Regele Arabiei Saudite ajută cel mai gras bărbat din lume să slăbească

Regele Abdullah al Arabiei Saudite a intervenit personal în cazul unui bărbat, care la 610 kg a devenit unul dintre cei mai grași oameni din lume, pentru a-l ajuta să slăbească.

În căutarea unui alt consumator

Sustenabilitatea. Pe cât de greu de pronunţat cuvântul, pe atât de complicat de atins ţelul economic care ne-ar putea salva de la o luptă finală, și totală, pentru resurse.

Donald Trump, asaltat de proteste

Se apropie ziua cea mare pentru Trump și susţinătorii lui. Însă nu este exclus ca bucuria asociată ceremoniei de investire să fie serios perturbată de surprizele nedorite care i se pregătesc.

Escaladarea situaţiei din Afganistan evidenţiază ororile conflictului

Este greu să stabilim de unde trebuie să începem când vine vorba de ceea ce se întâmplă acum în Afganistan.

Donaţiile pentru Notre Dame irită spiritul anticapitalist

O primă evaluare a costurilor de restaurare a Catedralei Notre Dame din Paris, după incendiul de săptămâna trecută, indică spre un cost în jur de 500 de milioane de euro. Însă, donaţiile făcute până în momentul de faţă depășesc deja un miliard de euro. Aceste acte de caritate a unora dintre cei mai bogaţi oameni...

Un copil, în vârtejul luptei pentru emanciparea negrilor

Pentru La Tanya Butler, amintirile copilăriei sunt marcate de nedreptăţile la care negrii erau supuși în mod regulat de către albi, într-o perioadă în care discriminarea era încă impusă prin lege.

A fost inaugurat cel mai mare centru comunitar adventist din Orientul Mijlociu

Centrul Cultural Ramses, situat într-o zonă foarte bine cotată din capitala Egiptului, a fost inaugurat în ultima zi din luna iulie, la 65 de ani de la achiziţionarea terenului pe care a fost construit.

Sarkozy și Cameron au fost eroi pentru o zi în Libia

Joi 15 septembrie a avut loc prima vizită a președintelui francez Nicolas Sarkozy și a premierului britanic David Cameron în Tripoli și Benghazi, după ieșirea din scenă a liderului libian Gadhafi.

Lecţia europeană: solidaritate cu dublă măsură?

Marșul solidarităţii din capitala Hexagonului a adus în stradă politicieni și cetăţeni pentru prima oară în istorie, într-un număr semnificativ. Dezideratul comun a dat amploare evenimentului. Însă ce rămâne dincolo de emoţiile momentului?

SUA încheie o înţelegere nuleară „istorică” cu Iranul

Nu este nimic mai incitant și satisfăcător pentru președintele Obama ca ajungerea la un acord nuclear cu Iranul, în acea perioadă a mandatului în care se presupune că un președinte nu mai este capabil de lucruri măreţe. Dar Obama tocmai a intrat în istorie cu această reușită.

Fascinaţia puterii: De ce admiră unii pumnul rusesc (II)

În timp ce Putin continuă să facă o demonstraţie de forţă, îngrijorările cu privire la planurile reale ale fostului gigant sovietic se amplifică. Analiști, dar și simplii cetăţeni privesc aproape cu admiraţie stilul de joc al Rusiei, unul care aproape că l-a făcut șah-mat pe Obama. Ce anume îi determină pe aceștia să admire pumnul...

De la tragedie la triumf | Viaţa plină de inspiraţie a lui Irene Gleeson

La vârsta de mijloc, mulţi oameni își propun să încetinească, pentru a petrece mai mult timp cu copiii și nepoţii lor. Ireene Gleeson a făcut exact invers: și-a vândut casa de pe plajă și toate bunurile, și-a luat rămas bun de la familie și s-a mutat într-una dintre cele mai periculoase regiuni ale lumii.

Africa are nevoie de 10 milioane de dolari pentru a combate seceta

Două agenţii umanitare internaţionale au lansat un apel pentru Africa, prin care speră să strângă 10 milioane de dolari, pentru a ajuta populaţia africană afectată de secetă, din Niger, în Africa de Sud.

Ciocniri fatale la graniţa cu Rusia

Cinci militanţi pro-Rusia și-au pierdut viaţa când armata ucraineană a intervenit pentru a dărâma blocajele pe care militanţii proruși le-au pus pe drumurile din jurul orașului Sloviansk, conform declaraţiilor ministrului de interne al Ucrainei.

NATO intervine în Europa în dosarul imigranţilor și al ameninţării rusești

Organizaţia Nord-Atlantică a avut în această săptămână de răspuns la două cereri, una de intervenţie în problema afluxului de imigranţi în Europa și una de intervenţie pentru prevenirea unui atac al Rusiei de tipul celui din Ucraina, în alte ţări europene. Cu siguranţă, aceste decizii nu vor lăsa Rusia fără replică.

Vot istoric: Coreea de Sud alege prima femeie preşedinte

Coreea de Sud sare peste câţiva paşi în istorie, prin alegerea primei femei pe postul de preşedinte al unei ţări dominate de bărbaţi în mai toate domeniile ei, de la politică, la economie.

În China se vinde aer curat la doză

Recent, poluarea în China a devenit subiect de primă pagină pentru presa internaţională. Asta după ce mai multe persoane au fost spitalizate şi mai multe zboruri anulate.

WikiLeaks face dezvăluiri despre SUA şi Vatican

Site-ul WikiLeaks a publicat luni peste 1,7 milioane de documente diplomatice secrete americane, care sunt de interes public, din perioada 1973-1976, ce reflectă influenţa americană, incluzând şi dezvăluiri despre Vatican.

Cercetătorii chinezi anunţă încolţirea primei seminţe de bumbac pe Lună

Pentru prima dată în istorie s-a reușit creșterea materiei biologice pe Lună: cu ajutorul sondei Chang’e-4, China a trimis pe Lună seminţe de bumbac, care au încolţit, a anunţat Administraţia Naţională a Spaţiului din China.

Fraternitate?

„Reformele blânde și graduale, îmbunătăţirile serioase, răspândirea instrucţiei publice, respectarea drepturilor tuturor claselor (...) acestea sunt singurele elemente de regenerare pentru noi.” (Mihail Kogălniceanu, 1852)

Viitorul politic al Franţei, între o extremistă și un „OZN”

Franţa a trecut prin primul tur al alegerilor prezidenţiale, iar rezultatele au șocat ţara și promit să aducă schimbări și pentru Europa.