Elveţia va expulza automat infractorii imigranţi

Elveţienii au votat duminică în favoarea propunerii legislative privind expulzarea imigranţilor care comit infracţiuni grave.

În lumina dramei „Spotlight”: ce mai înseamnă azi jurnalism de calitate?

„«Spotlight» nu va salva jurnalismul”, scria axiomatic un fost membru al breslei, pe Facebook. Totuși pelicula desemnată „Filmul anului” de către membrii academiei de profil din Statele Unite are meritul incontestabil de a fi readus pe agenda priorităţilor Occidentului discuţiile despre ce înseamnă jurnalismul de calitate.

O treime dintre americani iau, fără să știe, medicamente care le pot provoca depresia

Peste o treime din adulţii din SUA este posibil să fi luat medicamente eliberate pe bază de prescripţie medicală fără a realiza potenţialul efect secundar de apariţie a depresiei și al unui risc crescut de suicid, arată un studiu publicat marţi în Jurnalul Asociaţiei Medicale Americane.

Favorizarea extrovertiţilor, „o greșeală” a societăţii de azi

Societatea de astăzi nu contenește să îi laude pe extrovertiţi și să declare, implicit, că introvertirea este un handicap. Autoarea americană Susan Cain contestă această filosofie și susţine că introvertirea este un uriaș avantaj social și o caracteristică necesară, extrem de răspândită.

Campanie de dezinformare anti-vaccinare, în București

În ultima perioadă, mai multe broșuri și pliante ce promovează mesaje anti-vaccinare și pe care figurează siglele Ministerului Sănătăţii, UNICEF și Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au fost găsite de bucureșteni în căsuţele poștale.

În UE, și democraţia merge cu două viteze

Germania. Cu toate acestea, sunt alte ţări europene unde extremele nu sunt evidente, dar ocupă deja puterea și abordează democraţia într-un stil iliberal. Pe această diferenţă în autenticitatea practicării democraţiei pare să se contureze o nouă falie de separare a ţărilor UE.

Site-ul Survival International, ţinta unui atac cibernetic

Site-ul Survival International a fost atacat. Reprezentanţii organizaţiei spun că e vorba de o răzbunare.

Premieră în Marea Britanie: Doi bebeluși au fost operaţi intrauterin

Doi bebeluși nenăscuţi au fost operaţi intrauterin cu câteva săptămâni înainte de a veni pe lume, de ceea ce se cheamă spina bifida. Intervenţia chirurgicală este prima de acest gen din Marea Britanie și a fost efectuată de o echipă de 30 de medici de la University College Hospital, din Londra.

Acordul, o artă ce merită deprinsă

Prin ferestrele largi ale apartamentului lor, lumina de după-amiază se prelinge lent, cuprinzându-i într-o aură caldă. Andreea răsfoiește broșuri de călătorii, în timp ce gândurile îi zboară la dosarele de la serviciu. Cu fiecare pagină, simte cum pragmatismul ei de avocat se ciocnește de dorinţa de a explora lumea alături de Daniel.

Aerul poluat ne curmă zilele

Măștile anti-poluare au devenit un accesoriu tot mai întâlnit în orașele din Europa. Motivul este calitatea tot mai precară a aerului. Agenţia Europeană de Mediu (AEM) a arătat în raportul său anual publicat luni, că aerul poluat provoacă peste 480.000 de morţi premature în Uniunea Europeană.

Cum poate Facebook să decidă cine iese președinte

Pentru campania electorală de anul acesta, este emblematică platforma YES LA VOT, creată de Știrile ProTV. Aceasta le oferă românilor informaţii imparţiale despre candidaţi și „readuce puterea în mâinile alegătorilor”, punând accentul pe ceea ce îi doare pe români și nu pe ceea ce promit politicienii. Însă, cu ajutorul Facebook, s-ar putea să fi făcut...

Românii visează să devină miliardari peste noapte

Tot mai mulţi români îşi încearcă norocul la agenţiile loto şi la casele de pariuri sportive. De asemenea, mulţi caută să devină miliardari peste noapte participând la jocurile bingo televizate. Piaţa norocului a ajuns, în România, la 3.000.000.000 de euro.

Mai există și căsătorii fericite

În seria de știri, articole și studii care propovăduiesc eșecul instituţiei căsătoriei, mai există și niște dovezi „ascunse" și autori care arată că tinerii care se mai gândesc să se căsătorească au la ce să viseze.

Secretul unei căsnicii fericite, explicat de un tată fiului său

Înainte de a purta o discuţie legată de relaţii intime cu băieţelul său, dr. Kelly Flanagan s-a gândit că ar fi mai potrivit să îi dezvăluie, printr-o scrisoare, care este cel mai bun motiv pentru care ar trebui să se căsătorească, iar la final îi mai oferă o lecţie preţioasă: secretul unei căsnicii fericite.

Cum să te porţi cu o persoană care îţi displace

Oricât de deschis ai fi, cu siguranţă ai întâlnit cel puţin o persoană pe care pur şi simplu nu o simpatizezi. Poate circumstanţele nu îţi permit să îl ignori, ci trebuie să colaborezi cu acel individ ostil, nepoliticos, egocentrist, al cărui comportament te frustrează.

Adrian Păunescu a murit

Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, la vârsta de 67 de ani. Inima lui Păunescu a încetat să bată la ora 7.15, a anunţat doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca.

Europa: Cea mai severă secetă din ultima sută de ani. Urmează criza alimentară?

„Pentru prima oară în istoria generaţiei noastre se vorbește de foamete fără ocolișuri”, scrie jurnalistul Cătălin Striblea, analizând triada crizei sanitare, a crizei economice și a secetei extreme care a lovit Europa.

Românii, a cincea cea mai numeroasă minoritate din Germania

În 2017, în Germania au poposit mai mulţi imigranţi români decât sirieni, confirmând faptul că Republica Federală rămâne o destinaţie atractivă inclusiv pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene.

De ce este important să te simţi mai tânăr decât ești

Cercetătorii sunt tot mai interesaţi de vârsta subiectivă, adică ce vârstă simţim că avem faţă de vârsta din buletin. Se pare că această aproximare este esenţială pentru a înţelege de ce unii oameni par să înflorească odată cu înaintarea în vârstă, în timp ce alţii se ofilesc.

Costurile ascunse ale educaţiei gratuite în România

E gratuită, dar îi costă pe părinţi aproximativ 1.490 de lei anual. Un studiu efectuat de Organizaţia Salvaţi Copiii a calculat costurile asociate susţinerii unui copil în şcoală.

De ce homosexualitatea nu este ca heterosexualitatea

În afara motivelor evidente, ce ţin strict de un act sexual care câteodată este prea mult dezbătut în presă în detrimentul unei discuţii mai serioase, recent au apărut noi opinii care ar trebui să frâneze puţin ritmul cu care homosexualitatea este acceptată și încurajată în societate.