Putinmania, mai periculoasă decât katiușele Kremlinului
După încheierea Acordului de Pace de la Minsk, speranţele că acesta va fi respectat erau minimale. Realitatea din teren arată că temerile au fost justificate. Putin pare să își continue același joc al nervilor, și nu doar în Ucraina. Stilul său de politică riscă să devină pandemic, și acesta este cel mai mare pericol pentru...
Mediterana, cimitirul visurilor de imigrant
Aproximativ 300 de imigranţi africani şi-au pierdut viaţa săptămâna trecută în timp ce încercau să traverseze Marea Mediterană, în căutarea unei vieţi mai bune.
„Aferim”, sau oglinda aceleiași Românii imperfecte
Filmul „Aferim” readuce din nou cinematografia românească în atenţia cinefililor. Dincolo de impactul mediatic al câștigării premiului Ursul de Argint pentru regie, miza ecranizării generează întrebări. Putem înţelege și explica erorile prezentului privind în trecut?
Între timp, în lumea islamică
Trei vești din lumea islamică reconfirmă diversitatea spectrului sub care activează comunitatea musulmană, impunând totodată nevoia de a o disocia de extremele sale.
De Valentine’s Day, o echipă de voluntare ajută muncitoarele din Dubai
„Asta este cea mai frumoasă surpriză pe care mi-a făcut-o cineva vreodată! Nimeni nu mi-a dăruit niciodată nimic, de obicei eu sunt cea de la care ceilalţi așteaptă ceva.” Acestea sunt cuvintele nepalezei Maya Bishnu (29), una dintre cele 2.000 de muncitoare din Dubai care au primit, de Valentine’s Day, pachete de la voluntarele din...
Ce se vorbește pe străzile din Rusia despre Putin
Ar exista o soluţie destul de simplă la criza din Ucraina, și anume ca Putin să fie dat jos de la putere, precum fostul președinte ucrainean, prin voinţa și manifestul poporului. Ar avea rușii destule motive, nu neapărat în ce privește Ucraina, ci mai ales în ce privește corupţia instituţionalizată. Acasă la el, toată lumea...
De la burqa, la romantism și violenţă
Cum este să te căsătorești la 9 ani și să nu poţi părăsi locuinţa? Acestea sunt doar câteva dintre regulile impuse de gruparea Stat Islamic, menţionate într-un ghid prezentat recent online. Surprinzător este că, în ciuda acestor condiţii aspre, dorinţa de înrolare a femeilor în structurile organizaţiei teroriste continuă să existe. Ce le animă în...
Putin anunţă pace în Ucraina
Întâlnirea de la Minsk dintre liderii Germaniei, Franţei, Rusiei și Ucrainei, care a fost preconizată a fi ultima șansă de a se evita un război în toată regula în Europa, tocmai s-a încheiat cu anunţul lui Vladimir Putin că focul va înceta de duminică, 15 februarie.
Adevărul despre „evoluţia” pro-gay a lui Obama
David Axelrod, fost consilier la Casa Albă și susţinător al președintelui în funcţie, este gata să publice cartea „Believer: My Forty Years in Politics”, în care vorbește și despre campania la prezidenţialele din 2008, când Barack Obama a câștigat alegerile păcălind electoratul.
Putin și Obama, joc încins pentru noua ordine mondială
Ultimele declaraţii ale președintelui Putin au întărit convingerea că Rusia este hotărâtă să reintre pe scena politică mondială ca un pol de putere. Ucraina este doar una dintre piesele unui puzzle amplu.
Obama: nu doar islamiștii au ucis în numele religiei
Evenimentul anual Mic Dejun cu Rugăciune, la care participă lideri politici și religioși din întreaga lume, reuniţi la invitaţia președintelui Statelor Unite, s-a desfășurat anul acesta în contextul tulburător al revirimentului terorist islamist.
Prinţii Arabiei Saudite, donatori pentru Al-Qaeda
Săptămâna trecută, cei mai importanţi lideri mondiali, printre care și președintele american, s-au strâns la Riad pentru a-i aduce un omagiu fostului rege Abdullah, al Arabiei Saudite. Acum ies la suprafaţă informaţii conform cărora tocmai familia regală a acestei ţări ar fi finanţat gruparea teroristă Al-Qaeda și atacurile din 11 septembrie.
Calais, închisoarea fără gratii
În fiecare an, mii de imigranţi din Siria, Afganistan şi Irak se refugiază în Calais, unde trăiesc la limita subzistenţei, dar cu speranţa unei vieţi mai bune în Marea Britanie.
Doi jihadiști pentru un ostatic iordanian
Ammanul a promis represalii „teribile” după ce gruparea extremistă Stat Islamic a publicat o filmare „artistică” a executării unui ostatic iordanian. În consecinţă, miercuri, Iordanul a executat doi jihadiști condamnaţi la moarte.
Credinţa în Dumnezeu și imunitatea (parlamentară)
Curăţenia generală care pare să fi contagiat instituţiile publice din ţara noastră a scos la iveală instrumente politice inedite, precum apelul la credinţa în Dumnezeu.
Croaţia șterge datoriile celor mai săraci cetăţeni
„Un nou început.” Acesta este numele programului prin care guvernul croat a anulat datoriile a 60.000 de cetăţeni săraci.
România, acuzată că vinde muniţie grupării Stat Islamic
Ministerul de Externe a respins luni „cu tărie” afirmaţiile șefului Comisiei de Apărare și Securitate din Parlamentul irakian potrivit cărora România ar fi livrat armament în valoare de 300 de milioane de dolari grupării extremiste Statul Islamic.
Este Grecia gata să îmbrăţișeze comunismul?
Victoria partidului radical de stânga Syriza a accentuat temerile Occidentului cu privire la situaţia politico-economică din Grecia. Unul dintre punctele de pe agenda îngrijorărilor occidentale este că Grecia ar putea deveni comunistă.
Profit record pentru Apple în primul trimestru al anului fiscal 2015
Gigantul american Apple Inc. a anunţat un profit record de 18 miliarde de dolari în perioada octombrie-decembrie 2014. Suma reprezintă o creștere cu 38 de procente faţă de aceeași perioadă din 2013. Reprezentanţii companiei spun că cele aproape 5 miliarde în plus s-au datorat noilor modele iPhone, lansate în luna septembrie.
De la erou la trădător. De ce înfurie eliberarea unui ostatic american
Recuperarea soldatului Bowe Bergdahl, prizonier timp de 5 ani al unei reţele talibane, a stârnit o controversă politică intensă în luna mai 2014, când autorităţile americane au acceptat să elibereze 5 talibani deţinuţi la Guantanamo, în schimbul soldatului american. La nici un an de la incident, o informaţie nouă redeschide conflictul: soldatul dezertase din tabăra...
Cu limbă de moarte: Lecţiile de aur de la Auschwitz
Avem norocul de a-i avea încă printre noi pe unii dintre supravieţuitorii de la Auschwitz. La comemorarea a 70 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare, în momentul în care Europa pare să vireze dramatic înapoi spre politicile radicale, este cel mai bun moment pentru ca ei să ne reamintească de distrugerea de care...
























