SUA şi CE cer anchetarea alegerilor din Rusia
Statele Unite s-au declarat „pregătite să coopereze" cu Vladimir Putin după ce se va efectua o anchetă „independentă" privind eventuale nereguli din timpul scrutinului prezidenţial, pe care misiunea de observatori din Rusia l-a calificat drept subiectiv şi inechitabil, anunţă AFP.
Obama luptă împotriva fumatului
Preşedintele american Barack Obama şi-a încurajat compatrioţii să renunţe la viciul fumatului. Liderul de la Casa Albă apare într-un clip în care atrage atenţia asupra pericolelor la care se expun consumatorii de tutun.
De ce iubește Putin problema Snowden
Vladimir Putin pare să fi primit un cadou neașteptat din partea lui Edward Snowden, fostul analist NSA, acuzat de spionaj, atunci când a aterizat pe sol rusesc.
Creştinii se înmulţesc în Iran, în ciuda opresiunii din partea guvernului
În ciuda opresiunii guvernului iranian împotriva creştinilor din ţara preponderent islamică, numărul de musulmani care se convertesc la creştinism este în creştere explozivă, conform organizaţiei creştine Open Doors din SUA, spune Christian Today.
Recep Erdogan: Al treilea război mondial ar putea fi un conflict religios între „cruciaţi și Semilună”
Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a făcut aluzie la un război religios în critica sa vehementă faţă de decizia Austriei de a închide moschei, în cadrul unui efort de combatere a „islamului politic”.
O nouă lege în Ungaria – doar 14 biserici recunoscute oficial
Parlamentul din Ungaria a votat legea recunoașterii bisericilor în urma căreia mai sunt recunoscute oficial doar 14 biserici din cele peste 100 funcţionale. Legea a fost deja criticată de organizaţiile internaţionale pentru apărarea libertăţii religioase.
Războiul din Afganistan şi cifrele morţii
Statisticile arată că, la 10 ani de la debutul războiului din Afganistan, mii de soldaţi şi-au pierdut viaţa şi alte mii de soldaţi au fost răniţi.
România: Testări gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin și a celui mamar
Femeile din ţara noastră vor putea fi testate gratuit în vederea depistării precoce a cancerului de col uterin și mamar, în următorii cinci ani, în cadrul Programului Naţional pentru Sănătatea Femeii ce va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile. Programul a fost iniţiat de către Ministerul Sănătăţii.
O nouă criză economică se profilează la orizont
Criza economică își adjudecă locuri fruntașe într-o listă nescrisă a temerilor cu care se confruntă omul modern. Expansiunea economică are darul de a adormi vigilenţa unei societăţi consumeriste, însă analiștii spun că riscul unei recesiuni iminente nu este unul neglijabil, nici măcar pentru cea mai puternică economie a lumii.
Revoluţia bate la uşă: Imprimanta 3D folosită pentru înlocuirea a 75% din craniu
După ce o echipă de bioingineri și medici de la Universitatea Cornell a creat prima ureche complet funcţională cu ajutorul unei imprimante 3D, a venit rândul unui pacient american să i se înlocuiască 75% din craniu cu ajutorul acestei noi tehnologii.
România 100+. Cum schimbi în bine o ţară?
În primul rând, prin sinceritatea dorinţei de schimbare. Sinceritatea schimbă nu doar natura motivelor cuiva, ci și intensitatea cu care acestea influenţează conștiinţa, voinţa și creativitatea unei persoane.
Tendinţă: scădere a investiţiilor în arme în Vest, creştere în Est
Deşi, la nivel global, cheltuielile cu înarmarea au scăzut cu 0,5% în 2012 faţă de 2011, Institutul Internaţional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI) atenţionează că situaţia este contrabalansată de sumele enorme de înarmare ale statelor din Orient, precum China şi Rusia.
Gadhafi: „mai vorbim la Ziua Judecăţii"
Liderul libian a exclus orice negociere cu rebelii afirmând, în ultimul său discurs, că „nu vom schimba niciun cuvânt decât la Ziua Judecăţii".
Restvec – consecinţă a sărăciei şi a nepăsării
În condiţiile extrem de dificile în care trăieşte populaţia haitiană după cutremurul care a devastat insula, în 12 ianuarie, este de aşteptat o înrăutăţire a condiţiei copiilor-sclavi, numiţi restvec. Sistemul este acceptat ca un fapt obişnuit în cultura locului.
Obama merge public la biserică, pentru prima dată în şase luni
Preşedintele american Barack Obama a participat duminica trecută la serviciul divin oficiat de biserica episcopală St John's Church Lafayette Square, aflată la câteva străzi distanţă de Casa Albă.
Regina Elisabeta a II-a semnează o cartă istorică, pro-gay
Elisabeta a II-a, regină a 16 state suverane, denumite Commonwealth, semnează astăzi o cartă istorică, care afirmă drepturile homosexualilor.
China nu mai preia deșeurile din plastic
Timp de 28 de ani, China a fost cel mai mare importator și reciclator de deșeuri de plastic, metal și hârtie din lume. Însă, începând cu anul acesta China și-a închis porţile pentru deșeurile din plastic, forţând ţările industrializate să recicleze mai mult din deșeurile proprii.
Tamerlan Tsarnaev: „Ai auzit de exploziile de la Boston? Eu am făcut asta!”
FBI-ul a identificat numeroase dovezi care demonstrează că adolescentul Dzhokhar Tsarnaev și fratele său, Tamerlan Tsarnaev, au fost autorii atacului de la maratonul din Boston, care a ucis trei persoane și a rănit peste 180. Ancheta preliminară arată că cei doi fraţi fac parte din categoria jihadiştilor auto-radicalizaţi.


















