De ce cred în Dumnezeu
„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska
„Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...
Cele mai vizualizate videoclipuri din 2014
Videoclipurile sunt poate ceea ce are internetul mai bun de oferit. Oricine are 2-3 minute pentru a se uita la ceva care îl va amuza, îi va însenina ziua, îi va oferi o explicaţie sau va fi ca o declaraţie de dragoste pe care să o trimită unei persoane dragi. Din cele 200 de videoclipuri...
Studiu: Mersul la biserică poate crește speranţa de viaţă cu 4 ani
Persoanele care au o apartenenţă religioasă trăiesc cu aproape patru ani mai mult decât cei neafiliaţi religios, se arată într-un nou studiu al cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Ohio, Statele Unite, publicat în jurnalul Psihologia Socială și Știinţa Personalităţii.
De ce este cititul atât de important
În timp ce mulţi dintre noi avem obiceiul ca înainte de culcare să citim câteva pagini dintr-o carte, mai mult de un sfert dintre adulţii americani recunosc că în ultimul an nu au reușit să citească o carte nici măcar parţial, potrivit Centrului de Cercetare Pew.
Non Sequitur. O concluzie forţată nu este o concluzie
Multitudinea și complexitatea informaţiilor pe care avem nevoie să le încadrăm în intervale scurte de timp în categoriile mintale potrivite pregătesc terenul pentru apariţia raţionamentelor eronate. Când o concluzie este susţinută de argumente foarte slabe sau chiar irelevante, raţionamentul este încadrat în categoria numită non sequitur, adică „nu decurge”, sau „argumentul irelevant”.
Cea mai importantă persoană de referinţă
Tiparele de relaţionare ale unui adult se bazează pe calitatea relaţiei de atașament pe care acesta a avut-o în copilărie cu persoana de referinţă din viaţa sa.
Majoritatea românilor sunt nefericiţi
Peste 80% dintre români s-au declarat nemulţumiţi cu privire la calitatea vieţii. Între cele 34 de state din Europa și Asia Centrală incluse într-un sondaj realizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), România a înregistrat cel mai mare procent de nemulţumire.
4 mituri despre fericire
În spatele fericirii se ascund o mulţime de mituri. Unele, de exemplu, pornesc de la sintagma „voi fi fericit atunci când ...", iar fraza o poate completa fiecare dintre noi. Altele se referă la faptul că banii aduc fericirea sau că unii oameni sunt pur şi simplu mai fericiţi decât alţii. Ce este de fapt...
De ce se sinucid oamenii bogaţi?
Asta se întreabă acum și Mick Jagger, poate cel mai faimos cântăreţ în viaţă, membru a trupei The Rolling Stones, la o zi după ce a aflat că partenera sa de 13 ani, pe care o numește și „cea mai bună prietenă" s-a spânzurat în apartamentul ei din Manhattan, în timp ce el se afla...
Logica înșelătoriilor nevinovate
V-aţi întrebat vreodată cum de oameni care nu ar lua 50 de bani găsiţi la birou, totuși descarcă gratis muzică și filme de pe internet? Dar mai mult, v-aţi întrebat cum de nu văd ca similare două situaţii în care până la urmă provoacă o daună cuiva? La fel cum există minciunile albe și explicaţiile...
Secretul fericirii, într-o singură ecuaţie matematică
Oamenii vor multe în viaţă, un job bine plătit, o mașină bună, sănătate, concedii în Maldive, cele mai înalte tocuri și cele mai scumpe cămăși. Dar, mai presus de toate, ţelul final, motivul pentru își doresc atâtea lucruri, este pentru a-și crea circumstanţele în care pot să atingă fericirea. Ei bine, cercetătorii au descoperit formula.
Maratonist cu o misiune
De mulţi ani urmăream să îl intervievez pe dr. Delbert Baker – pastor afroamerican, scriitor, profesor, mulţi ani președintele Universităţii Oakwood (Alabama), centrul educaţiei superioare adventiste pentru tinerii afroamericani. În mod surprinzător, acest lucru s-a petrecut la Nairobi. Kenya fiind ţara maratoniștilor, o bună parte din discuţie a fost despre cursele la care a participat...
Ciocolata care ne face nefericiţi
Zilele trecute, când un tir care transporta cinci tone de ciocolată s-a răsturnat vărsând toată încărcătura pe autostradă, cineva posta pe Facebook: „Accidentul ideal!” Nu e un secret pentru nimeni: ciocolata e alimentul de suflet pentru milioane de oameni. Secretul popularităţii ei stă însă într-un ingredient de bază: zahărul.
În 2050, lumea va avea de două ori mai mulţi bătrâni decât azi
Numărul persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani se va dubla, la nivel mondial, până în anul 2050, ajungând la 2 miliarde. Creșterea, previzionată de cel mai recent raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind îmbătrânirea și starea sănătăţii, echivalează cu o creștere de la 12% la aproape 20% din totalul populaţiei.
Cum să vorbești ca să fii auzit
„Problema cu comunicarea este iluzia că a fost realizată.” (George Bernard Shaw)
Cum să îţi începi ziua dacă vrei să fii fericit
Modul în care ne începem ziua este unul decisiv, deoarece acela este momentul în care construim baza pentru ziua ce ne stă în faţă. De aceea, bloggerul Marc Chernoff, specialist în dezvoltare personală, a făcut o listă cu şapte paşi pentru oricine îşi doreşte să îşi înceapă ziua fericit.
Cel mai bun moment pentru a lua o decizie importantă
Contrar aparenţelor, cele mai avantajoase decizii sunt luate pe stomacul gol, și nu după o masă copioasă, au descoperit experţii de la Universitatea din Utrecht, Olanda.
Tu chiar vrei să fii fericit?
Deci... te-ai născut, ai crescut și ai devenit adult, teoretic. Practic ai ajuns la vârsta la care ai luat-o razna, te-ai prostit. Altfel, de ce toată lumea are așteptări de la viaţă ca și cum viaţa ar fi vreun pom invizibil sub care cerșim cu toţii și din care cad BMW-uri, iPhone-uri, iatagane și lanţuri...
Corectitudinea politică dă jos crucile de pe biserici
Se întâmplă ceva foarte ciudat. Cineva s-a gândit că ar da bine să promoveze o gustare grecească folosind imaginea simbolică a cupolei bisericii istorice Anastasis din Santorini, dar fără crucea de pe cupolă, ca să nu cumva să se supere clienţii care nu sunt creștini ortodocși. Dar nu s-a gândit nimeni că ar fi la...
Criza din Venezuala: oamenii nemâncaţi călătoresc înghesuiţi în spatele camioanelor
În Venezuela, ţară afectată de cea mai gravă criză economică din istoria curentă, calitatea vieţii a scăzut dramatic, până acolo încât oamenii au început să folosească pentru transport cărucioare trase de câini.
Cum își recompensează o firmă din Japonia angajaţii care nu fumează
O companie din Japonia a găsit o metodă inovatoare de a-și recompensa angajaţii care nu fumează. Astfel, compania Piala le oferă angajaţilor săi nefumători 6 zile în plus de concediu faţă de acelora care au acest obicei.





























