite pentru rebelii care vor să răstoarne guvernul Assad, relatează Reuters.
Spaniolii donează ovule şi spermă pentru a supravieţui
În ultimul an donaţiile de ovule şi spermă au crescut cu 30% în Spania. Tinerii se supun testelor şi intervenţiilor chirurgicale pentru a-şi putea plăti facturile. Unii dintre ei îşi vând chiar şi părul sau laptele mamar.
Transformarea sirenei mandarine sau lecţia olimpică „made in China”
Jocurile Olimpice sunt, prin definiţie, un eveniment sportiv la care participă cei mai buni sportivi ai momentului. Prin urmare, depăşirea unui record mondial este un eveniment previzibil şi chiar anticipat într-o competiţie de asemenea anvergură. Când însă o tânără de 16 ani, care participă pentru prima dată la Olimpiadă, depăşeşte recordul la aceeaşi probă, dar...
Punkistele anti-Putin, terorizate şi înfometate
Cu aceste declaraţii a debutat ieri procesul în care cele trei fete ale grupului feminist rus Pussy Riot sunt acuzate de huliganism, instigare la ură împotriva creştinilor şi tulburarea liniştii publice, pentru care riscă şapte ani de închisoare.
Iran: Patru condamnaţi la spânzurare, pentru o fraudă de 2,6 miliarde de dolari
Patru bărbaţi al căror nume nu au fost dezvăluite de autorităţi au fost condamnaţi la moarte prin spânzurare, după ce au fost implicaţi într-un scandal vizând delapidarea unor fonduri de peste 2,6 miliarde de dolari.
Vestea bună pentru Grecia
Un obiectiv ambiţios a fost dus la capăt de nu mai puţin de 323 de voluntari din 22 de ţări, care au petrecut ultimele 7 zile ducând vestea bună a iubirii lui Dumnezeu pentru om, în Grecia.










